Guvernul suspendă plata despăgubirilor ANRP pentru încă 6 luni

E.D.
Comunicate de presă / 17 martie 2014

Guvernul României a emis Ordonanţa de Urgenţă nr. 10/201 prin care sunt suspendate plăţile către miile de cetăţeni care aşteptau să intre în posesia despăgubirilor pentru proprietăţile deţinute în Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa sau Cadrilater, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

"Din păcate, Guvernul Victor Ponta amână, din nou, de această dată pentru şase luni, despăgubirea cetăţenilor români şi blocheză practic activitatea serviciilor responsabile cu aplicarea celor două legi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi a tuturor comisiilor judeţene, însărcinate cu analiza şi validarea dosarelor" se arată în comunicat.

În urmă cu un an, în februarie 2013, Guvernul a mai amânat acordarea plăţilor timp de zece luni prin emiterea Ordonanţei 10/2013, potrivit căreia românii care au dreptul la aceste despăgubiri şi-ar fi primit banii în tranşe, pe durata a zece ani, începând cu 1 ianuarie 2014. La sfârşitul anului trecut însă, Curtea Constituţională a declarat actul normativ ca fiind neconstituţional.

Încercarea Guvernului de blocare a despăgubirilor a făcut ca, în 2013, cele două servicii din cadrul ANRP să funcţioneze doar două luni.Anul acesta, după alte numai două luni de activitate, funcţionarea ANRP este din nou suspendată, pentru şase luni, prin adoptarea OUG 10/2014.

"Argumentul Guvernului, conform căruia este nevoie de timp pentru "identificarea măsurilor necesare pentru continuarea procesului de acordare a despăgubirilor" este cel puţin ridicol. De peste 15 ani statul nu este capabil să identifice o soluţie viabilă pentru acest domeniu şi este evident că nu va reuşi acest lucru în şase luni prin oprirea plăţilor şi a activităţii de emitere a actelor administrative către cetăţeni" se mai menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. bunica are 85 de ani.asteapta despagubirea de 7 ani .scopul este sa le ajunga lor banii batranilor care mai sunt in viata dar nu se vor bucura de ei ca nu le ajung hotiilor

    1. Ponta se joaca cu noi intr-o bataie de joc si ne umilieste intr-un stil ingrozitor .Este partas cu instituția ANRP ,adica se coalizeaza cu presedintele nestiind ce sa faca la cat sunt de incompetenti,rezolva repede problemele dand in fiecare an cate o ordonanța de urgența ,evident ignorand profesionisti in drept si Constituția.Va rugam ,poate reusiți sa inițiați o dezbatere publica pe aceste teme .Mulțumesc. Carmen ,nu te supara dar verific mereu toate saiturile si in afara de mine care am trimis peste tot,ceilalți tac si nu colaboreaza deloc ca si cum s-ar fi impacat cu aceasta situație In tara asta daca nu iei atitudine si nu faci ceva nu te baga nimeni in seama.Rodica

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb