Incidente şi răniţi la referendumul din Catalonia

Ziarul BURSA #Internaţional / 2 octombrie 2017

Incidente şi răniţi la referendumul din Catalonia

Aproximativ cinci milioane şi jumătate de catalani au fost chemaţi duminică la vot, într-un referendum pentru independenţa faţă de Spania, organizat de autorităţile regiunii, dar Guvernul de la Madrid consideră iniţiativa neconstituţională.

Serviciile de urgenţă catalane anunţau ieri, după ora prânzului, că au acordat îngrijiri unui număr de 38 de persoane rănite în intervenţiile poliţiei pentru a opri desfăşurarea referendumului interzis din Catalonia (nord-estul Spaniei), informează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Din numărul total de răniţi, 35 au fost răniţi uşor, trei mai grav. Nouă dintre ei au fost transportaţi la un centru medical. Este vorba în principal despre contuzii, ameţeli şi atacuri de panică", au precizat aceste servicii în două postări succesive pe Twitter.

Poliţia spaniolă a tras cu gloanţe de cauciuc duminică, pe o stradă din Barcelona, pe fondul turbulenţelor legate de referendumul interzis.

"Mai mulţi oameni declară că poliţia a tras cu gloanţe de cauciuc" la intersecţia a două străzi din Barcelona, a anunţat ziarul El Periodico pe site-ul său.

Tot ieri, reprezentantul statului în Catalonia a denunţat ieri atitudinea poliţiei regionale catalane, care nu a intervenit pentru a închide secţiile de votare folosite în organizarea unui referendum ilegal.

"Poliţiştii catalani au primit ordinul să împiedice desfăşurarea referendumului ilegal şi ar fi trebuit să evite deschiderea centrelor, dar, din păcate, nu acesta a fost cazul", a declarat prefectul Enric Millo, denunţând o "iresponsabilitate imensă" a liderilor catalani.

"Linia politică a depăşit linia profesională punând în pericol într-un mod iresponsabil prestigiul unei forţe de poliţie", a spus el, explicând intervenţia poliţiei (naţionale n.r.) şi a gărzii civile, trimise ca întăriri în Catalonia.

"Poliţia şi garda civilă au fost nevoite să acţioneze", a explicat el, precizând că această acţiune nu vizează "persoane", ci "material electoral".

Prefectul a subliniat că separatiştii au schimbat regulile jocului în ultimul moment, acceptând votul fără plicuri, fără a garanta confidenţialitatea, doar pentru umplerea urnelor.

Liderul separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, a participat la referendum. Puigdemont a votat la Cornella del Terri, la câţiva kilometri de secţia unde ar fi trebuit să voteze, dar care a fost închisă de forţele speciale de poliţie. Trupe speciale ale poliţiei spaniole au intrat în forţă duminică dimineaţă în secţia unde urma să voteze şeful executivului separatist regional.

Ieir dimineaţă, Poliţia naţională spaniolă a început confiscarea urnelor şi buletinelor de vot din secţiile de votare catalane, după cum a anunţat Ministerul de Interne spaniol, în timp ce unii alegători începuseră deja să voteze. Forţele speciale de poliţie s-au ciocnit cu alegătorii în faţa unei secţii de votare din Barcelona, unde zeci de poliţişti au folosit scuturi pentru a împinge oamenii înapoi, a declarat un martor pentru Reuters. Alegătorii scandau "suntem oameni ai păcii" şi "nu ne temem".

O înregistrare video postată pe site-ul El Pais arată un incident între poliţişti înarmaţi şi un grup de alegători furioşi, în apropierea unei secţii de votare la o şcoală din Barcelona. Alegătorii ridică mâinile şi strigă "afară".

Guvernul regional al Cataloniei a asigurat duminică dimineaţă că este în măsură să organizeze referendumul asupra autodeterminării în condiţii democratice, în ciuda interdicţiei sale de către Madrid, adăugând că va permite alegătorilor să voteze la orice secţie pe care o găsesc deschisă în regiune, dacă secţia de votare de care aparţin a fost închisă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb