INSPECŢIA MUNCII: Neprotejarea lucrătorilor expuşi la temperaturi extreme, sancţionată cu până la 2.500 de lei

Adina Lateş
Companii / 20 ianuarie 2016

Companiile care nu respectă prevederile legale cu privire la protecţia persoanelor în perioadele cu temperaturi extreme riscă amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 lei sau chiar sistarea activităţii până la remedierea deficienţelor constatate, a declarat, într-un comunicat de presă, Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

"Atenţionăm angajatorii că au obligaţia legală să distribuie ceai fierbinte angajaţilor care lucrează expuşi la temperaturi extreme, când termometrul scade sub minus 20 de grade sau în condiţii de vânt, care pot fi corelate cu aceste valori. Totodată să acorde pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare în spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător şi să le asigure echipament individual de protecţie. În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau ai salariaţilor, vor dispune reducerea duratei de lucru în mod corespunzător sau întreruperea acestuia cu asigurarea continuităţii la locurile de muncă. Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă. Ulterior, vor fi stabilite modalităţile de recuperare a timpului nelucrat", a menţionat sursa citată.

Totodată, Bratu precizează că aceste măsuri minimale de protecţie a sănătăţii salariaţilor trebuie luate dacă temperaturile extreme se menţin cel puţin două zile consecutiv. În caz de nerespectare a prevederilor legale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă 99/2000 privind măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, sancţiunile pot consta în amenzi de la 1.500 la 2.500 lei sau chiar sistarea activităţii companiei până la remedierea deficienţelor constatate.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod Galben de ger, valabilă de joi până luni în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, valul de frig va persista, astfel că vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28...-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade.

Conform meteorologilor, în cursul nopţii de joi spre vineri (21-22 ianuarie) şi pe parcursul zilei de vineri, 22 ianuarie, temporar vântul va avea unele intensificări în Moldova şi în zona de munte.

Singurele judeţe care nu vor fi afectate de Codul Galben sunt Caraş-Severin, Timiş, Satu-Mare, Arad şi Bihor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb