Încleştare epică pe pieţele financiare între suprarealism şi realitate

Divergenţa dintre economia reală şi preţurile activelor financiare a primit recent un nou impuls de creştere.

Austria a redeschis emisiunea de obligaţiuni cu maturitatea la 100 de ani pe care a lansat-o în 2017. Atunci randamentul emisiunii a fost apropiat de cuponul de 2,1%, extrem de scăzut pentru o emisiune cu maturitatea de un secol, dar aflat totuşi în teritoriul pozitiv.

În condiţiile în care valoarea nominală a obligaţiunilor guvernamentale care "oferă" randamente negative a ajuns la circa 13 trilioane de dolari, orice titlu cu randament pozitiv este "vânat" fără milă de "investitori".

Aşa s-a ajuns la redeschiderea emisiunii de obligaţiuni din Austria la un randament cu aproape 100 de puncte de bază mai mic, de circa 1,17%.

Bloomberg a scris că situaţia arată "disperarea investitorilor" şi reflectă "noua nebunie de pe pieţe", care porneşte de la ipoteza că inflaţia va rămâ-ne la un nivel extrem de scăzut pentru cel puţin câteva generaţii.

Ultimele date de la Bursa din Frankfurt şi Bloomberg arată că obligaţiunile de 10 de ani ale Austriei s-au tranzacţionat la circa 154% din valoare nominală de 1.000 de euro, corespunzătoare unui randament de 1,125% (vezi graficul din pagina 8).

La redeschiderea emisiunii cu ISIN-ul AT0000A1XML2, oferta de 1,25 miliarde de euro a fost supra-subscrisă de peste 4 ori, cererea din partea "investitorilor" fiind de 5,3 miliarde, care au fost gata să plătească un preţ de circa 154% din valoarea nominală pentru a obţine 100% după 98 de ani.

Estimările de la Bloomberg arată că investitorii în emisiunea de săptămâna trecută îşi vor recupera doar două treimi din bani până la maturitatea obligaţiunii, pe fondul unui randament anual foarte apropiat de 1%.

Astfel de "investiţii" care nu au niciun sens din punct de vedere economic sunt posibile doar ca urmare a politicilor "înţelepte" ale marilor bănci centrale.

Lipsa de sens este şi mai evidentă când se ia în considerare riscul asociat plasării banilor în astfel de titluri.

Chiar şi o creştere uşoară a randamentelor poate conduce la pierderi masive pentru investitori (n.a. preţurile obligaţiunilor scad când creşte randamentul), după cum scrie Bloomberg.

Agenţia de ştiri subliniază că un indicator al riscului obligaţiunilor în funcţie de modificarea dobânzilor, durata, a urcat până aproape de maximul istoric şi arată că un avans al dobânzilor de un punct procentual va conduce la pierderi de circa 2,4 trilioane de dolari la nivel global. Cu cât durata unei obligaţiuni este mai mare, cu atât sunt mai mari pierderile generate de o mişcare adversă a dobânzilor.

O analiză a companiei de investiţii Cantillon Consulting arată că o creştere de numai 10 puncte de bază a randamentului va conduce la pierderi de circa 5% din principal pentru investitorii în obligaţiunile de 100 de ani ale Austriei.

Înainte de redeschiderea emisiunii de 100 de ani a Austriei, analistul american Martin Armstrong scria, pe baza preţului şi randamentului de pe piaţă, că investitorii îşi vor recupera capitalul numai după 44 de ani.

Într-un articol din Financial Times dedicat dobânzilor negative, care "au condus investitorii în teritoriul suprarealist", Gillian Tett avertizează că "în măsura în care consensul de pe piaţă justifică dobânzile negative prin existenţa problemelor structurale", iar "aceste condiţii vor exista pe termen nedefinit", atunci "nu există nicio urgenţă pentru lansarea unor programe de compensare a unor viitoare creşteri ale dobânzii".

Din păcate pentru investitorii de acum în obligaţiuni de 100 de ani ale Austriei, "performanţa" titlurilor depinde fundamental de perpetuarea unei situaţii economice deprimante, fără niciun fel de urmă a inflaţiei.

"Chiar şi cel mai mic impuls inflaţionist sau de creştere economică poate determina creşterea accelerată a randamentelor şi pierderi masive pentru sistemul bancar", mai scrie Bloomberg.

Pe fondul reconfirmării proverbului că "nu există orb mai mare decât cel care nu vrea să vadă", fostul bancher Satyajit Das, autorul cărţii "Era stagnării", a scris pentru Bloomberg că "lumea are nevoie de terapie de şoc".

În opinia sa, dinamica actuală a economiei globale nu este sustenabilă, iar stimulentele monetare oferite de băncile centrale au efecte tot mai reduse. Din păcate pentru bancherii centrali, care ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să nu ofere speranţe deşarte unor politicieni iresponsabili, productivitatea marginală este descrescătoare şi pentru tiparniţă sau manipularea dobânzilor.

Satyajit Das propune aplicarea fără întârziere a unor reforme structurale radicale, deoarece "divergenţa dintre economia reală şi preţurile umflate artificial ale activelor financiare trebuie să fie reconciliată mai devreme sau mai târziu".

Dar unde se va găsi politicianul sau bancherul central gata să-şi sacrifice cariera pentru aşa ceva? Nicăieri, bineînţeles, iar o astfel de situaţie nu poa-te fi "remediată" în absenţa unor limite severe impuse pentru mandatele politice sau a celor din fruntea băncilor centrale, mai ales că "autorităţile" nu plătesc niciun preţ dacă greşesc.

Curentul suprarealist susţine că "adevărul şi arta se află în realitatea superioară a anumitor forme de asociaţie, bazate pe atotputernicia visului şi pe jocul dezinteresat al gândirii eliberate de constrângeri", după cum se arată în Wikipedia.

Un astfel de curent pare mai mult decât adaptat şi realităţilor economice şi financiare ale zilelor noastre, unde "atotputernicia visului" pare să reprezinte singura linie directoare a politicilor monetare şi fiscale.

Cu cât se amână mai mult trezirea, cu atât va fi mai mare durerea şi preţul plătit de cei care mai cred în "maeştrii suprarealismului".