ÎNTÂLNIRE ROMÂNO-AMERICANĂ Duşa a discutat cu Însărcinatul cu Afaceri al misiunii diplomatice SUA despre Ucraina şi Orientul Mijlociu

A.C.
Companii #Apărare / 20 august 2014

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit astăzi, la sediul M.Ap.N., cu Însărcinatul cu Afaceri al misiunii diplomatice a SUA în România, Dean Thompson, în cadrul discuţiilor fiind abordate subiecte referitoare la situaţia din Ucraina care, în opinia ministrului Duşa, reprezintă "un motiv de îngrijorare atât pentru NATO, cât şi pentru România, ca stat aliat", dar şi la evoluţia situaţiei din zona Orientului Mijlociu, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Thompson a fost însoţit de către Christina Evans, directorul Grupului Majoritar al Comisiei de Buget din cadrul Senatului SUA, Subcomisia pentru construcţii militare. Christina Evans este prezentă în România ca urmare a solicitării adresate Senatului SUA de către Administraţia americană pentru realizarea Iniţiativei de Reasigurare Europeană (European Reassurance Initiative) anunţată de preşedintele Barack Obama.

"Ministrul Duşa a reafirmat angajamentul ţării noastre pentru dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări şi a apreciat rolul bazei militare de la Mihail Kogalniceanu, < ca un punct important în procesul de rotaţie a trupelor americane din Afganistan >. De asemenea, ministrul român a informat partea americană asupra stadiului lucrărilor de la Deveselu", se arată în comunicare.

"Totul se derulează conform graficului. Lucrările evoluează bine şi toate activităţile asociate securizării bazei militare se încadrează în calendarul stabilit. Chiar astăzi, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, voi face o analiză la faţa locului a stadiului realizării lucrărilor ce se execută în afara bazei militare - staţie de epurare, canalizare, reţea apă", a mai spus ministrul Duşa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb