Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2017, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 380.931 de euro (1.759.900 de lei), potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Astfel, au fost depistate 85 de persoane care lucrau la negru, dintre acestea 18 erau din judeţul Constanţa şi câte şapte din Ilfov şi Argeş.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 1263 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 1.448.400 de lei, din care 1.230.000 de lei pentru muncă la negru, şi au fost sancţionaţi 283 de angajatori, precizează Inspecţia Muncii.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 831 de controale, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 311.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 94 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 49 au avut loc în Ilfov, 24 în judeţul Braşov şi 18 în judeţul Arad, potrivit sursei citate
Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, a declarat: "Numărul accidentelor mortale din ultimele zile este cu atât mai îngrijorător cu cât aceste accidente s-au produs în sectoare cu incidenţă mare a accidentărilor şi în care informarea şi instruirea lucrătorilor asupra riscurilor este obligatorie şi de o importanţă vitală. Respectarea sau ignorarea prevederilor securităţii muncii pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Ca şi până acum, inspectorii de muncă vor veni în sprijinul angajatorilor pentru a-i ajuta să înţeleagă şi să aplice legislaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, dar vor fi intransigenţi dacă vor constata neconformităţi".