ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI FORTIM Trusted Advisors a intermediat tranzacţionarea a peste 10.500 mp de spaţii de birouri

G.U.
Companii #Construcţii / 19 noiembrie 2021

Nicolae Ciobanu, Managing Partner | Head of Advisory FORTIM Trusted Advisors

Nicolae Ciobanu, Managing Partner | Head of Advisory FORTIM Trusted Advisors

FORTIM Trusted Advisors, companie membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate în România, a intermediat, în primele nouă luni ale anului 2021, tranzacţionarea a peste 10.500 mp de spaţii de birouri, atât în Bucureşti cât şi în Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Creşterea afacerii şi, implicit, a numărului de angajaţi s-a numărat printre cei mai importanţi factori care au determinat companiile să îşi schimbe spaţiile de birouri în primele 9 luni ale acestui an. Cele mai dinamice sectoare în procesele de relocare au fost domeniile IT, medical şi financiar, acestea fiind de altfel şi segmentele economice care au rămas la fel de active şi în timpul pandemiei.

Tendinţa de a opta pentru spaţii de birouri în clădiri moderne, amplasate în zonele centrale ale oraşului s-a manifestat puternic în comportamentul de căutare al clienţilor din primele trei trimestre ale anului. Nu în ultimul rând, condiţiile actuale de piaţă, avantajoase pentru chiriaşi, i-au încurajat pe aceştia să caute noi spaţii de birouri.

"Ne bucurăm că anul 2021 înregistrează rezultate mai bune comparativ cu anul anterior, după cum arată deja datele din piaţă. Estimăm o creştere a pieţei cu 15-20%. În continuare vom asista la un raport echilibrat între relocări şi reînnoire de contracte de închiriere, precum şi la menţinerea ponderii contractelor de pre-închiriere", a declarat Nicolae Ciobanu, Managing Partner | Head of Advisory FORTIM Trusted Advisors.

''În Q3 2021, piaţa de birouri din Bucureşti a continuat să îşi revină, cu aproximativ 90.600 mp tranzacţionaţi, ajungând astfel la un total de 225.000 mp tranzacţionaţi în perioada Q1-Q3 2021. Astfel, asistăm la o creştere de aproximativ 30% comparativ cu anul trecut, însă cu 20% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Cel mai activ sector economic a fost Medical & Pharma cu 21% din total cerere pe Q3, urmat de IT&C cu 12% din cerere'', se menţionează în comunicat.

La nivelul Q3 2021, studiile Fortim indică un stoc total de birouri moderne de 3,85 milioane mp. Mai multe proiecte de birouri anunţate în trimestrele precedente au fost livrate până la sfârşitul trimestrului III 2021, reprezentând un factor de influenţă semnificativ în rata totală de neocupare care a înregistrat o uşoară creştere, ajungând la 12,5%. Valoarea medie pentru chiria "prime" se menţine constantă la valoarea de 18,5-19 euro/mp/lună. Stocul de spaţii de birouri moderne va creşte cu aproximativ 150.000 mp în 2022, ajungând la un total de 4 milioane mp.

FORTIM Trusted Advisors a asistat GROHE România în procesul de relocare

FORTIM Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate în România, a asistat Grohe România în procesul de relocare a birourilor sale în clădirea Millo Offices, dezvoltată de Forte Partners. Această tranzacţie este încă o confirmare a evoluţiei pozitive a pieţei.

Compania şi-a mutat operaţiunile în noul sediu de 520 mp, în clădirea modernă de birouri, clasa A, situată pe strada Matei Millo din Bucureşti, în luna octombrie a anului curent.

"Locaţia centrală şi condiţiile comerciale atractive pentru o clădire premium, clasa A, cu nivel ridicat de eficienţă energetică, au înclinat balanţa în favoarea clădirii Millo Offices. Suntem încântaţi că am avut ocazia să intermediem procesul de relocare a Grohe România, reprezentativ pentru portofoliul nostru de tranzacţii din segmentul office", a declarat Dorin Caplea, Senior Office Consultant Fortim Trusted Advisors, responsabil de această tranzacţie.

Odată cu dezvoltarea afacerii, Grohe România a considerat necesară extinderea spaţiilor de birouri pentru a asigura angajaţilor săi condiţii optime de lucru şi creştere profesională. Una dintre cerinţele esenţiale ale companiei în procesul de relocare a fost să rămână în zona centrală a capitalei, unde Grohe şi-a avut sediul încă de la înfiinţarea pe piaţa din România.

"Caracteristicile de clădire "verde", eficientă energetic, poziţionată central şi construită după cele mai noi şi moderne standarde, care să permită o amenajare customizată, au reprezentat puncte importante în alegerea noului nostru spaţiu de lucru. FORTIM Trusted Advisors a reuşit să identifice toate aceste aspecte pentru noi, înglobate în clădirea Millo Offices, ceea ce a dus la concluzionarea eficientă a acestei tranzacţii", a declarat Ştefan Moşneanu, Leader, Marketing Romania & Moldova, LIXIL EMEA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb