Guvernul menţine pragul pentru achiziţiile publice directe la 15.000 de euro

F.A.
Politică / 27 noiembrie 2012

Guvernul a decis în urma unei Ordonanţe de Urgentă (OUG) adoptate azi menţinerea pragului pentru achiziţiile publice fără licitaţie la 15.000 de euro, relatează sursele de presă.

Prin acest act normativ, România aliniază reglementarea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de servicii la prevederile Comisiei Europene.

"OUG reglementează în principal ajustarea pragurilor peste care există obligaţia efectuării unei publicităţi la nivel european în sensul corelării cu noile prevederi europene. De asemenea, OUG vizează corelarea cu prevederile Legii 554/2004 şi cu cele ale noului Cod civil", a declarat Zăhărescu, purtătorul de cuvânt al Executivului

Termenul de verificare a documentaţiei de atribuire de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice se reduce de la 14 la 10 zile, iar evaluarea documentaţiei de atribuire se reglementează la un termen de trei zile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb