Centura de ocolire a municipiului Gherla, inaugurată de premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, pe 14 august, a fost închisă circulaţiei după apariţia unei denivelări pe una din cele două benzi ale drumului, informează NewsIn.
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), Ioan Pantelimon, a declarat miercuri, corespondentului NewsIn, că s-a produs o denivelare de circa patru centimetri pe o singură bandă, pe o lungime de circa 20 m, cel mai probabil cauzată de o acumulare de apă.
"Practic, noi nu am preluat centura, ci i-am dat drumul circulaţiei pentru a nu sufoca municipiul Gherla de Sfânta Maria (n.r. în apropierea Gherlei se află Mănăstirea Nicula, unde zeci de mii de pelerini au venit duminică să sărbătorească hramul mănăstirii). Proiectantul, constructorul şi consultantul au fost la faţa locului, au făcut studii geo pentru a stabili exact cauza denivelării şi vor face lucrările de remediere pe banii lor", a afirmat Pantelimon. El a mai spus că are promisiuni de la constructor că recepţia lucrării va avea loc peste cel mult două săptămâni.
Directorul DRDP a adăugat că firma care a construit centura a dorit sa dea drumul circulaţiei rutiere pe ea şi pentru a decongestiona o altă porţiune de drum de pe teritoriul municipiului, a cărei lucrare de reabilitare sunt pe cale de a o face.
Centura de ocolire a municipiului Gherla are o lungime de 5,5 kilometri, valoarea investiţiei fiind de 7,8 milioane de lei