Emisiile de gaze cu efect de seră legate de producţia şi consumul de energie electrică ar urma să revină puternic în acest an, ceea ce sugerează că redresarea economică de pe urma pandemiei de COVID-19 nu va fi una sustenabilă pentru climă, a apreciat marţi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), potrivit Agerpres.
După o cădere istorică de 5,8% în 2020, ca urmare a pandemiei şi măsurilor de izolare, emisiile de CO2 care au legătură cu producţia şi consumul de energie electrică (adică aproximativ trei sferturi din totalul mondial) ar urma să înregistreze în acest an o relansare de 4,8%, adică un plus de 1,5 miliarde tone până la 33 miliarde tone de CO2, susţine IEA. Agenţia subliniază că aceasta ar fi cea mai mare creştere anuală înregistrată după criza financiară din 2010.
"Acesta est un avertisment sumbru că revenirea economică după criza COVID este în prezent orice dar nu sustenabilă pentru clima noastră", a declarat directorul general al IEA, Fatih Birol. "Dacă guvernele nu acţionează rapid pentru a începe să reducă emisiile, est probabil să ne confruntăm cu o situaţie şi mai gravă în 2022", avertizează Fatih Birol.
Creşterea emisiilor de CO2 legate de energie în 2021 ar urma să fie susţinută de o creştere a utilizării cărbunelui în sectorul energetic, în special în Asia. Potrivit IEA, cererea de cărbune ar urma să crească cu 4,5%, depăşind nivelul din 2019 pentru a se apropia de vârful din 2014. Cererea de gaze naturale ar urma să depăşească şi ea nivelul din 2019. În cazul petrolului, relansarea cererii va fi una puternică, dar cu toate acestea nu va reveni la nivelul din 2019 din cauza incertitudinilor care persistă asupra sectorului aerian.
Pe partea regenerabilelor, producţia de energie electrică ar urma să crească cu 8%, astfel încât regenerabilele vor furniza aproximativ 30% din electricitatea mondială, comparativ cu mai puţin de 27% în 2019. În special, energia fotovoltaică şi cea eoliană ar urma să cunoască o creştere anuală record: producţia de electricitate de origine eoliană ar urma să crească cu 17% comparativ cu 2020 iar cea de origine fotovoltaică cu aproximativ 18%.
Dar cu toate acestea, emisiile globale de CO2 care au legătură cu producţia şi consumul de energie electrică ar urma să încheie anual cu doar 1,2% sub nivelul record din 2019.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2021, 10:19)
Atunci interziceti bitcoinul. Taiati curentul minerilor. Pastrati resursele planetei pentru activitati corecte, etice, nu pentru scheme Ponzi.
2. E vrajeala globalista.
(mesaj trimis de Cristian în data de 20.04.2021, 11:00)
Activitatea economica presupune poluare inerenta.. Ea poate fi redusa, dar nu eliminata.
Trebuie scoasa in afara legii minatul de bitcoini si alte monede virtuale + interzisa tranzactionarea cu asa ceva pe piata care conduce la o specula in forma pura si fixeaza in masele de oameni saraci ideea ca se poate trai din Bitcoin si nu din munca.
Globalistii sunt niste teroristi mondiali cu obiective globale, planetare. Ei trebuie scosi in afara legii si judecati de tribunalele poporului.