HORNBACH: Tendinţele primăverii în amenajarea locuinţei

V.B.
Companii #Imobiliare / 28 februarie 2014

Tendinţele primăverii în amenajarea locuinţei

4 noi stiluri de amenajare - Golden Classics, Green House, High Elegance, Free Spirit - special concepute pentru o locuinţă în tendinţe

Pastelurile, nuanţele primăvăratice de verde, tonurile calde de beige şi maro, cât şi explozia de culori vivace precum portocaliul, albastrul sau roşul îşi pun amprenta asupra principalelor tendinţe de design interior din această primăvară, potrivit Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit.

\"Pentru a ne ajuta clienţii să facă cele mai inspirate alegeri în materie de design interior, în fiecare primăvară, lansăm un catalog special realizat ce cuprinde noile tendinţe din domeniu. Astfel, şi în acest sezon, designerii noştri au dezvoltat o schemă armonioasă de culori pentru pereţii încăperilor, făcând recomandări şi cu privire la nuanţele şi texturile covoarelor, perdelelor sau a altor accesorii ce trebuie alese pentru realizarea unui ambient modern\", a declarat Mugurel - Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Pentru trasarea celor mai noi trenduri de amenajare interioară, designerii Hornbach s-au inspirat atât din stilurile urbane, elegante şi uşor minimaliste, cât şi din natură - nuanţele de verde, florile, accesoriile din lemn şi lumina naturală fiind elemente definitorii pentru această primăvară.

\"În acest sezon, accentele din locuinţă cad pe candelabrele somptuoase inspirate din perioada victoriană, pe diverse accesorii retro, clasice sau minimaliste confecţionate din lemn, metal şi sticlă, pe tablourile supradimensionate şi pe o multitudine de alte elemente cromatice de stil. De asemenea, tot în acestă perioadă, sunt în trend spaţiile largi şi luminoase, cât şi imprimeurile florale sau geometrice\", a completat Mugurel - Horia Rusu.

Ţinând cont de toate aceste tendinţe, specialiştii Hornbach propun celor care doresc să îşi amenajeze locuinţa în prima jumătate a anului 2014 patru stiluri ambientale diferite, care pot aduce schimbări majore în ambient, putând transforma vechiul decor într-un spaţiu aerisit, primitor şi plin de căldură.

Stilul Golden Classics - romantismul, la el acasă!

Nimic nu poate fi mai romantic decât un ambient clasic şi rafinat. Inspirat din tendinţele perioadei victoriene, stilul propus de designerii Hornbach aduce în prim plan imprimeurile aurii şi motivele florale clasice pentru pereţi, care contrastează cu albul canapelelor, scaunelor şi fotoliilor şi cu nuanţele închise ale mobilierului somptuos, ale accesoriilor deosebite şi ale covoarelor.

Nuanţele calde de auriu, crem sau piersică, candelabrele supradimensionate, lămpile şi obiectele decorative vintage din cupru sau bronz, dar şi spaţiile larg deschise sunt elementele cheie de design ale acestui stil. Dacă mai adăugăm şi farmecul unei biblioteci albe încorporate în perete sau a unui şemineu artificial amenajat în living, rezultă un adevărat peisaj romantic, plin de căldură, linişte şi rafinament.

Stilul Green House - veselia din inima naturii

O \"viaţă verde\" rămâne un ideal pentru multe persoane, de aceea, stilul Green House propus de Hornbach încearcă să compenseze prin design experienţa unui vieţi trăită în inima naturii. Nuanţele primăvăratice de verde ale pereţilor, mobilierului, textilelor şi a altor obiecte decorative ce caracterizează stilul Green House, în combinaţie cu nuanţele pământii, cu texturile din lemn şi cu vivacitatea plantelor colorate te duc imediat cu gândul la un peisaj reconfortant surprins, mai degrabă, într-o grădină.

Tabloul vivace al stilului Green House este completat de elementele de mobilier minimaliste, tablourile mari care surprind peisaje din natură, accesoriile viu colorate, dar şi de vazele sau fructierele din lemn şi rafturile albe supraetajate.

Aşa cum sugerează şi denumirea acestuia, culoarea verde, lumina naturală, spaţiul aerisit şi jocul vesel de nuanţe pastelate îşi pun amprenta asupra stilului Green House.

Stilul High Elegance - mai simplu, mai elegant!

Pentru adepţii stilului modern, primăvara anului 2014 aduce eleganţă, culori alese cu grijă, simplitate şi nuanţe predominant deschise. Stilul High Elegance pune accentul pe efectele elegante, dar în acelaşi timp funcţionale, albul fiind completat perfect de nuanţele deschise de gri, beige şi cărămiziu.

Tapetul deschis cu imprimeuri geometrice, piesele de mobilier albe sau maro, texturile din catifea, tablourile de mari dimensiuni şi elementele decorative din metal se încadrează excelent într-un spaţiu aerisit şi luminos.

Pentru crearea unui astfel de ambient sunt recomandate şi obiectele decorative simple din sticlă clară sau colorată, pernele ornamentale cu imprimeuri geometrice, placajele din parchet deschis la culoare şi, de asemenea, draperiile şi mochete în nuanţe de beige sau maro.

Stilul Free Spirit - stilul retro nu are vârstă!

Stilul Free Spirit propus de designerii Hornbach este inspirat de tendinţele ambientale preferate de tineri şi aduce în prim plan un mix de culori puternice precum roşu, albastru, orange şi roz. Acest ambient este perfect pentru persoanele îndrăzneţe, a căror dorinţă de exprimare se manifestă, mai ales, prin accentul pus pe designul interior.

În cadrul stilului Free Spirit contrastele se regăsesc atât pe pereţi, cât şi pe podele, prin intermediul draperiilor, perdelelor, tapetului, vopselei, covoarelor şi a pernelor decorative viu colorate, albul fiind folosit, în general, doar pentru accentuarea designului expresiv.

Deşi pare uşor încărcat, acest ambient retro crează un mediu plin de veselie şi vitalitate, ideal atât pentru relaxare, cât şi pentru munca creativă. Piesele de rezistenţă ale unui astfel de interior sunt, fără îndoială, imprimeurile cu buline colorate, accesoriile şi mobilierul retro, lămpile suspendate şi fotografiile, invazia de culori caracteristică acestui stil putând oferi oricărei locuinţe un aer liber şi nonconformist, specific perioadei adolescentine.

Cele patru stiluri propuse de Hornbach în acest sezon se vor regăsi şi în cele mai noi prospecte aflate în magazine începând cu 5 martie. Pentru a putea fi realizate, Hornbach pune permanent la dispoziţia clienţilor, în toate cele cinci magazine, peste 120.000 de produse, 60.000 mereu pe raft şi alte 60.000 disponibile la comandă, toate la cele mai avantajoase preţuri.

Grupul Hornbach, fondat în 1877, este o afacere de familie şi se numără printre liderii de pe piaţa magazinelor de materiale de construcţii şi grădinărit din Europa.

Cotată la Bursa din Frankfurt încă din 1987, compania activează în 9 ţări europene (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), operând 141 de magazine.

În România, Hornbach a deschis primul magazin în 2007, iar în acest moment deţine trei magazine în Bucureşti (Berceni, Militari şi Baloteşti), unul în Braşov şi unul în Timişoara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb