Industria vrea TVA redusă pentru tot sectorul alimentar

A.P.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 30 mai 2014

Ministrul Finanţelor nu va aborda problema reducerii taxei pentru carne, fructe sau legume în discuţiile cu FMI din iunie

Reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) trebuie să se realizeze pe tot sectorul alimentar, a declarat, ieri, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea. În opinia domniei sale, o reducere TVA la legume şi fructe sau doar la produse bio, înainte de scăderea sa la carne, este o greşeală din cauză că poate să creeze distorsiuni în piaţă. "De exemplu, dacă TVA va scădea doar la produsele bio, vom avea pe piaţă, dintr-o dată, o mulţime de produse etichetate bio, fără să îndeplinească condiţiile necesare", a spus Sorin Minea. Domnia sa a mai explicat că, dacă taxa pe valoarea adăugată diminuată nu se aplică întreg sectorului alimentar, atunci evaziunea se va muta dintr-un sector în altul.

"Din punctul meu de vedere, cel mai corect este ca reducerea să se facă la tot sectorul alimentar, pentru că, dacă nu, vom vorbi luni întregi, vom face experimente şi există o regulă: totdeauna când închizi un punct din care se scot banii, se deschid altele. Dacă vrei să închizi toate punctele, deschizi tot", a spus domnul Minea.

Tot ieri, Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat că, în discuţiile cu delegaţia FMI, care vor începe săptămâna viitoare, nu va fi abordată problema reducerii TVA la carne, fructe sau legume.

Ioana Petrescu a explicat că, înainte de a se lua o decizie cu privire la reducerea TVA şi la alte alimente, trebuie făcută o analiză temeinică a rezultatelor scăderii TVA la 9% pe întreg lanţul de producţie la pâine, din septembrie 2013.

Totuşi, datele preliminare arată că au fost înfiinţate numeroase firme în sectorul de morărit şi panificaţie, după aplicarea măsurii.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta anunţa că Executivul are în vedere ca un pas următor după reducerea TVA la grâu, pâine şi produse de panificaţie să fie scăderea TVA la legume-fructe şi produsele bio, iar la carne şi la produsele din carne o astfel de măsură ar putea fi luată în calcul în 2015.

Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii din industria cărnii din România - Federaţia Naţională PRO AGRO, statul pierde anual peste 450 de milioane de euro, din cauza evaziunii fiscale la carne şi produse din carne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb