Platforma Made in Romania, dezvoltată de Bursa de Valori Bucureşti şi disponibilă pe www.investingromania.com, oferă o înregistrare simplificată a companiilor, ca urmare a preluării datelor publice din platforma Termene.ro. Astfel, în momentul completării profilul unei companii şi introducerii Codului Unic de Identificare, sunt preluate automat toate datele publice solicitate pentru înscrierea în comunitatea Made in Romania. Noua funcţionalitate este implementată cu sprijinul Termene.ro, platformă care oferă informaţii actualizate în timp real despre firmele din România, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Prin programul Made in Romania, Bursa de Valori Bucureşti îşi arată dedicarea şi implicarea în construirea unui mediu de afaceri solid. Rezultatele ediţiilor Made in Romania din ultimii ani, dar şi deschiderea tot mai mare pe care companiile antreprenoriale o au faţă de piaţa de capital ne arată că suntem pe drumul cel bun. Parteneriatul cu Termene.ro vine să reconfirme direcţia noastră spre digitalizare şi transformare a tot ce înseamnă bursă într-un produs flexibil şi uşor de accesat atât de către echipele antreprenoriale care caută finanţare, cât şi de către investitori", a declarat Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori Bucureşti.