Preşedintele Ion Iliescu are dreptul legal să candideze pe listele PSD la alegerile din toamnă. În urma unor dezbateri aprinse, comisia electorală a hotărît, în şedinţa de ieri, că şeful statului poate participa ca independent pe listele unui partid politic la scrutinul pentru Senat sau Camera Deputaţilor, dacă se află în ultimele trei luni de executare a mandatului. Mai mult, acesta va avea dreptul să se implice în campania electorală a formaţiunii politice pe care o reprezintă. Amendamentul a trecut cu 9 voturi pentru, ale parlamentarilor PSD şi UDMR, 4 abţineri ale PRM şi 4 voturi împotrivă ale Alianţei D.A. Vicepreşedintele PSD, Viorel Hrebenciuc, susţine că o astfel de măsură este una normală, întrucît ţara noastră este singura din Europa în care, potrivit Constituţiei, preşedintelui îi este interzis să facă parte dintr-un partid politic. În privinţa campaniei electorale, domnia sa a mai precizat că, dacă Ion Iliescu nu se va implica personal în această activitate, atunci PSD va face propagandă în locul său.
Reprezentanţii PNL-PD nu sînt încîntaţi de noua reglementare. "Forma actuală a legii dă instituţia prezindenţială peste cap", a declarat ieri deputatul democrat Ioan Onisei, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugînd: "Deorece PSD este în cădere liberă, are nevoie acum de ultima sa locomotivă pentru a creşte popularitatea partidului". Reprezentanţii Alianţei D.A. mai spun că, întrucît noul mandat prezidenţial va fi de 5 ani, Theodor Stolojan nu va putea să participe pe listele PNL la alegerile parlamentare din 2008, deoarece nu va fi în ultimele trei luni de exercitare a funcţiei, aşa cum prevede noua reglementare.