IERI,  Şefii Apărării din România şi Marea Britanie au discutat modalităţi de intensificare a colaborării bilaterale

Amalia Pană
Politică / 20 aprilie 2016

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, a avut o întâlnire marţi, la sediul instituţiei, cu generalul Sir Nicholas Houghton, şeful Statului Major Britanic al Apărării, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Pe timpul întâlnirii, generalul Ciucă a prezentat oficialului britanic, priorităţile Armatei României pentru perioada următoare, evoluţia situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi participarea militarilor români în teatrele de operaţii.

Au fost discutate aspecte referitoare la viitorul Summit NATO de la Varşovia, precum şi la cele două structuri NATO înfiinţate pe teritoriul ţării noastre, Divizia Multinaţională Sud-Est (MND-SE) şi Unitatea NATO de Integrare a Forţei (NFIU).

Cei doi lideri militari au abordat şi modalităţile de intensificare a colaborării bilaterale, inclusiv prin identificarea unor noi domenii de cooperare, transmite comunicatul.

După discuţiile cu specialişti din Statul Major General, cei doi oficiali i-au vizitat pe militarii brigăzii 2 Infanterie "Rovine", care desfăşoară activităţi de instruire în cadrul exerciţiului multinaţional "Scorpions Fury", la Centrul de instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica" din Cincu.

Armata Marii Britanii a contribuit la pregătirea liderilor de la baza carierei militare, prin programul de mentorizare ?i pregătire BMATT. De asemenea, aceasta a participat, în ultimii ani, cu trupe ?i personal de stat major, la exerci?iile de instruire desfă?urate pe teritoriul ţării noastre, precum ?i la încadrarea cu personal de stat major a comandamentului Diviziei Multina?ionale Sud-Est (MND- SE) ?i Unită?ii de Integrare a For?elor NATO (NFIU), de pe teritorul României.

Militarii britanici au participat la activităţi de instrucţie atât în această locaţie cât şi în poligonul de la Smârdan, lângă Galaţi, în unităţi ale vânătorilor de munte, la activităţile organizate la nivelul forţelor navale şi aeriene.

Începând de luna viitoare, aproximativ 150 de militari britanici vor participa la exerciţiul multinaţional Sarmis 16/Carphatian Express 16, alături de peste 1000 de militari români, americani şi din Republica Moldova, se mai precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb