Interpol, acţiune împotriva traficului cu specii sălbatice

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional #Mediu / 8 decembrie 2022

Sursă foto: captură ecran Twitter / INTERPOL

Sursă foto: captură ecran Twitter / INTERPOL

Traficul cu plante şi animale sălbatice a luat amploare la nivel internaţional, acesta ameninţând chiar existenţa unor specii. O amplă operaţiune internaţională împotriva comerţului ilegal cu specii sălbatice şi cu lemn a dus la sute de arestări, la dezmembrarea unor reţele infracţionale şi la importante confiscări de animale, plante şi lemn, a Interpol. Denumită "Thunder 2022", operaţiunea, coordonată din 3 octombrie până pe 30 octombrie de Interpol şi de Organizaţia Mondială a Vămilor, a mobilizat servicii de poliţie, de vamă şi de informaţii din 125 de state, cel mai mare număr de ţări care au participat la astfel de operaţiuni, desfăşurate începând din anul 2017. Prin inspecţii de rutină şi controale ţintite, sute de colete, valize, vehicule şi ambarcaţiuni au fost examinate, adeseori cu ajutorul unor câini special antrenaţi şi al unor scanere cu raze X, în cadrul unei operaţiuni ce a vizat respectarea Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii de floră şi faună sălbatice ameninţate cu extincţia (CITES). Conform unui bilanţ preliminar, "Thunder 2022" a permis deja efectuarea a aproape 2.200 de confiscări, precum şi identificarea a 934 de suspecţi şi 141 de companii bănuite de vânzări ilegale. Printre confiscările realizate, Interpol a recenzat 119 feline, 34 de primate, 136 de părţi din corpurile unor primate, 25 de coarne de rinocer, nouă pangolini, 389 de kilograme de solzi şi derivate de pangolin, 750 de păsări şi peste 450 de părţi din corpurile unor păsări.

De asemenea, au fost confiscate (raportate în unităţi sau în kilograme, în funcţie de practicile poliţiilor naţionale) aproape 780 de kilograme şi 516 obiecte din fildeş de elefant, 1.795 de reptile şi aproape o jumătate de tonă de părţi şi produse derivate din reptile, 4.337 şi 2.813 kilograme de produse marine (corali, anghile, castraveţi-de-mare, etc.) şi 1.190 de broaşte ţestoase. Interpol a raportat şi confiscări ce au vizat lemn de trandafir, cactuşi, orhidee şi mai multe tone de alte plante. "Operaţiunile "Thunder' sunt importante pentru securitatea mondială, întrucât traficul cu lemn şi cu specii sălbatice nu reprezintă doar o problemă pentru conservarea mediului", a declarat secretarul general al Interpol, Jurgen Stock. "Mai mulţi agenţi îşi pierd vieţile în fiecare an, mijloace de trai sunt distruse (...), guverne sunt slăbite şi economii întregi sunt distruse", a adăugat el, precizând că marile câştiguri financiare ce pot fi realizate atrag marea crimă organizată şi pe terorişti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb