Impozitaţi-ne!

"Prietenii mei, ca şi mine, am fost destul de mult de cocoloşiţi de către un Congres prietenos cu miliardari. A venit, însă, timpul ca guvernul nos­tru să devină într-adevăr serios când vorbeşte despre sacrificiu comun." Aşa îşi încheie Warren Buffett tribuna din "New York Times" publicată pe 14 august, prin care cere guvernului american să-i impoziteze mai mult pe miliardari. Ideea lui Buffett, care odată cu publicarea a relansat polemicile privind impozitarea celor mai bogaţi în Statele Unite, nu este nouă. Deja din 2010, mai mult de 200 de miliardari americani au creat o mişcare, Patriotic Millionaire, care milita pentru creşterea obligaţiilor lor fiscale, considerând legitimă o impozitare progresivă care să presupună o taxare mai consistentă decât cea de 35% impusă de fosta administraţie Bush. Pentru unii dintre aceştia, un impozit pe avere de aproximativ 40% ar aduce substanţiale sume la buget. Însă, mai mulţi membri ai Congresului, în special republicanii şi mai ales cei din aripa extremistă a acestora, Tea Party (mulţi dintre ei milionari), au fost împotriva creşterii impozitelor celor bogaţi. Acesta a fost unul din principalele subiecte de controversă între majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor şi adminis­traţia Obama în această vară. Iar compromisul, acceptat în ceasul al douăsprezecelea, abia la începutul lunii august, a prevăzut menţinerea unei cote de impozitare favorabile celor mai bogaţi. Acesta este contextul în care Buffett - folosind ca argument prestigiul, dar şi averea sa (de 50 de miliarde de dolari) - a reluat ideea şi i-a dat un nou avânt.

Şi, dacă în Statele Unite impozitarea mai consis­tentă a celor mai bogaţi pare încă îndepărtată, şi va deveni probabil unul din subiectele de campanie pentru alegerile prezidenţiale din 2012, sloganul "Impozitaţi-ne!" a prins foarte repede în Europa. Deja în Franţa "Le Nouvel Observateur" a publicat pe 23 august apelul semnat de 16 miliardari (printre care Liliane Bettencourt, patroana "L"Oreal" şi a cincisprezecea avere mondială, Franck Riboud, preşedintele grupului "Danone" sau Marc Ladreit de Lacharriere, preşedintele-director general al "Fimalac", societatea mamă a "Fitch Ratings") care cereau cam acelaşi lucru: "Noi, preşedinţi sau directori generali, bărbaţi sau femei de afaceri, finanţişti, profesionişti şi cetăţeni avuţi, susţinem înfiinţarea unei "taxe excepţionale" care să fie plătită de contribuabilii francezi cei mai favorizaţi. Această contribuţie va fi calculată într-o proporţie rezonabilă, pentru a evita efectele negative economice, cum ar fi fuga de capital sau evaziunea fis­cală." Să fie vorba de un puseu caritabil? Ori poate o reacţie cetăţenească responsabilă? Poate toate la un loc, dar nu trebuie deloc neglijat nici interesul miliardarilor de a o lua înaintea politicenilor, care, sub presiunea opiniei publice şi în condiţiile continuării şi chiar a agravării crizei, sunt obligaţi să reacţioneze.

Ideea taxării bogaţilor a trecut şi peste Rin, aşa că în ediţia în engleză a cotidianului german "Der Spiegel" din 26 august, la rubrica "Datoria publică şi democraţia", Jakob Augstein a publicat comentariul "De ce bogaţii Germaniei trebuie să plătească taxe mai mari" (Why Germany"s Rich Must Pay Higher Taxes) în care îşi începe argumentaţia plecând de la constatarea că "Germania este o ţară a inegalităţilor", că " distanţa dintre bogaţi şi săraci a crescut, iar tăierea cheltuielilor publice pentru a echilibra bugetul a avut doar efecte negative". Şi sublinia, "dacă vrem să fim serioşi când vorbim despre salvarea democraţiei germane, atunci trebuie să ridicăm impozitele celor bogaţi". Pentru ca în finalul comentariului, Augstein să îl citeze, susţinându-i ideea, pe profesorul de economie de la Universitatea din Berlin, Giacomo Corneo, care a solicitat, nici mai mult nici mai puţin decât impozitarea cu 66% a celor mai mari venituri.

În România, ţara cotei unice de impozitare, asemenea idei pot părea stranii. Dar, după ce au susţinut viabilitatea cotei unice pentru a asigura prosperitatea, iar criza a adâncit inegalităţile sociale, politicienii nu prea au argumente solide, nici economice, nici sociale, pentru a introduce impozitul progresiv şi ai taxa cores­punzător averile mari. Cu atât mai mult cu cât soluţiile pentru creşterea veniturilor bugetare nu sunt prea multe.