Compania HTC a prezentat, ieri, la Bucureşti, noul telefon inteligent One Max. Noua phabletă (situată la graniţa dintre smartphone şi tabletă) beneficiază de un ecran mai mare, de 5,9 inch şi vine să completeze gama producătorului cu un telefon de mai mari dimensiuni. Reprezentanţii companiei au anunţat că noul model se va regăsi pe rafturile magazinelor din ţara noastră în maximum două săptămâni şi că preţul de pornire al acestuia se va situa în jurul valorii de 3.000 de lei.
Noul HTC One Max va dispune, pe lângă ecranul de dimensiuni mai mari, de un procesor quad-core Qualcomm Shapdragon de 1.7 GHz, de un spaţiu de stocare de 16 GB sau 32 GB şi o memorie de 2 GB RAM. De asemenea, acesta va cântări 217 grame şi va funcţiona pe sistemul de operare Android 4.3. În plus, camera va permite înregistrarea video 1080p Full HD cu HDR video.
Pe lângă One Max, HTC a lansat şi One dual-sim, care se va regăsi în magazinele din ţară într-o lună de zile şi va putea fi achiziţionat, fără abonament, la 2.500 de lei.
Reprezentanţii companiei au declarat că estimează ca, începând cu anul 2014, piaţa din România urmează să fie dominată de telefoanele cu ecrane mari, de peste 5 inch. De asemenea, aceştia estimează că gama HTC One deţine o proporţie de 60%-70% în prezenţa producătorului la nivel naţional.
Compania taiwaneză HTC este unul dintre cei mai respectaţi producători de smartphone-uri la nivel global, cu vânzări anuale care se situează în jurul valorii de 10 miliarde de dolari.