Guyana protestează lângă ambasadorul venezuelean faţă de un proiect de referendum

A.F.
Internaţional / 25 septembrie 2023

Guyana protestează lângă ambasadorul venezuelean faţă de un proiect de referendum

Guvernul Guyanei a protestat pe lângă ambasadorul venezuelean Carlos Amador Perez Silva faţă de planului Caracasului de a organiza un referendum asupra Essequibo, un teritoriu bogat în petrol disputat între cele două ţări, a declarat ieri ministrul de externe al Guyanei, Hugh Todd, scrie AFP.

Contactat prin telefon la New York, el a indicat că a fost remisă o notă ambasadorului Venezuelei.

"Guyana ia act cu profundă îngrijorare de decizia Adunării Naţionale venezuelene de a organiza un referendum pentru apărarea revendicării false a Venezuelei asupra teritoriului Essequibo al Guyanei", a protestat Guyana într-un comunicat sâmbătă.

"Guyana consideră că această decizie riscă să alimenteze tensiunile între cele două state", potrivit textului.

Tensiunile dintre cei doi vecini au crescut în ultimele zile după ce Guyana a lansat licitaţii petroliere pentru blocuri offshore în apele zonei revendicate de Caracas.

Venezuela a calificat aceste cereri de licitaţii drept "ilegale", apoi, joi, parlamentul său a propus organizarea unui referendum.

Sâmbătă, preşedintele Nicolas Maduro a făcut un pas înainte, atacându-l pe omologul său din Guyana, Irfaan Ali: "Preşedintele Irfaan Ali, destule minciuni. Destulă iresponsabilitate, manipulare, vorbe duble, ipocrizie şi victimizare falsă. În dorinţa sa de a satisface interese transnaţionale puternice, el este pe cale să transforme Guyana într-o sucursală a ExxonMobil".

"Măsurile luate de guvernul său încalcă dreptul internaţional şi pun în pericol pacea în regiune", a adăugat el.

Essequibo, numit uneori şi Guayana Esequiba, este un teritoriu de 160.000 de kilometri pătraţi, aflat sub administraţia Guyanei (125.000 de locuitori din 800.000 de guyanezi în 2012) şi unde se vorbeşte engleza. Conţine zăcăminte de petrol şi minerale şi bazine hidrografice bogate.

Guyana, o fostă colonie britanică, susţine că frontiera dintre cele două ţări a fost stabilită în 1899 de o instanţă de arbitraj. Dar, pentru Venezuela, fluviul Essequibo este graniţa naturală dintre cele două ţări, aşa cum a fost în 1777.

Această dispută a fost reaprinsă în 2015, când compania de petrol şi gaze ExxonMobil a descoperit zăcăminte de petrol.

Guyana a lansat în 2018 o procedură, care este încă în desfăşurare, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) pentru a confirma frontierele actuale.

"Vom apăra întotdeauna ceea ce ne aparţine", a spus Ali într-un videoclip pe reţelele de socializare.

Într-o declaraţie difuzată vineri seara, cele cincisprezece ţări din Comunitatea Caraibelor (CARICOM) au subliniat că sunt "foarte îngrijorate" şi "consideră intenţia declarată a Venezuelei de a aplica toate măsurile necesare pentru a împiedica operaţiunile autorizate ale Guyanei în apele sale (teritoriale) drept o ameninţare cu folosirea forţei contrară dreptului internaţional".

Ministerul de Externe venezuelean a reacţionat acuzându CARICOM că "manipulează realitatea".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb