Ilan Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru furt

A.F.
Politică / 14 aprilie 2023

Ilan Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru furt

Liderul partidului de opoziţie din Republica Moldova, Ilan Şor, a fost condamnat, în lipsă, la 15 ani de închisoare în legătură cu furtul unui miliard de dolari din conturile unor bănci, conform Reuters.

Ilan Şor, şeful partidului care îi poartă numele, mai avea şi anterior o sentinţă în ceea ce priveşte acuzaţiile de fraudă şi spălare de bani, într-un dosar cunoscut local drept "furtul secolului".

În ultimele luni, Şor s-a aflat în spatele unor proteste de stradă faţă de creşterea preţurilor, cerând demisia Guvernului pro-occidental.

Sentinţa de 15 ani de închisoare este dublă faţă de cea iniţială, de 7 ani şi jumătate de închisoare, dată de o instanţă inferioară în 2015. Curtea de Apel a dispus, de asemenea, confiscarea unor bunuri, echivalentul a 277 de milioane de dolari.

În 2019, el a plecat în secret din ţară.

"Sistemul de justiţie a triumfat în sfârşit în ţara noastră", a afirmat Olesea Stamate, parlamentar din partea partidului aflat la putere, PAS, anunţând pe reţelele sociale sentinţa.

Preşedinta pro-europeană Maia Sandu, aleasă în 2020 în urma unui angajament de a înlătura din rădăcini corupţia, a afirmat că sentinţa este vitală, ca o dovadă publică a faptului că se face dreptate.

"Era necesar pentru cetăţenii noştri, aşa încât cei care au furat să returneze banii şi justiţia să fie înfăptuită", a declarat Maia Sandu, într-o postare pe reţelele sociale.

Ilan Şor, al cărui partid deţine şase din cele 101 mandate din legislativul moldovean, a calificat sentinţa de joi ca ilegală.

"Această decizie nu mă afectează deloc şi nu o voi respecta", a scris el pe Facebook. "Va fi anulată la două zile după ce actualul regim va fi înlocuit", a susţinut el.

Furtul din 2014-2015 de la trei dintre cele mai mari bănci din ţară se ridică la echivalentul unei optimi din producţia anuală naţională.

Fostul prim ministru al Republicii Moldova Vlad Filat şi omul de afaceri Veaceslav Platon au fost deja încarceraţi în legătură cu acest scandal, în care timp de mai mulţi ani banii au fost "sifonaţi" în străinătate prin împrumuturi dubioase, schimburi de bunuri şi tranzacţii între acţionari.

Şor a fost asociat cu cel considerat creierul furtului, Vlad Plahotniuc, care a avut o puternică influenţă politică şi financiară, ca lider al Partidului Democrat.

În 2020, procurorii moldoveni l-au acuzat pe Plahotniuc de crearea unui grup infracţional organizat, şantaj şi fraudă, în legătură cu furtul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. DEMOCRAȚIE OCCIDENTALĂ ! ... URMEAZĂ SINUCIDEREA MOLDOVEI ! ...

    1. in democratia sovietica conduce cine fura mai mult?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb