INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 0,79%

Elena Deacu
Macroeconomie / 10 aprilie 2015

Inflaţia anuală a fost de 0,79%, în martie, în creştere de la 0,4%, minimul istoric atins în urmă cu o lună, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,4%, în luna martie 2015 comparativ cu luna februarie 2015, iar determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea a fost de 0,5%.

Comparativ cu luna anterioară, în martie 2015 toate grupele de mărfuri au consemnat creşteri de preţuri, respectiv serviciile - cu 0,15%, mărfurile nealimentare, cu 0,62%, iar alimentele, cu 0,29%.

În martie 2015, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cel mai mult au crescut tarifele la servicii, cu 1,55%, urmate de preţurile mărfurilor nealimentare, cu 1,17%, în timp ce mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,07%.

Comparativ cu luna martie 2014, preţurile de consum, măsurate prin IPC şi IAPC, au fost mai mari cu 0,8% în luna martie 2015. La grupa mărfurilor alimentare preţurile au scăzut cu 0,1%.

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2014 - martie 2015) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2013 - martie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,9%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 1,2%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb