ÎN ACEST AN, Programul Rabla are 228 milioane lei, iar producătorii vor fi validaţi între 15 şi 28 ianuarie

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 11 ianuarie 2010

Programul Rabla are 228 milioane lei, iar producătorii vor fi validaţi între 15 şi 28 ianuarie

Suma alocată pentru programul Rabla din 2010 este de 228 milioane lei, iar Administraţia Fondului de Mediu (AFM) va organiza în perioada 15-28 ianuarie sesiunea de validare a producătorilor din acest program de stimulare a înnoirii parcului auto, potrivit datelor Administraţiei.

Astfel, numărul de maşini care ar trebui scoase din uz în acest an este de 60.000, după ce prima de casare a fost menţinută la 3.800 lei.

Pe 5 ianuarie, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat că persoanele juridice ar putea primi în acest an până la zece tichete valorice pentru cumpărarea de maşini noi.

"După aprobarea bugetului naţional şi a bugetului fondului de mediu, sper că la 15 ianuarie va fi demarat programul. În prezent sunt 228 milioane lei, dar suma poate fi mărită dacă va exista cerere", a mai spus Borbely, citat de NewsIn.

Un tichet valoric este de 3.800 lei, iar o persoană fizică poate da cel mult trei tichete pentru cumpărarea unei maşini noi. Autoturismele şi autoutilitarele de până la 3,5 tone pot fi cumpărate inclusiv prin credite bancare sau prin finanţare în baza unui contract de leasing financiar.

Românii au luat anul trecut numai 32.327 de maşini noi prin programul Rabla, respectiv 65% din totalul autoturismelor alocate populaţiei pentru scoaterea din circulaţie în 2009, potrivit datelor Administraţiei Fondului de Mediu, aceasta fiind cea mai scăzută rată de succes a programului de la lansarea sa în 2005.

În 2008, rata de succes a programului a fost 76%, fiind înregistrate 30.466 de cereri de casare a maşinilor. În 2007, din 16.500 maşini au fost date 16.444, înregistrându-se cea mai mare rată de succes a programului (99%), de la lansarea sa în 2005. În 2005 au fost date 14.607 maşini, în 2006 - 15.110, ratele de succes fiind de peste 90%, potrivit datelor AFM.

Programele de prime de casare pentru stimularea vânzărilor de maşini noi implementate de mai multe state europene, printre care Germania, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, precum şi de SUA, au înregistrat un succes mult mai mare decât programul similar din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb