ÎN CADRUL UNEI INVESTIGAŢII Poliţia olandeză a descoperit camere de tortură înfiorătoare

A.P.
Internaţional / 7 iulie 2020

Poliţia olandeză a descoperit camere de tortură înfiorătoare

Poliţia olandeză a descoperit în cadrul unei operaţiuni mai multe containere maritime care fuseseră transformate în celule improvizate, precum şi o cameră de tortură izolată fonic, dotată cu scaun de dentist şi instrumente de tortură, informează Washington Post.

Autorităţile au anunţat că poliţia a efectuat raidul înainte ca această cameră de tortură să poată fi folosită şi a avertizat potenţialele victime, pentru ca acestea să se ascundă.

Descoperirea şocantă a fost făcută luna trecută de către poliţiştii care lucrau la un caz bazat pe informaţiile criptate obţinute de pe telefoanele infractorilor de către poliţia franceză. Forţele de ordine olandeze şi britanice au arestat deja sute de suspecţie pe baza acestor mesaje criptate.

Anunţul făcut astăzi oferit o perspectivă mai clară asupra grupărilor tot mai violente din crima organizată olandeză, implicate în producţia şi traficul de droguri.

Investigaţia poliţiei olandeze, denumită 26Lemont, bazată pe milioane de mesaje criptate, a dus la arestarea a peste 100 de suspecţi şi la capturarea a peste 8 tone de cocaină şi 1,2 tone de metamfetamină. Totodată, au fost desfiinţate 19 laboratoare în care se produceau droguri sintetice şi au fost confiscate zeci de arme de foc.

Descoperirea camerei de tortură

În data de 22 iunie, poliţia olandeză a arestat şase oameni suspectaţi că puneau la cale infracţiuni precum răpire sau atac deosebit de grav. Cele şapte containere au fost descoperite într-un depozit din satul Wouwse Plantage, la graniţa cu Belgia.

Poliţiştii au primit anonim mesaje şi fotografii cu camera de tortură, dotată cu un scaun de dentist prevăzut cu mijloace de imobilizare. În mesaje, depozitul era denumit "camera de tratament". Totodată, erau comunicate numele potenţialelor victime, care au fost ateţionate de poliţie şi s-au ascuns.

"Sase dintre cotainere aveau rol de celule în care oamenii puteau fi legaţi şi un container era transformat în cameră de tortură", a declarat Andy Kraag, oficial al poliţiei olandeze.

În containere au fost descoperite pungi cu unelte printre care foarfece de grădină, pensete şi bisturie. Aceste unelte "urmau să fie folosite pentru tortură sau pentru a pune presiune pe victime", se arată în comunicatul poliţiei.

În cadrul altor percheziţii au fost găsite uniforme de poliţie, veste antiglonţ, maşini furate, 25 de arme de foc şi droguri.

O instanţă din Amsterdam a dispus ca cei 6 suspecţi să fie reţinuţi timp de 90 de zile, pe măsură ce investigaţia continuă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. la noi interceptarile erau declarate ilegale de catre pliticieni, ca sa nu-i poata nimeni prinde la furat, sabotaj si alte infractiuni

    Pare vrăjeală polițienească, similară cu cea în care se lauda serviciile secrete că se lupta cu diverși hackeri ai Rusiei sau Chinei.

    Dacă mesajele erau criptate cum le-a folosit oraganul ? 

    Au primit "anonim" mesaje și fotografii de la cine?

    Miroase a fake news acest articol. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb