Fostul tenisman Ilie Năstase, candidat UNPR la europarlamentare, a scris, ieri seară, pe Facebook, că s-a nimerit să fie un cort electoral al lui Traian Băsescu cel pe care a aruncat cafea, dar putea să fie al oricărui alt lider politic. "Povestea corturilor electorale e simplă", susţine Ilie Năstase, care s-a întrebat dacă nu cumva corturile de pe trotuare maschează publicitatea electorală în cele mai bine zone.
"Mă bucur că am oameni care m-au jignit în presă şi pe Facebook pentru cortul Băsescu, precum şi oameni care au fost ceva mai indulgenţi (ca să nu spun că au apreciat). Povestea corturilor electorale e simplă - hai să fim cu toţii sinceri - mă refer la politicieni: câte semnături aţi strâns în corturi? De ce erau majoritatea închise? Mascau cumva publicitatea electorală în cele mai bune zone pentru panotajul publicitar? Dacă erau pentru strâns semnături, de ce nu s-au demontat după ce aţi depus listele la BEC? De ce stau pe trotuare, că oamenii să fie obligaţi să iasă în carosabil, că nu mai e loc pentru trafic pietonal? S-a nimerit să fie Băsescu; putea să fie Cioloş, sau Ponta, sau Dragnea, sau Tăriceanu, sau oricine...", a scris Ilie Năstase, ieri seară, pe Facebook.
Acesta a afirmat că de la fiecare dintre cei care i-au comentat gestul a învăţat câte ceva.
Ilie Năstase, candidat UNPR la europarlamentare, a fost filmat aruncând cafea dintr-un pahar pe un afiş electoral al fostului preşedinte Traian Băsescu, şi el candidat pentru Parlamentul European.