ÎNCĂ UN PRIMAR PSD TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA  Edilul municipiului Bacău, acuzat de abuz în serviciu

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 3 iulie 2019

Cosmin Necula - primarul social-democrat al municipiului Bacău şi Dragoş-Daniel Ştefan, fost viceprimar au fostr timişi, ieri, în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). DNA îi acuză pe cei doi de săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că la şedinţa Consiliului Local Municipal Bacău din 10 iulie 2017, cei doi edili, cu intenţie, i-au determinat pe consilierii locali prezenţi să adopte o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Ca urmare a demersurilor celor doi, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, a dispus finanţarea proiectelor depuse de două asociaţii (cu sumele de 553.000 lei respectiv 15.000 de lei) deşi acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse.

În comunicatul emis, ieri, de DNA se afirmă că prin finanţarea acestor proiecte au fost încălcate dispoziţiile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi au fost vătămate interesele legale ale solicitanţilor care au întrunit un punctaj mai mare.

Procurorii susţin că asociaţiile care au beneficiat de fondurile respective au obţinut un folos necuvenit constând în acordarea de finanţări nerambursabile la care nu erau îndreptăţite potrivit dispoziţiilor legii mai sus menţionate.

Conform informaţiilor din presa locală, cele două asociaţii finanţate ilegal - conform procurorilor DNA - sunt Club Sportiv Aerostar Bacău - ce a primit 553.000 lei pentru proiectul Sportul de masă, o antecameră a sportului de performanţă, şi Filiala Judeţeană Bacău a Asociaţiei Nevăzătorilor din România - ce a primit 15.000 de lei.

Conform procesului-verbal de şedinţă, finanţarea celor două asociaţii a fost propusă de viceprimarul Dragoş-Daniel Ştefan, care a venit cu o altă listă de proiecte, faţă de cele stabilite în urma evaluării iniţiale.

Iniţial, anul trecut, DNA a dat două decizii de clasare a acestui dosar, dar ambele decizii au fost contestate de consilierul independent Cristian Ghingheş, iar, în 8 februarie 2019, instanţa a decis redeschiderea dosarului şi completarea cercetărilor, apreciind că soluţia de clasare dată iniţial de DNA nu a fost documentată.

În urma cercetărilor, cei doi edili din Bacău au fost trimişi, ieri, în judecată. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb