ÎN 2018 MedLife, cifră de afaceri pro-forma, în valoare de 804 milioane lei

Ziarul BURSA #Companii / 19 februarie 2019

MedLife, cifră de afaceri pro-forma, în valoare de 804 milioane lei

MedLife, jucător pe piaţa de servicii medicale private din România, a anunţat încheierea anului 2018 cu o cifră de afaceri pro-forma, consolidată la nivel de grup, în valoa-re de 804 milioane de lei, înregistrând astfel o creştere de 29% faţă de 2017. La capitolul EBITDA, grupul a obţinut o creştere de 33% faţă de anul precedent, cifra pro-forma raportată la nivelul anului 2018 fiind de 103 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Datele transmise arată că, în ceea ce priveşte cifra de afaceri împărţită pe liniile de business, clinicile şi divizia corporate au cea mai mare pondere, 31%, res-pectiv 21%, iar de menţionat este că segmentul clinicilor a avut o creştere de aproximativ 50% faţă de 2017. Clasamentul este urmat de spitale şi laboratoare, cu pondere de 20%, respectiv 17%. Potrivit reprezentanţilor companiei, rezultatele obţinute sunt în linie cu estimările iniţiale şi semnificativ peste ritmul de creştere al pieţei.

Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Group, a declarat: "Anul 2018 a fost un an plin de provocări, de proiecte ce au vizat dezvoltarea prin achiziţii. Am finalizat tranzacţia Polisano şi am adus în grupul nostru prin achiziţia unor pachete majoritare alte trei companii, Ghencea Medical Center, Solomed şi Transilvania Imagistică, iar în momentul de faţă, am ajuns la o acoperire foarte bună a ţării. Totodată, am făcut un pas important pentru o nouă etapă de digitalizare a businessului prin adăugarea în portofoliu a celui mai mare hub de informaţii medicale".

Potrivit companiei, proiectele de dezvoltare au continuat şi pe segmentul dezvoltării organice. Grupul şi-a consolidat poziţia în partea de vest a Româ-niei, inaugurând prima hyperclinică din Oradea. Totodată, în toamna anului trecut a fost lansat oficial second brandul Sfânta Maria, fiind inaugurată prima clinică la Bacău.

"Sfânta Maria a devenit un jucător important pe piaţa de servicii medicale din România, cu o reţea extinsă de medici de familie şi medici specialişti în contract cu CNAS, punând la dispoziţia pacienţilor servicii medicale de calitate şi o paletă largă de analize. În 2019, acest al doilea brand al grupului MedLife se va dezvolta in continuare, având ca strategie acoperirea oraşelor sub 100.000 de locuitori astfel încât, indiferent de venituri, românii să aibă acces la servicii medicale de calitate", a menţionat Mihai Marcu.

Pentru 2019, reprezentaţii grupului MedLife îşi propun să menţină ritmul dinamic de dezvoltare. Compania a început anul prin anunţarea achiziţiei pachetului majoritar din grupul de firme Rozsakert Medical Center din Ungaria, fiind singurul operator român de servicii medicale private care se extinde peste hotare.

"De la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, după un an 2015 în care am avut o cifră de afaceri de 85 milioane de euro, am fost prima companie medicală privată din România care a depăşit pragul de 100 milioane euro, ajungând la 176 milioane euro la finele 2018. Acest lucru, coroborat cu achiziţia pachetului majoritar a grupului Rozsakert din Ungaria şi noile deschideri, ne dau speranţa că o să fim primii care vor depăşi pragul de 200 milioane de euro în 2019", a încheiat Mihai Marcu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb