Ministerul comerţului din China a comunicat că perspectiva privind investiţiile străine este "sumbră", informează Bloomberg. Aceasta vine ca urmare a crizei datoriilor suverane din Europa şi încetinirii ritmului de creştere economică, care ar putea duce la reducerea investiţiilor companiilor străine pentru a treia lună consecutiv.
Investiţiile străine directe atrase de China au coborât cu 0,3 procente în luna ianuarie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la aproximativ 10 miliarde de dolari, a comunicat astăzi Ministerul comerţului. De asemenea, importurile au scăzut luna trecută pentru prima oara după mai mult de doi ani, arata un raport al Departamentului Vămilor apărut pe 10 februarie.
Scăderea de investiţii străine poate afecta creşterea Chinei, după ce şi tranzacţiile din sectorul imobiliar au scăzut, iar profiturile s-au micşorat.
Banca Populară Chineză a scăzut în luna decembrie rezervele minime obligatorii ale băncilor, prima reducere de acest gen din 2008, pentru a încuraja împrumuturile şi pentru a susţine creşterea. De atunci nu a mai fost făcută nicio reducere, deşi analiştii estimau o altă scădere a rezervelor minime înainte de sărbătoarea Noului An Chinez, de luna trecută.