ÎN VÎLTOAREA CRIZEI Ultimii proşti din lume!

Fără să ştie, pentru acest loc candidează, dintre toţi locuitorii planetei, cetăţenii unei ţări a cărei putere economică, politică şi chiar militară nu este în măsură să răstoarne lumea, dar să tăvălească Europa, cam după cum îi este cheful, tot poate. Germania! Mă rog, cineva tot trebuia să le-o spună, odată şi o dată, iar, pentru ca mesajul să fie credibil, cel mai nimerit să îl transmită era chiar un cetăţean al frumoasei şi bogatei ţări a Rinului, Elbei, Moselei, Dunării şi Neckar-ului. Despre economie şi despre criză este vorba!

Ideea de bază este aceea că germanii ar face mai bine să termine cu obiceiurile ancestrale ale economisirii şi să se îndatoreze, aşa cum face mai tot restul lumii!! Omul care vine cu această idee, "revoluţionară", nu este chiar un fite-cine în materie de afaceri. A fost consultant, partener, managing director şi membru al comitetului executiv al unei firme globale de consultanţă financiară cu 85 de oficii de lucru în 48 de ţări, pe a cărei listă de clienţi se regăsesc două treimi dintre titularii lui "Fortune 500". Nu este un argument decisiv, în susţinerea ideilor sale, dar omul nici nu poate fi bănuit că bate cîmpii fără să ştie pe ce tarla se află, atunci cînd vorbeşte despre bani, circulaţia şi rosturile lor, în lumea de astăzi! Prima observaţie a lui Daniel Stelter ("Warum sich die Deutschen verschulden sollten", Cicero, 30 mai 2016) arată că "înclinaţia" spre economisire a germanilor are, astăzi, prea puţin de a face cu "obiceiurile" şi mult mai mult cu condiţiile economice. Familia este împinsă să economisească datorită scăderii drastice a dobînzilor şi a fondului de nesiguranţă cu privire la veniturile viitoare, în consecinţă, circa 4,8% din PIB este îngheţat în economiile populaţiei; întreprinzătorii "economisesc" şi ei, adică devin mult mai zgîrciţi cu investiţiile, nu întîmplător, ci pentru că economia este doldora de supra-capacităţi productive, de supra-producţie, marjele de profit se îngustează, mai peste tot, iar siguranţa realizării profitului, sau măcar a acoperirii investiţiei scade în timp, în loc să crească. Doi dintre factorii spiralei negative a economisirii sunt deja la lucru, iar acesta este primul argument că mecanismul trebuie oprit înainte de a produce fatala cădere a sustenabilităţii interne a economiei. Bine, dar Germania este faimoasă tocmai pentru că se bazează într-o mare măsură pe exporturi! Aşa este, doar că, odată cu exportul de mărfuri şi capitaluri, Germania îşi exportă şi economiile. Iar, asta, încă n-ar fi atît de rău, dar le exportă pentru a le arunca pe apa sîmbetei, aşa cum a fost cazul celor peste 400 de miliarde topite doar de criza sub-prime, în 2008. În ciuda faptului că economisesc, mult mai mult decît alţi europeni, statistica îi arată pe germani mai "săraci" în medie, decît "cetăţeanul mediu" al zonei euro. Dacă familia şi întreprinzătorii se codesc, atunci singura soluţie este ca statul să devină cheltuitor, să se îndatoreze pentru a investi în mari proiecte de dezvoltare, care nu sunt la îndemîna întreprinzătorului privat, ori de care acesta se sperie, datorită riscurilor şi a volumului investiţional. Chiar dacă inspiraţia keynesiană este uşor de recunoscut, contextul este puţin diferit, întrucît economia Germaniei nu se află nici în recesiune, nici în criză, dar evoluează pe un teren şi într-un mediu internaţional atît de nesigur încît derapajul major poate interveni oricînd. În lumea de astăzi şi pe termen lung, creditorul nu poate fi decît pierzător!

Am folosit tabolul creionat de Daniel Stelter nu doar pentru insolitul observaţiilor şi al punerii de problemă, cît mai ales pentru că, datorită paiului din ochiul nemţilor, am putea să băgăm de seamă şi bîrna din ochiul nostru!!! România a excelat în îndatorare în ultimele două decenii şi jumătate, iar "moara" care a fost pusă în funcţiune are prea puţine şanse să se oprească de la sine, ori foarte curînd. Se poate opri în catastrofa unei crize pentru care imaginile marii depresii economice, 1929-1939, ar putea părea idilic-palide descrieri de realitate. Se poate opri într-o catastrofă militarist-conflictuală, locală, regională sau globală. Se poate opri într-o prăbuşire economico-socială care să scoată pur şi simplu România de pe hartă. Există, desigur, şi ieşiri mai blînde, cel puţin aşa ne place încă să credem. Marea problemă a României este, însă, nu mecanismul perpetuu al îndatorării pe care l-a creat şi care sapă zi de zi la temelia statului şi a societăţii, ci uriaşa risipă care s-a făcut şi continuă să se facă. Dacă alţii se gîndesc să uite de economii şi să se împrumute, la nivel de stat, pentru ca să declanşeze mega-proiecte de dezvoltare a infrastructurii economice şi sociale, România ultimilor două decenii şi jumătate s-a împrumutat degeaba!!! Mai precis, ca să permită jaful din care s-au înfruptat cîteva găşti ale puterii şi cîteva mii de acoliţi ale acestora. Oricît ar vrea ei, nemţii au prea puţine şanse să se califice pentru categoria "Ultimii proşti din lume"! Ţinem noi de trofeu, cu dinţii!!!!