Horvath: Liceele înscrise în proiectul educaţional ROSE au raportat o triplare a randamentului şcolar

D.Ţ.
Cultură / 28 iunie 2021

Liceele înscrise în proiectul educaţional ROSE au raportat o triplare a randamentului şcolar

Bacalaureatul 2021 încheie un an şcolar complet atipic şi dificil pentru elevi şi cadre didactice, dar marchează şi momentul unui nou bilanţ al proiectului ROSE (Romania Secondary Education). În cele 728 de licee active în acest proiect în rundele 1 şi 2, creşterea promovabilităţii la examenul de bacalaureat între 2018 şi 2020 a fost de 4,36 puncte procentuale, faţă de doar 1,44 puncte procentuale, în liceele care nu sunt în proiectul ROSE. Astfel, rezultă că în liceele incluse în proiectul ROSE, s-a înregistrat o rată a progresului de trei ori mai mare.

De asemenea, promovabilitatea la final de an şcolar, în clasele terminale, a crescut cu aproape 4 puncte procentuale, de la 93,69% în 2017, la 97,65%, în 2020. ROSE (Romania Secondary Education) este un proiect naţional de asistenţă tehnică derulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în perioada 2015-2022, şi finanţat printr-un împrumut de la Banca Mondială. Horvath, una dintre cele mai importante companii internaţionale, independente, de consultanţă în management, prezentă şi pe piaţa din România, implementează în consorţiu acest proiect destinat creşterii calităţii vieţii în şcoala românească.

Alte rezultate importante înregistrate de liceenii din proiectul ROSE includ scăderea ratei de abandon şcolar de la 3%, cât era în 2017, la 1,79%, în 2020. În urmă cu patru ani, doar 59% dintre elevii care începeau un an terminal se prezentau la bacalaureat, dar acest procent a crescut cu 17 puncte procentuale în 2020, ajungând la 76%.

Prof. Radu Jugureanu, Team leader asistenţă tehnică pentru proiectul ROSE, din partea Horvath: "Vorbim adeseori cu mândrie justificată despre olimpici, fără să spunem că ei reprezintă mai puţin de 1% dintre elevii României, dar ne este incomod să discutăm public despre copiii care chiar au nevoie de ajutorul şcolii şi al societăţii şi reprezintă mai mult de jumătate din totalul elevilor din România. Lor le este dedicat proiectul ROSE şi suntem foarte mândri de evoluţia pe care am constatat-o în ultimii patru ani. Mulţumesc, în numele colegilor mei care asigură asistenţa tehnică a proiectului, tuturor profesorilor implicaţi în ROSE. Munca şi efortul lor, prea puţin cunoscute, au o intensitate uriaşă, datorită căreia atât de mulţi adolescenţi şi tineri au învăţat că ar putea realiza mai mult decât ceea ce ei sau alţi oameni credeau că sunt capabili."

În proiectul ROSE sunt înscrise, în prezent, 870 de licee, din toate judeţele ţării. Liceele din proiectul ROSE beneficiază în prezent de finanţare şi derulează activităţi încadrate în trei categorii, dar care se realizează în funcţie de specificul şi nevoile fiecărui liceu: (1) activităţi pedagogice şi de sprijin - tutorat, consiliere şi orientare, dezvoltare personală, dezvoltare de abilităţi socio-emoţionale; (2) activităţi extracurriculare - vizite de documentare, reţele şcolare de colaborare, stagii de practică/ internship, participare la competiţii; (3) activităţi de renovare şi dotare - mici lucrări de reparaţii sau modernizare, achiziţii de bunuri în scop educaţional.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Sunt la un liceu din ăsta. N-am observat nicio imbunatatire ! De unde le scoateți? Sau ,imi spuneti despre ce e vorba?

    1. E vorba de bani tinere! Raportezi "succesuri" primesti "bonusuri". Asa e viata, nu te-ai prins inca, esti tanar.

    Bani tocati aiurea n-au facut decat pregatire pe hartie am trecut la alt tip de cunism in Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb