Reporter: Care sunt planurile pe care le aveţi pentru noul mandat?
Emil Boc: Avem un obiectiv major pentru următoarea perioadă: menţinerea Clujului pe primul loc, ceea ce se traduce prin a avea un oraş sănătos, cu cea mai bună calitate a vieţii, inovativ, verde, incluziv, în care nimeni nu este uitat şi nimeni nu este abandonat. Un oraş în care să-ţi facă plăcere să trăieşti şi să munceşti. Îmi doresc ca până în anul 2050 să îndeplinim cerinţa Uniunii Europene de a fi un oraş neutru din punct de vedere climatic. Este un obiectiv nou pe care ne propunem să-l atingem cât mai repede cu putinţă. Specialiştii ne vor spune când se poate şi care sunt paşii pentru a ajunge acolo. Avem în plan măsuri care ţin de reabilitarea termică a blocurilor de locuit şi a clădirilor publice, extinderea spaţiilor verzi, diminuarea transportului poluant, mecanisme şi tehnologii verzi care să înlocuiască tehnologiile poluante. În acest fel vom ajunge şi să avem cea mai bună calitate a vieţii.
Reporter: Care sunt cele mai mari investiţii pe care intenţionaţi să le implementaţi în următorii ani şi care consideraţi că va fi cel mai dificil proiect?
Emil Boc: Avem câteva proiecte majore de investiţii la Cluj-Napoca. Toate acestea înseamnă, practic, dezvoltarea zonei metropolitane, pentru că dezvoltarea oraşului nu mai poate fi gândită strict în actualele graniţe administrative. Aceste proiecte sunt trenul metropolitan şi metroul, centura metropolitană şi conectarea Clujului la autostrada Transilvania. Proiectul metroului şi al trenului metropolitan sunt de importanţă primordială, în vederea dezvoltării economice şi sociale pe termen mediu şi lung. Pentru a menţine efervescenţa economică şi pentru a eficientiza şi optimiza rezultatele creşterii constante din ultimii ani, este nevoie de continuarea investiţiilor în materie de mobilitate urbană. Acest proiect integrat îşi propune să contureze viitorul Clujului pentru mai multe investiţii, pentru mai multe locuri de muncă bine plătite şi pentru asigurarea mobilităţii locuitorilor din Cluj şi din întreaga zonă metropolitană. Prima componentă este legată de trenul metropolitan. Avantajul este că avem deja infrastructură pe teren, avem calea ferată, precum şi proiectul Ministerului Transporturilor de modernizare a căii ferate între Cluj şi Episcopia Bihor. De asemenea, centura metropolitană şi conectarea Clujului la autostradă, proiect realizat în parteneriat cu Guvernul României, vor scoate tot traficul nenecesar din oraş.
Referitor la întrebarea privind dificultatea, nu cred că un proiect este mai dificil ca altul, însă pot spune că toate acestea sunt proiecte complexe, având în vedere faptul că sunt proiecte multianuale, care presupun multe etape şi implicarea a numeroase instituţii şi resurse, dar am convingerea că vor fi implementate cu succes până la capăt, viziunea noastră privind dezvoltarea Clujului pe termen lung fiind cea corectă.
Reporter: Ce proiecte de "smart city" urmează să desfăsuraţi?
Emil Boc: Primăria Cluj-Napoca urmăreşte utilizarea tehnologiei pentru confortul cetăţenilor şi îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi în oraş şi continuă procesul de digitalizare la nivelul municipalităţii. Clujenii au la dispoziţie 175 de operaţiuni administrative care pot fi efectuate online şi care nu mai necesită interacţiunea directă a cetăţeanului cu funcţionarul public, acestea incluzând modalităţi de plată a taxelor şi impozitelor locale, modalităţi de plată a amenzilor, depunerea a diverse tipuri de cereri online, eliberarea de documente online, documente administrative fiscale ce pot fi comunicate cetăţenilor în format electronic prin email.
De asemenea, am implementat Tichetul albastru, o procedură online prin care peste 500 de funcţionari publici din toate serviciile primăriei Cluj-Napoca acordă relaţii cu publicul online, pentru a facilita o rezolvare eficientă a solicitărilor. Până la mijlocul anului 2021 ne propunem ca toate avizele şi autorizaţiile emise de Primăria Cluj-Napoca să fie eliberate în format digital. De asemenea, prin proiectul "Creşterea transparenţei decizionale şi simplificarea procedurilor administrative pentru cetăţeni - ANTO - CIIC", finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA), vom dezvolta funcţionarul public virtual "Antonia".
Reporter: Pentru ce domenii este Clujul hub european?
Emil Boc: Cluj-Napoca este un oraş al inovării, axat pe cercetare, dezvoltare şi IT. Direcţia de dezvoltare a Clujului ne poziţionează ca un puternic hub al inovării şi oraş al clusterelor, dar şi ca un centru de excelenţă pentru industriile creative. Vreau să reamintesc şi faptul că municipiul Cluj-Napoca s-a calificat în finala competiţiei pentru titlul de "Capitala europeană a inovării 2020", alături de alte oraşe europene precum Milano, Valencia şi Viena. Chiar dacă nu am câştigat acest titlu, faptul că oraşul nostru a ajuns în finala competiţiei şi a fost primul oraş din Europa de Est care a ajuns pe lista scurtă în cadrul competiţiei reconfirmă dimensiunea Clujului de oraş al inovării, axat pe cercetare, dezvoltare şi IT şi utilizarea tehnologiei pentru creşterea calităţii vieţii tuturor cetăţenilor municipiului.
Cluj-Napoca este hub european şi în domeniul industriilor creative. În acest context, implementăm un proiect în valoare de 5,6 milioane de euro - Cluj Future of Work, împreună cu Centrul Cultural Clujean, într-un consorţiu cu alte opt organizaţii locale. Proiectul îşi propune analiza şi testarea unor scenarii care să permită sectorului cultural, academic, de afaceri şi administrativ şi, în general, comunităţii să se pregătească pentru schimbările pe care următorii 20 de ani le vor aduce în piaţa forţei de muncă.
Reporter: Referitor la proiectul "strada smart" - doriţi să îl reluaţi, adică să transformaţi şi alte străzi în unele smart?
Emil Boc: În ultimii ani, Primăria Cluj-Napoca a demarat ample proiecte de reamenajare urbană în diverse zone din centrul municipiului, proiecte bazate pe principiile "oraş pentru pietoni" ("walkable city") şi "oraş verde" ("green city"). Pe termen mediu şi lung, prin programul de investiţii "oraş pentru pietoni" ("walkable city"), Primăria şi-a propus ca astfel de proiecte să ajungă treptat în toate cartierele oraşului. Fiecare cartier al Clujului este parte al acestui oraş şi, prin urmare, toată lumea din acest oraş va avea acces la tot ceea ce înseamnă calitate. Aş vrea ca cetăţenii să nu intre în panică şi să înţeleagă faptul că atunci când vorbim despre pietonalizare nu înseamnă că toate vor fi blocate traficului auto. Unele străzi se transformă parţial în spaţii pentru pietoni, altele vor fi shared space, scoatem maşinile de pe trotuare, regăsim mai mult spaţiu pietonal. În concluzie: vom asigura fluenţa auto, atât cât este nevoie, dar creăm şi spaţiu pentru pietoni şi piste pentru biciclete.
Reporter: În ce domeniu v-aţi propus să investiţi cea mai mare parte din bugetul pe anul viitor?
Emil Boc: Vom pune în continuare accentul pe cofinanţarea proiectelor europene. Pentru cetăţenii Clujului, fonduri europene înseamnă creşterea calităţii vieţii. Aşa cum am mai subliniat, din această perspectivă ne-am concentrat pe dimensiunea nepoluantă, pe dimensiunea verde şi pe mobilitatea alternativă la transportul cu autoturismul personal, astfel încât să oferim o calitate mai bună a vieţii cetăţenilor noştri prin amenajarea mai multor spaţii pietonale şi prin transport în comun ecologic. Calitatea vieţii la Cluj-Napoca urmează directiva generală a Europei, având la bază trei dimensiuni: verde, digitală şi de rezilienţă. Am demarat deja un amplu program de investiţii în amenajarea de noi spaţii verzi, denumit "Clujul verde". Prin acest program ne propunem să amenajăm peste 100 de hectare de spaţii verzi noi, peste 100.000 de noi arbori, montarea unor reţele de senzori şi staţii pentru măsurarea calităţii aerului, apei şi solului, precum şi realizarea unor culoare verzi de mobilitate sustenabilă pe malurile cursurilor de apă din zona metropolitană. Viitorul mobilităţii se conturează şi prin transportul public, nepoluant: astăzi deja jumătate din flota de transport a oraşului este nepoluantă, însă ne dorim ca 100% din aceasta să devină nepoluantă. În acest sens, Primăria Cluj-Napoca introduce în circulaţie în continuare troleibuze, tramvaie, autobuze electrice, dar avem şi marile proiecte pentru metrou şi tren metropolitan.
Reporter: Cum a afectat pandemia bugetul pe anul 2020?
Emil Boc: Trăim vremuri excepţionale şi trebuie să fim uniţi ca şi comunitate. Oraşul nostru, la fel ca întreaga ţară şi la fel ca întreaga lume, se luptă să depăşească efectele medicale, economice şi sociale ale pandemiei de coronavirus. Spre exemplu, în acest an Primăria Cluj-Napoca a făcut alocări suplimentare pentru creşterea capacităţii Spitalului Clinic Municipal de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin achiziţia de echipamente medicale şi de protecţie medicală. A fost depus un proiect pentru fonduri europene pentru recuperarea sumei de peste 16,71 milioane de lei.
Reporter: Au fost proiecte la care aţi fost nevoit să renunţati în contextul pandemiei?
Emil Boc: Am amânat finalizarea unui proiect şi am redirecţionat banii, aproximativ 16 milioane de lei, către educaţie şi sănătate. Este vorba despre drumul Lomb, un drum care va facilita accesul către Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative.
Emil Boc: Care sunt ingredientele necesare unui oraş care doreşte să atragă un număr mare de investiţii?
La Cluj-Napoca aplicăm politici publice orientate spre crearea de noi locuri de muncă şi oferirea de facilităţi fiscale pentru investitori. O pârghie de susţinere a investitorilor este acordarea de facilităţi fiscale prin schemă de ajutor de minimis pentru investitorii din parcurile industriale şi pentru susţinerea construirii de clădiri cu clasa energetică "'A''. De asememenea, pentru a veni în sprijinul potenţialilor investitori, am dezvoltat proiectul www.clujbusiness.ro, un portal destinat creşterii vizibilităţii Clujului pe harta oraşelor europene deschise pentru investiţii, o platformă informaţională prin intermediul căreia investitorii obţin repede, pragmatic şi relevant răspunsurile pe care le aşteaptă la întrebarea "De ce Cluj-Napoca este o destinaţie premium pentru investiţii?"
Reporter: Care credeţi că sunt punctele forte ale Clujului care au dus la dezvoltarea acestuia?
Emil Boc: Atu-urile oraşului sunt de ordin administrativ sau legate de infrastructură, dar în primul rând contează cele legate direct de oameni - clujenii sunt harnici şi bine pregătiţi, iar Primăria investeşte în fiecare an în educaţie cel puţin 20% din taxele şi impozitele încasate. Susţinerea educaţiei este o prioritate pentru municipalitatea clujeană, iar investiţia în educaţie este cea mai sigură investiţie pe care o putem face pentru viitorul comunităţii noastre. Suntem un oraş binecuvântat cu oameni talentaţi, cu antreprenori curajoşi, cu universitari cu viziune şi mai ales cu cetăţeni care sunt dispuşi să participe la viaţa şi la dezvoltarea oraşului. Suntem deschişi la orice iniţiativă care ar putea îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi procesele de lucru ale instituţiei, ceea ce, până la urmă, va fi tot spre beneficiul fiecărui clujean. Avem în acest sens şi un instrument extrem de util, Centrul de Inovare şi Imaginaţie Civică (CIIC), care este practic locul în care reprezentanţi ai administraţiei publice locale, cetăţeni şi specialişti din diverse domenii se pot întâlni şi discuta despre transformările urbane şi despre provocările oraşului. Fiecare clujean poate veni cu o idee sau iniţiativă valoroasă. Prin CIIC am încurajat participarea, implicarea cetăţenilor în ceea ce înseamnă dezvoltarea Clujului şi încercăm să utilizăm cât mai bine resursele creative ale comunităţii.
Reporter: Vă mulţumesc!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 03:14)
Of cata gargara. Un oraș mult supraevaluat . Zilele trecute spuneau ca fac un oraș cu drone care sa livreze cârnații de la Lidl cu drona. Mamamia ce aberații :)
1.1. Boc se pricepe la drone (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Cristian în data de 22.12.2020, 07:01)
Boc se pricepe la drone. In starea de urgență a scos dronele pe străzi sa-i urmărească pe clujeni sa nu se infecteze. Acum îi va urmări sa respecte legea tot cu drone care vor veni la fereastra fiecărei case și vor filma in interior daca lumea poartă mască in casa, daca mănâncă sarmale pe sub masca (recomandarea Streinu Cercel) daca nu vorbește de rau globalismul și neomarxismul mondial în timp ce mănâncă ,etc.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 11:41)
Este moul neomarxism mondial sau este purul fascism pur? Hotaraste-te!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 11:57)
BOC,este unul dintre cei mai mari TRADATORI ai Romanilor,aceasta RAMA de Cluj a uitat cand la ordinul lui Basescu,a taiat salariile Romanilor,a vrut sa taie si Pensiile,a inchis spitale si a indatorat Tara cu 20 de miliarde de euro,luate de la FMI,ca sa aibe el si Basescu ce sa fure. In 2050,o sa fie mancat de VIERMI si lumea nu o sa isi mai aduca aminte de el,poate doar prin BLESTEME !
1.4. Pt. Puturosi (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Ion în data de 22.12.2020, 17:25)
A tăiat salariile puturosilor care tăiau frunze la ciini, cum pari și Tu.
1.5. Nu se poate hotărâ (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 19:47)
E prea dobitoc și nu știe diferența, și nici nu vrea s-o înțeleagă.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 03:28)
boculet
atirmatia ta " neutru din punct de vedere climatic" m-a bagat in ceata
adica vrei clima tropicala, polara sau de care
ORICUM DE CLIMA NEUTRA PANA LA ACEST ARTICOL NU AM MAI AUZIT!
poti sa faci aceasta precizare ca nu am inteles dupa lectura declaratiilor ce fel de clima doresti NUMAI PENTRU CLUJ
2.1. Neutră climatic (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Cristian în data de 22.12.2020, 07:04)
Neutră climatic înseamnă cu amprenta de emisii de carbon zero - adică toate activitățile umane trebuie sa aibă emisii zero de gaze în atmosferă, lucru în prezent imposibil dar care poate sta la baza unui fascism planetar.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 08:31)
Trebuia sa-i dai raspunsul mai tarziu, dupa ce-i trece efectul frunzelor; acum, oricum nu pricepe.
3. halucinatii
(mesaj trimis de clujean nu vinitura în data de 22.12.2020, 03:55)
Avem in centrul Clujului conducte de apa sparte, cladiri construite ilegal (inclusiv ale camarilei PNL), mita pentru chioscuri s-a oprit doar pe durata covid-ului, groapa de gunoi a lui tise care este in continuare ilegala, pute in jumatate de oras si i se da foc "accidental" din cand in cand sa mai faca loc la alte deseuri si asta halucineaza despre metrouri, clima energie, neutralitate si alte obraznicii "progresiste" a la Brucsel, etc.
M-ar umfla rasul daca nu m-as gandi de fiecare data inainte sa deschid un geam: oare pute a gunoi acum?
3.1. Daca se ridică (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Cristian în data de 22.12.2020, 07:05)
Daca se ridică dronele lu Boc, toate astea se vor rezolva.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 08:30)
Nenea BOC taie 25 % din ce zici si poate te cred.Iar dezvoltarea Clujului nu e meritul tau: este meritul universitatilor de acolo care au facut o treaba buna. Clujul a ajuns o imensa bula, care mai devreme sau mai tarziu, se va sparge.Apoi sa vezi plansete...In Cluj , imi zicea un cunoscut care sta acolo, TOTUL e umflat, incepand cu imobiliarele si terminand cu produsele de uz curent.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 08:38)
Pentru toti astia de la 1 la 4, cred ca sunteti miticii sufocati din cloaca bucuresteana, invidiosi ca Dambovita pute iar Somesul este curat.
5.1. Ardeleanul (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 10:23)
Te faci de ras! Sunt vecin de judet cu tine! Invidia e doar in capul tau. Eu am spus ceea ce mi-au zis clujenii autohtoni ca si tine(?). Dar te inteleg: cateodata vorbeste gura inainte sa gandesti(io mis de la Cluj, noo...).
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 11:20)
Daca esti clujean, cu atat mai grav; singura scuza ar fi ca te-a prins Covidul. Sau frunzele?
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 12:09)
Vad ca nu numai ca vorbeste gura fara tine , dar si citesti printre randuri:am scris ca sunt VECIN DE JUDET, cu tine nu clujean cum afirmi tu. In ceea ce priveste covidul sau frunzele este de inteles la tine: ii bai no!
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 19:36)
Tu crezi ca dacă ascunzi mizeria sub pres este mai bine? Deșteaptă-te romane te păcălești singur
5.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 21:22)
Am votat cu boc de fiecare data pana la ultimele alegeri. Colectarea, SORTAREA si RECICLAREA trebuia rezolvata in cel mai rau caz in al doilea mandat, tehnologie exista, inclusiv romanesca. Rabdarea s-a terminat. Avem tranvaie poloneze, romanii nu s-au calificat la licitatie din cauza conditiilor "prieten esti".
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 16:47)
construit complet haotic clujul va fi neutru in 2050. te du bade'n rachitele la coasa ca esti tot numai de la coada vacii
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 18:55)
Acum Cluj-Napoca imobiliar este noul Caritas , o teapa (pentru apartament 2 camere plătești pret de casa) . În Cluj-Napoca sunt zone intregi cu locuințe fara utilități drumuri de pământ sau pietruite fara iluminat public fara transport public . Eu locuiesc în Cluj-Napoca și acesta este adevărul.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 19:06)
e dezastru clujul. sub boc s-au dat autorizatiile de constructie. o mizerie
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 21:28)
Primaria abia are bani sa intretina cartierele vechi, ale celor care au construit si locuit orasul inaintea ta. Amenajarea noilor zone urbane sa se faca pe banii dezvoltatorilor, au din ce. Macar la inceput.
7.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 23:05)
Dacă primaria abia are bani atunci de ce se spun fanteziile care se spun ? Asta nu înțeleg eu , alegerile sunt castigate . Eu cred ca înainte de drone metrou tuneluri și drumuri pe sub pământ (apropo in Cluj-Napoca sunt drumuri de pământ) ar trebui sa asigure infrastructura minima (utilitati ,drumuri , transport și iluminat public) pentru toți locuitorii orașului sa nu uite de nimeni asa cum spune .
8. DA MAMA CU BICIU IN MINE
(mesaj trimis de Avatar de straja patriei în data de 22.12.2020, 19:11)
Nu cred ca o sa mai rasufli prin 2050,......dar ce sa-i faci ,speranta moare ultima.
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2020, 19:45)
Ai mare dreptate. Boc nu mai apuca aerul curat ce-l viseaza acuma iar cei ce vor trai atunci se vor sterge la dos cu marile lui realizari !!!