În campania de combatere a evaziunii fiscale, presa nu a fost invitată la licitaţie

Ziarul BURSA #Politică / 3 octombrie 2005

Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) a lansat în urmă cu două săptămîni campania "Plăteşte cu bani, nu cu ani", ca să conştientizeze publicul cu privire la riscurile penale pe care le presupune evaziunea fiscală. Ziarul "BURSA" a publicat un articol care atrăgea atenţia asupra neregulilor acestei campanii. Redactorul ziarului "BURSA" a continuat să cerceteze detaliile acestei acţiuni şi a adresat un număr de întrebări preşedintelui Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, domnul Valeriu Turcan. Acesta a avut amabilitatea să răspundă pe larg, conţinutul răspunsurilor este însă nemulţumitor, motiv pentru care, alături de relatarea integrală şi întocmai a textului său, publicăm şi replica ziarului "BURSA". (C.O.)

Răspunsul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale

(Stimate domnule redactor,

Apreciez foarte mult faptul că m-aţi contactat în vederea lămuririi tuturor aspectelor legate de derularea campaniei "Plăteşte cu bani, NU cu ani.", de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Vreau să vă asigur, de la bun început, că această campanie nu are nimic de-a face cu nici una din ipotezele şi insinuările pe care ziarul dumneavoastră le-a lansat în articolul publicat deja pe marginea campaniei de informare privind combaterea evaziunii fiscale. În consecinţă, pentru o corectă informare a cititorilor ziarului BURSA, vă adresez rugămintea de a publica răspunsurile la întrebările adresate de dumneavoastră întocmai cum au fost formulate, nu trunchiate sau scoase din context.

În speranţa unei bune colaborări, vă adresez toate cele bune.)

Întrebare 1 - Ce a conţinut caietul de sarcini aferent campaniei?

Răspuns: Caietul de sarcini al acestei campanii a conţinut specificaţiile tehnice ale campaniei, de la scopul acesteia, grupul ţintă, canalele de difuzare şi criteriile de elaborare a media planului, caracteristicile tehnice ale produselor (spot radio, spot TV, banner, poster, machete presă), indicatorii de evaluare a ofertelor. Documentaţia de elaborare şi prezentare a ofertei a mai cuprins şi alte documente. Dacă doriţi detalii privind caietul de sarcini şi documentaţia de achiziţie a serviciilor de publicitate, vă recomand Ghidul de achiziţie a serviciilor de publicitate, elaborat de ASG şi disponibil pe site-ul www.publicitatepublica.ro.

Întrebare 2 - Cum a fost realizată strategia pentru promovarea campaniei?

Răspuns: La nivelul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale au fost întocmite specificaţiile tehnice ale campaniei, conceptul de creaţie şi media planul fiind prezentate de către ofertanţi. Au fost stabilite criterii clare de evaluare a ofertei tehnice şi financiare iar din cei patru ofertanţi, comisia de evaluare a selectat oferta care a întrunit punctajul cel mai mare. Ulterior, firma cîştigătoare a pus în practică calendarul privind creaţia, producţia şi difuzarea fiecărui produs de campanie, rolul ASG rezumîndu-se la aprobarea produselor finite (spot TV, spot radio, poster, machete de presa şi banner).

Întrebare 3 - De ce au fost incluse în campanie societăţi care au datorii la stat?

Răspuns: Nu ştim exact la cine vă referiţi. Ceea ce vă pot spune este că singurele criterii de selecţie a canalelor media au fost audienţa şi tirajul difuzat. Publicaţiile, posturile tv şi radio nu au fost selectate de ASG, ci de compania Optimedia, care a fost subcontractată de Mercury Promotions pentru achiziţia serviciilor de media. Termenii de referinţă transmişi tuturor participanţilor la licitaţie au conţinut anumite cerinţe în ceea ce priveşte serviciile media. Spre exemplu, unele dintre criteriile solicitate de ASG au fost ca mesajele să fie difuzate pe primele 3 posturi private de televiziune cu audienţă naţională, în ordinea audienţei, primele 4 staţii private de radio cu reţea naţională, în ordinea audienţei, primele 6 cotidiane de informare generală clasificate în funcţie de tirajul total difuzat. De asemenea, s-a solicitat ca clasificarea posturilor tv, radio şi a celor 6 cotidiane să se facă pe baza documentelor doveditoare conform clasificării oficiale realizată de TNS AGB Data Research, respectiv BRAT pentru publicaţii. Ierarhia celor 6 publicaţii după tirajul difuzat auditat BRAT este aceeaşi cu ierarhia dată de SNA în raport de audienţă.

Întrebare 4 - Conştientizaţi că includerea unor asemenea societăţi conduce implicit la pierderea mesajului?

Răspuns: Repet! Nu ştiu la cine vă referiţi. Ceea ce vă poate confirma orice specialist în comunicare este că atît timp cît canalele respective se bucură de o audienţă ridicată, înseamnă că publicul consumator apreciază implicit credibilitatea acestora. În caz contrar, o scădere a credibilităţii ar antrena automat şi o scădere a indicilor de audienţă. Cu riscul de a mă repeta, subliniez că ASG nu a intervenit în nici un fel în procedura de selecţie a canalelor de difuzare a mesajelor. Insinuarea dumneavoastră nu îşi are sensul.

Întrebare 5 - Guvernul a intenţionat cumva să dea şpagă societăţilor care au fost alese pentru difuzarea spotului publicitar?

Răspuns: Întrebarea dumneavoastră este tendenţioasă şi nu are nici o legătură cu realitatea acestei licitaţii care s-a desfăşurat în cel mai transparent mod posibil şi cu respectarea tuturor prevederilor legale privind achiziţia serviciilor de publicitate.

Nu ştiu de cînd dumneavoastră aveţi aşteptări ca guvernul să dea şpagă instituţiilor media şi vă mărturisesc că întrebarea dumneavoastră este mai mult decît deplasată. Actualul guvern a introdus reguli clare de transparenţă în achiziţia serviciilor de publicitate şi într-un astfel de cadru vă rog să înţelegeţi că relaţiile clientelare nu au ce căuta.

Întrebare 6 - De ce ziarul Bursa nu a fost inclus în această campanie, în condiţiile în care societatea care îl editează nu are datorii?

Răspuns: Pentru că în conformitate cu clasificarea BRAT şi chiar după datele SNA, ziarul BURSA nu s-a aflat în primele 6 publicaţii.

(Cu respect, Valeriu Turcan Preşedintele ASG)

Replica ziarului "BURSA": Nu ne vindeţi baliverne!

O fi fiind mîndru de răspunsul său preşedintele Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), Valeriu Turcan?! De ce o fi ţinînd morţiş să i-l publicăm întocmai? Căci alte calităţi decît tonul civilizat (care ne bucură) sînt greu de găsit în textul său.

De la început greşeşte afirmînd că am fi lansat "insinuări": noi nu am insinuat nimic în articolul publicat, ci ne-am exprimat făţiş dezgustul faţă de faptul că, în campania pentru combaterea evaziunii fiscale, au fost alese organizaţii de media celebre pentru neplata unor uriaşe obligaţii către bugetul statului. Asta nu este o "insinuare".

De altfel, că domnul Turcan nu are proprietatea noţiunii de "insinuare" se vede şi în ultima propoziţie din răspunsul său la întrebarea cu numărul 4 din materialul de alături. Acolo, a fost întrebat dacă înţelege că, pentru a nu distorsiona mesajul combaterii evaziunii fiscale, el trebuie transmis prin intermediul organelor de presă disciplinate fiscal. Dacă înţelege că devine dezgustător ca o televiziune celebră pentru faptul că nu şi-a plătit TVA-ul timp de şapte ani, să difuzeze mesajul combaterii evaziunii fiscale. Dacă înţelege că mesajul este ruinat de lipsa de credibilitate a mesagerului.

La această întrebare, domnul Turcan răspunde: "Insinuarea dumneavoastră nu îşi are sensul". Absurdul răspunsului conduce la concluzia că domnului Turcan îi lipseşte semnificaţia noţiunii de "insinuare".

În dicţionar, noţiunea de "a insinua" este definită astfel: "A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă". Ori, aici, nu era nici o aluzie dibace - domnul Turcan fusese întrebat dacă pricepe strategia raporturilor dintre mesager şi mesaj. Ei bine, se pare că nu pricepe această strategie, deşi conduce tocmai Agenţia pentru...Strategii Guvernamentale. Faptul este vizibil în restul răspunsului la întrebarea cu nr.4.

Acolo domnul Turcan ne explică cum credibilitatea unei televiziuni este ilustrată de nivelul ei de audienţă.

Fleoşc!

Domnul Turcan pare să nu fi cugetat la felul cum se cîştigă audienţa. Cu minciuni, domnule Turcan! Cu bancuri proaste!

Audienţe ridicate dobîndesc televiziunile de divertisment, nu cele de ştiri, domnule preşedinte! Bagi filme cu pac-pac, bagi manele, bagi glume vulgare şi dobîndeşti audienţă.

Dacă strategia Agenţiei merge pe audienţe, atunci de ce n-aţi hotărît să vă difuzaţi spotul contra evaziunii fiscale în cuprinsul filmelor erotice, domnule preşedinte?!

Dacă mergeţi pe tiraje ridicate, atunci de ce nu v-aţi băgat spotul grafic în "Practic în bucătarie", că are un tiraj criminal?! Şi "Playboy" e bun.

O să spuneţi, domnule Turcan, că astea nu sînt publicaţii cotidiene. Dar, dacă ar fi fost cotidiene, n-aţi fi avut nimic împotrivă, nu-i aşa?!

În realitate, audienţa nu are nimic comun cu credibilitatea. Televiziunea din topul audienţei se află în poziţia aceea pentru să este o televiziune de divertisment. În schimb, în topul credibilităţii se află o cu totul altă televiziune - una de ştiri non-stop - cu o audienţă mai măruntă.

În preambulul răspunsurilor sale, domnul Valeriu Turcan afirmă că "BURSA" a lansat "ipoteze".

Inexact.

Articolul din "BURSA" la care se referă preşedintele ASG lansează o singură ipoteză (una singură, nu mai multe): că, printre criteriile de alegere a canalelor media, nu s-a aflat şi criteriul disciplinei fiscale a organelor de presă respective. Ipoteza noastră este deplin confirmată de însuşi domnul Turcan, în răspunsul la întrebarea numărul 3: "Ceea ce vă pot spune este că singurele criterii de selecţie a canalelor media au fost audienţa şi tirajul difuzat".

Deci, degeaba ne asiguraţi: "Vreau să vă asigur, de la bun început, că această campanie nu are nimic de-a face cu nici una din ipotezele şi insinuările pe care ziarul dumneavoastră le-a lansat..." În realitate, preşedintele Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale nici nu a vrut să se intereseze de situaţia fiscală a televiziunilor, radiourilor şi ziarelor prin care îşi desfăşoară campania contra evaziunii fiscale. Căci, se vede că nici măcar acum, după ce a citit articolul din "BURSA", nu vrea să-l intereseze.

Pe de altă parte, în răspunsul său la întrebarea cu numărul 1, domnul Turcan menţionează că în caietul de sarcini al campaniei a fost precizat cărui "grup ţintă" i se adresează. Faptul că a avut în vedere un "grup-ţintă" intră în contradicţie cu o orientarea pe singurul criteriu al audienţei sau tirajului. Dar, mă rog, să nu ne împiedicăm în detalii teoretice.

Deşi nu precizează care este "grupul-ţintă", îl putem configura lesne, examinînd însuşi spotul publicitar în varianta grafică. Observăm acolo că, în afara grupului restrîns al falsificatorilor de tipizate fiscale, campania se adresează societăţilor comerciale (în special, contabililor şi directorilor) şi patronilor. Căci gesturile de evaziune fiscală enumerate în spotul grafic sînt săvîrşite de patroni, în complicitate cu directorii şi contabilii. Acesta este "grupul-ţintă" al campaniei.

De aceea a fost formulată întrebarea cu numărul 6: "De ce nu a fost inclus ziarul < BURSA > în campanie?". "Grupul-ţintă" al acestei campanii îl reprezintă cititorii ziarului "BURSA", prin excelenţă, cititorii publicaţiilor economice, în general. Dar asta nu contează în ochii preşedintelui Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, domnia sa ne comunică sec, că tirajul nostru nu se află printre primele şase. Asta ştiam şi noi - ştiam că "BURSA" este un ziar serios, că doar noi îl facem.

Nici una dintre publicaţiile economice nu a fost inclusă în campania de combatere a evaziunii fiscale. În schimb, a fost inclus un ziar de sport...

Asta da, strategie! Nea Gigi de la sculărie citeşte clasamentul la fotbal mîncîndu-şi sandvişul din pauza de prînz şi cînd se întoarce la raboteză, se roagă în sinea lui: "Doamne, fereşte-mă de evaziunea fiscală, dă-mi bani şi nu-mi lua ani!" Ăsta-i efectul într-un ziar de sport.

Dar, vai!, aici am strecurat cu dibăcie o aluzie răutăcioasă! Am lansat o insinuare...

Într-adevăr, la întrebarea cu numărul 5 am fost insinuanţi şi tendenţioşi: "Guvernul a intenţionat cumva să dea şpagă societăţilor care au fost alese pentru difuzarea spotului publicitar?"

Răspunsul domnului Turcan este însă...de lemn.

Cum adică de cînd ne aşteptăm noi ca Guvernul să dea şpagă insituţiilor media?! Parcă domnul Turcan s-ar fi născut la ploaia din martie! Domnia sa se face că habar n-are de Moţiunea "Libertatea presei" înaintată Parlamentului de liberali, anul trecut, cînd erau în opoziţie. Parcă n-ar fi auzit de criticile Comisiei Europene cu privire la complicităţile dintre puterea politică şi presa din România.

Apoi, domnul Turcan ne povesteşte basmul cu "actualul guvern" care ar fi "introdus reguli clare de transparenţă în achiziţia serviciilor de publicitate".

Ce spui, Franţ?! Pe cine credeţi că prostiţi, domnule preşedinte?

În primul rînd că organele de presă nu au fost invitate la nici o licitaţie. Prestatorii de servicii publicitare nu sînt agenţiile de publicitate - ele sînt un intermediar - ci ziarele , radiourile, televiziunile. Desigur, Agenţia poate să-şi externalizeze părţi din activitate, poate încredinţa sarcinile sale unei agenţii de publicitate. Faptul că Agenţia pentru Strategii Guvernamentale a organizat o licitaţie ca să-şi aleagă o societate de advertising ca să-i facă munca este dreptul Agenţiei. Şi este treaba ei.

Dar licitaţia asta nu este pentru achiziţia de servicii publicitare, ci pentru externalizarea unei activităţi a Agenţiei pentru Strategie.

Serviciile de publicitate achiziţionate de stat PRIN INTERMEDIUL societăţii de advertising sînt prestate de ziare, radiouri şi televiziuni. Ele nu se află în proprietatea societăţii de advertising.

Afirmaţiile că Agenţia ar fi respectat legea pentru că a organizat o licitaţie sînt simple abureli. Licitaţia pentru externalizarea activităţii Agenţiei nu se confundă cu licitaţia de achiziţie a serviciilor de publicitate. La aceasta din urmă trebuiau invitate ziarele, radiourile, televiziunile. Această licitaţie nu a avut loc. Deci, domnule preşedinte, vă rugăm să nu ne mai ameţiţi: nu aţi respectat legea.

Prestatorii de servicii publicitare care sînt achiziţionate de stat sînt organele de presă. Ele trebuiau invitate la o licitaţie pe baza unui caiet de sarcini. Şi atunci nu mai ţinea şmecheria... Căci, în caietul de sarcini, ar fi figurat, obligatoriu, situaţia fiscală a organului de presă, drept criteriu de selecţie (conform legii acestor licitaţii).

În al doilea rînd, după cum au observat-o deja alte ziare, Agenţia, pe care cu onoare o conduce Valeriu Turcan, nu a respectat legea în privinţa transparenţei contractelor de publicitate, întrucît nu suflă nici o vorbuliţă despre această campanie pe pagina de internet unde era obligată să o menţioneze.

Aşa că...rămînem politicoşi, dar nu înghiţim baliverne.

Mă gîndesc serios să lansăm şi noi o campanie sub sloganul "Nu minţi, respectă legea!" Grupul ţintă l-ar constitui oamenii din structurile guvernamentale.

Poate reuşeşte domnul Valeriu Turcan să ne explice cum de toate televiziunile şi radiourile unui anumit trust de presă (celebru pentru indisciplină fiscală) au fost incluse în campania "Plăteşte cu bani, nu cu ani!" Poate reuşeşte să ne explice cum de a fost inclusă în campanie şi a doua televiziune a acestui trust, deşi se situează sub audienţa postului public de televiziune care nu a fost ales. Asta nu-i nici "ipoteză", nici "insinuare".

"Plăteşte cu bani, nu cu ani!" - nu aşa sună mesajul, domnule preşedinte?

(MAKE)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb