Investiţie de 750.000 euro pentru primele magazine miniMAX Discount din sudul ţării

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 2 martie 2005

Compania miniMAX Discount va deveni operaţională prin deschiderea, în lunile aprilie şi mai, a prime-lor trei magazine de tip dis-counter din regiunea sudică a ţării. Magazinele amplasate în oraşele Slatina, Tîrgovişte şi Urziceni, aflate în prezent în stadiu de construcţie avansată, implică o investiţie unitară de 750.000 euro şi vor reprezenta spaţii comerciale moderne, foarte curate şi echipate conform standardelor europene, cu suprafaţa de vînzare de 1.000 mp, punînd la dispoziţie 8 case de marcat şi 100 de locuri de parcare. Aceste prime deschideri ale magazinelor miniMAX Dis-count în sudul ţării se înscriu în strategia companiei de a extinde reţeaua în oraşele cu peste 30.000 de locuitori, urmărindu-se practic crearea unei facilităţi moderne de comerţ pentru consumatorii aflaţi în zonele ocolite încă de marile concerne internaţionale. Oferta de produse urmăreşte să întrunească cel mai bun raport calitate-preţ şi va cuprinde necesarul zilnic, precum: fructe şi legume cu autoservire, carne proas-pătă cu autoservire, me-zeluri, produse lactate, produse congelate, alimente de bază, băuturi, tutun, spirtoase, cos-metice şi detergenţi, produse de uz casnic, precum şi articole nealimentare.

Rainer Exel, director general al companiei miniMAX Dis-count, a declarat: "Aducem în aceste oraşe o noutate comercială constînd în magazine moderne în regim de autoservire, echipate conform standardelor europene şi ne concentrăm pe un sortiment de produse avantajos din toate punctele de vedere pentru consumatorii cu venituri medii şi mici. Ţinînd cont că în România cheltuielile lunare ale unei familii sînt alocate în proporţie de peste 50% produselor alimentare, reprezentînd cea mai mare rată europeană la acest moment, politica noastră de discount în comercializarea bunurilor de larg consum răs-punde cel mai bine realităţilor acestei ţări".

Domnul Exel a continuat: "Odată cu lansarea noii mărci miniMAX Discount nu ridicăm numai standardele comerciale ale comunităţilor în care intrăm, ci creăm şi locuri de mun-că bine remunerate cu posibilităţi de recunoaştere individua-lă a celor mai eficienţi angajaţi. În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, se înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale şomajului - de 10,1%. Avem, aşadar, toate motivele să credem că magazinul nostru din Urziceni va oferi soluţii inclusiv în domeniul ocupării de personal în plan local şi va fi bine primit de partenerii noştri şi de locuitori".

Administraţia centrală a companiei se află în Bucureşti, unde dispune de un depozit de 3.000 mp, pe care urmăreşte să-l extindă în al doilea semes-tru la 10.000 mp, spre a face faţă deservirii întregii reţele miniMAX Discount, căreia într-un prim stadiu i se vor mai alătura 6 magazine pînă la sfîrşitul anu-lui 2005.

Pentru atingerea poziţiei de lider de piaţă, primele 10 magazine miniMAX Discount sînt planificate să fie puse în funcţiune pînă la sfîrşitul anului 2005, şi alte 20 pînă la finele lui 2006. Stadiul final al reţelei vizează deschiderea a peste 100 de magazine.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb