INS, PENTRU ANUL TRECUT: Reţeaua unităţilor sanitare s-a dezvoltat în principal în mediul urban

I.M.
Miscellanea #Sănătate / 21 iulie 2019

Reţeaua unităţilor sanitare s-a dezvoltat în principal în mediul urban

Reţeaua unităţilor sanitare s-a dezvoltat în principal în mediul urban pe parcursul anului trecut, la oraşe regăsindu-se 91,3% din numărul total de spitale şi unităţi asimilate, potrivit publicaţiei "Activitatea unităţilor sanitare" elaborată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Distribuţia reţelei unităţilor sanitare pe medii de rezidenţă evidenţiază faptul că reţeaua sanitară s-a dezvoltat, în principal, în mediul urban, unde s-au regăsit: 91,3% din numărul total de spitale şi unităţile asimilate spitalelor şi 93,2% din totalul ambulatoriilor integrate spitalelor şi al ambulatoriilor de specialitate, 97,8% din totalul dispensarelor medicale, 98,1% din totalul policlinicilor, 98,2% din centrele medicale de specialitate, 97,4% din unităţile de ambulanţă, transport pacienţi şi SMURD, precum şi toate centrele de sănătate mintală, centrele de transfuzie sanguină şi sanatoriile TBC", se precizează în documentul citat.

Cele mai multe dintre cabinetele medicale au funcţionat, de asemenea, în mediul urban: 59,7% din totalul cabinetelor independente de medicină de familie, 85,5% dintre cabinetele stomatologice independente, 86,8% din cabinetele independente de medicină generală, 96,2% dintre cabinetele medicale independente de specialitate, 94,9% dintre alte tipuri de cabinete medicale (cabinete de medicina muncii, cabinete de întreprindere, cabinete de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă etc.), 99,1% dintre cabinetele medicale şcolare, 99,6% dintre cabinetele stomatologice şcolare, precum şi toate cabinetele medicale şi stomatologice studenţeşti.

În mediul urban au funcţionat şi 66,9% dintre farmacii, 95,8% dintre laboratoarele de tehnică dentară, 95,9% dintre laboratoarele medicale, precum şi 7 din cele 8 sanatorii balneare, conform INS.

Sistemul de îngrijire socială a oferit, în anul 2018, servicii de îngrijire medicală în 215 de unităţi rezidenţiale pentru persoane vârstnice (60,9% dintre unităţi fiind în mediul urban), 536 centre rezidenţiale destinate persoanelor cu dizabilităţi (68,8% în mediul urban) şi în 106 de centre de zi, de asemenea, destinate persoanelor cu dizabilităţi (104 dintre acestea situate în mediul urban).

Cât priveşte mediul rural, acesta este deficitar din punct de vedere al acoperirii cu unităţii medicale astfel că este important ca reţeaua de cabinete medicale de medicină de familie să fie bine reprezentată, explică autorii documentului.

În mediul rural, asistenţa medicală primară a fost asigurată de 40,3% dintre cabinetele independente de medicină de familie. Totodată, 60 de spitale şi alte unităţi medicale asimilate spitalelor în structura cărora s-au regăsit 24 de ambulatorii de spital, un număr de 8 ambulatorii de specialitate, 4 centre de diagnostic şi tratament, unul din cele două sanatorii de neuropsihiatrie au oferit asistenţă medicală de specialitate în mediul rural, mai scrie sursa citată.

Potrivit documentului citat, primul contact al pacienţilor cu sistemul sanitar se realizează la cabinetul medicului de familie. Reţeaua de cabinete independente de medicină de familie includea, în anul 2018, cele mai multe cabinete în regiunile

Nord-Est (1614 cabinete), Bucureşti-Ilfov (1553 cabinete) şi Sud-Muntenia (1486 cabinete), iar cele mai puţine în regiunea Sud-Est (1160 cabinete) şi Vest (1150 cabinete).

În Municipiul Bucureşti au funcţionat 1390 cabinete independente de medicină de familie. Pe judeţe, cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcţionat în Timiş (480 cabinete), Iaşi (473 cabinete) şi Dolj (460 cabinete), iar cele mai puţine în

Covasna şi Giurgiu (fiecare cu câte 98 cabinete).

"În anul 2018, faţă de anul 2017, schimbările intervenite în structura şi numărul unităţilor sanitare au condus la creşteri ale numărului de paturi din spitale şi unităţi medico-sociale. Astfel, a crescut cu 707 numărul paturilor din spitale şi cu 122 numărul paturilor din unităţile medico-sociale. Numărul paturilor din sanatoriile balneare, din cele de nevroze şi din preventorii a rămas, în anul 2018, la acelaşi nivel ca în anul 2017. Numărul paturilor din centrele de sănătate (cu paturi de spital) s-a diminuat cu 6 paturi, iar numărul paturilor din sanatoriile TBC s-a diminuat cu 8 paturi", se mai arată în publicaţia citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Interesant articolul, așteptăm unul și despre rețeaua ATM-urilor bancare, unde anume s-au dezvoltat ele mai mult și dacă se poate, o comparație cu alte state europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb