Headvertising a câştigat pe 2 martie 2007 licitaţia organizată de HVB Ţiriac Bank şi UniCredit România, cele 2 bănci ale UniCredit Group în România. Brief-ul pentru licitaţie a fost trimis celor 7 agenţii invitate pe 9 februarie, iar prezentările s-au derulat pe o perioadă de trei zile - de pe 21 până 23 februarie. Două din criteriile de selecţie a agenţiei câştigătoare au fost: capacitatea creativă şi abilitatea de a dezvolta strategii complexe de comunicare. Headvertising are o experienţă de 8 ani în domeniul financiar. În 2000 agenţia câştigase contul HVB România în urma licitaţiei desfăşurate după cumpărarea Bank Austria Creditanstalt de către HVB Bank. Iar în februarie 2006 şi-a "recâştigat" contul după licitaţia rezultată în urma fuziunii dintre HVB Bank România şi Banca Ţiriac. UniCredit Ţiriac Bank este numele băncii formate ca urmare a fuziunii dintre HVB-Ţiriac Bank şi UniCredit România. Agenţia Headvertising se va ocupa de strategie, creaţie şi implementări neconvenţionale pentru noua bancă.
Headvertising a câştigat contul UniCredit
F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 7 martie 2007