Iohannis a retrimis Parlamentului legea care reglementează acordarea titlului de doctor

Redăm, mai jos, integral, cererea de reexaminare semnată de şeful statului.

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 instituie norme noi referitoare la organizarea şcolilor doctorale, evaluarea activităţii acestora, acordarea şi retragerea titlului de doctor, renunţarea la titlul de doctor, modalităţile de acordare a atestatului de abilitare şi sancţiuni în materie.

Intervenţiile legislative menţionate au drept scop descentralizarea deciziei cu privire la emiterea şi retragerea titlului de doctor, precum şi acordarea calităţii de conducător de doctorat prin responsabilizarea universităţilor în procedura de acordare/retragere a titlului de doctor, precum şi în procedura de abilitare. În opinia noastră, acest obiectiv avut în vedere de legiuitor nu poate fi efectiv şi real câtă vreme implică trecerea la criterii şi proceduri stabilite individual, de fiecare universitate în parte, în detrimentul unui set de condiţii minimale, unitare, referitoare la procesul de susţinere a tezei de doctorat, la procedura de abilitare şi la procedura de analiză a eventualelor abateri de la normele de integritate. Soluţia legislativă propusă este greu de înţeles şi în contextul în care, pe de o parte, nu a fost realizată până în prezent acreditarea şcolilor doctorale în condiţiile Legii nr. 1/2011, iar pe de altă parte este afectat semnificativ controlul public asupra calităţii şi transparenţei procedurilor utilizate de instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat. În lipsa certificării calităţii şcolilor doctorale existente în România, apreciem că această descentralizare simultană a deciziei privind acordarea şi retragerea titlurilor de doctor şi a procesului de abilitare nu conferă premise clare şi sigure pentru asigurarea performanţei şi recunoaşterii şcolilor doctorale la nivel naţional şi internaţional.

Indiferent însă de opţiunea legiuitorului şi fără a diminua importanţa principiului autonomiei universitare, care trebuie însă dublată de responsabilitate, considerăm că în climatul actual de neîncredere în procesul de analiză a sesizărilor de plagiat, modificările legislative privind regimul juridic al doctoratelor şi al abilitărilor ar trebui să contribuie la realizarea unui sistem educaţional şi de cercetare apt să sancţioneze şi să descurajeze frauda academică. Acest sistem ar trebui să se bazeze pe transparenţă decizională şi pe proceduri clare şi coerente, astfel încât mediul academic în ansamblul său să îşi recâştige credibilitatea.

Dispoziţiile legii transmise la promulgare - ce pun în discuţie, în mod real, şi în ce măsură aceasta mai are legătură cu scopul iniţial al ordonanţei supuse aprobării - ridică însă probleme de fond ce pot genera neclarităţi şi incoerenţă în aplicare, precum şi confuzie instituţională între diferitele structuri implicate în proces.

Astfel, art. unic pct. 2 din legea transmisă la promulgare (art. 158 alin. 31 din Legea nr. 1/2011) instituie posibilitatea înfiinţării unui Colegiu Naţional al Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (CNIOSUD), fără însă a se menţiona modalitatea de organizare şi funcţionare a acestei structuri. Deşi norma are un caracter supletiv, apreciem că, în ipoteza în care instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) decid înfiinţarea acestei structuri, organizarea şi funcţionarea acesteia nu poate fi lăsată exclusiv la nivelul reglementării infra legale, ci este necesar ca reperele esenţiale să fie stabilite în Legea nr. 1/2011.

Potrivit art. unic pct. 3 din legea transmisă la promulgare (art. 158 alin. 4 din Legea nr. 1/2011) evaluarea instituţională înlocuieşte evaluarea individuală a fiecărei şcoli doctorale din cadrul unei IOSUD, ceea ce, în opinia noastră poate creşte riscul ca unele şcoli doctorale neperformante sau care înregistrează evaluări individuale scăzute (în ceea ce priveşte infrastructura laboratoarelor, echipei de cercetare şi performanţele conducătorilor de doctorat) să îşi continue activitatea.

Art. unic pct. 4 din legea transmisă la promulgare (art. 158 alin. 42 din Legea nr. 1/2011) prevede ca metodologia de evaluare în vederea acreditării şcolilor doctorale să fie avizată de către Consiliul Naţional al Rectorilor. În condiţiile în care Consiliul Naţional al Rectorilor este organizat ca asociaţie (fiind înfiinţată în temeiul O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile), şi nu ca instituţie de utilitate publică, considerăm că este de reanalizat opţiunea legiuitorului de a-i conferi această atribuţie.

În ceea ce priveşte evaluarea IOSUD în vederea acreditării, art. unic pct. 4 din legea transmisă la promulgare (art. 158 alin. 43 din Legea nr. 1/2011) prevede că metodologia de evaluare în vederea acreditării se stabileşte de către Consiliul ARACIS, cu avizul Consiliului Naţional al Rectorilor şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei. Sub aspectul competenţelor, din considerentele mai sus menţionate, apreciem că ar trebui reanalizată procedura administrativă a avizării metodologiei de către Consiliul Naţional al Rectorilor. În absenţa unor criterii uniforme cu privire la standardele de performanţă, stabilite de un organism independent, apreciem că procedura de evaluare ar putea conduce la arbitrariu, lipsă de transparenţă şi ar putea fi de natură să nu garanteze asigurarea performanţei în sistemul de educaţie pentru studiile doctorale.

Art. unic pct. 5 din legea transmisă la promulgare (art. 158 alin. 5 din Legea nr. 1/2011) prevede că în baza rezultatelor evaluării şcolii doctorale, ARACIS sau o altă agenţie de asigurare a calităţii, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR), propune Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice acordarea sau, după caz, retragerea acreditării în vederea organizării de studii universitare de doctorat. Sub aspectul aplicabilităţii normei, semnalăm că în prezent nu există o metodologie care să reglementeze modul în care agenţiile membre EQAR îşi desfăşoară activitatea în România, ceea ce poate conduce la blocaje provocate de verdicte contradictorii între ARACIS şi agenţia externă.

Art. unic pct. 6 din legea transmisă la promulgare (art. 158 alin. 7 din Legea nr. 1/2011) modifică organizarea şcolilor doctorale. Astfel, şcolile doctorale din cadrul IOSUD se organizează prin hotărârea senatului universitar/Prezidiului Academiei Române. Se reglementează astfel o nouă structură, respectiv senatul universitar al IOSUD, căreia îi sunt atribuite prerogative semnificative cu privire la: organizarea şcolilor doctorale; acordarea calităţii de coordonator de doctorat prin atestatul de abilitare; stabilirea cerinţelor pentru elaborarea tezei de doctorat; constituirea unor comisii cu rol ştiinţific care să verifice respectarea procedurilor şi a standardelor de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat; acordarea sau neacordarea titlului de doctor. Or, deşi legea atribuie astfel de competenţe senatului universitar al IOSUD, ea nu precizează natura juridică a acestui organism, componenţa, procedura de selectare a membrilor şi de desemnare a conducerii, procedura de luare a deciziilor în cadrul senatului, actele juridice pe care le poate adopta, precum şi raporturile sale cu structurile de conducere din cadrul universităţilor. În absenţa unor astfel de reglementări, se creează incertitudine cu privire la aplicarea unitară a prevederilor acestei legi şi riscă să fie încălcat principiul securităţii juridice, principiu ce reclamă ca normele să fie cunoscute şi înţelese, iar pentru a fi înţelese, trebuie să fie suficient de precise şi previzibile. În plus, considerăm că prevederile art. 158 alin. (7) ar trebui corelate şi cu cele ale art. 158 alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (nemodificate prin legea transmisă la promulgare) care prevăd că IOSUD are alte structuri de conducere, diferenţiind-o ca statut de universitate.

Similar, prin art. unic pct. 9-11 din legea transmisă la promulgare (art. 168 alin. 41 şi 42, art. 168 alin. 5 şi art. 168 alin. 51-55 din Legea nr.1/2011) se introduc noi prevederi referitoare la senatul universitar al IOSUD, creându-se astfel confuzie la nivelul competenţelor structurilor de conducere în învăţământul superior. Totodată, se instituie la nivelul fiecărei IOSUD comisii cu rol ştiinţific, ce verifică respectarea procedurilor şi standardelor de calitate şi etică profesională pentru fiecare teză de doctorat. În urma verificării fiecărei teze de doctorat, comisia cu rol ştiinţific elaborează un raport, pe care îl prezintă senatului universitar. Or, structura, componenţa, procedura de selectare a membrilor acestor comisii, precum şi natura juridică şi efectele juridice ale raportului întocmit nu sunt reglementate în lege, ceea ce poate conduce la o aplicare neunitară a legii şi ar afecta principiul securităţii juridice.

Prin art. unic pct. 11 din legea transmisă la promulgare (168 alin. 51-55 din Legea nr. 1/2011) se modifică procedura obţinerii titlului de doctor. Potrivit dispoziţiilor în vigoare din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, obţinerea titlului de doctor presupune parcurgerea mai multor etape: susţinerea tezei în şedinţă publică în faţa comisiei de doctorat; evaluarea şi deliberarea comisiei de doctorat asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat; propunerea de către comisie a acordării titlului de doctor; înaintarea propunerii comisiei de doctorat către CNATDCU spre validare; propunerea CNATDCU adresată ministrului educaţiei de acordare a titlului de doctor; acordarea titlului de doctor de către ministrul educaţiei prin ordin. În urma modificărilor din legea transmisă la promulgare, comisia de doctorat va propune senatului universitar al IOSUD acordarea titlului de doctor, senatul va acorda acest titlul prin hotărâre, iar rectorul va elibera diploma. Deşi aparent se simplifică procedura, în fapt se elimină garanţiile instituţionale prin care se poate realiza controlul privind respectarea cerinţelor procedurale şi de calitate prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică. Astfel, se ajunge în situaţia în care structura administrativă care a stabilit cerinţele de elaborare a tezei de doctorat, procedurile şi standardele de calitate şi etică profesională pentru tezele de doctorat şi care a acordat calitatea de conducător de doctorat prin atestate de abilitare este aceeaşi care acordă şi titlul de doctor. Or, o asemenea reglementare nu oferă suficiente garanţii de imparţialitate cu privire la procedura acordării titlului de doctor, fiind eliminate filtrele de control prevăzute în Legea nr. 1/2011, respectiv CNADTCU şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Totodată, în cadrul aceluiaşi punct al legii se prevede că rectorul eliberează diploma de doctor în baza hotărârii senatului universitar/Prezidiului Academiei Române de acordare a titlului de doctor. Apreciem însă că această prevedere este neclară, întrucât în cadrul Academiei Române nu există funcţia de rector, ceea ce ar duce la dificultăţi în cadrul procedurii de eliberare a diplomelor de doctor de către această instituţie. Din această perspectivă, apreciem că pentru funcţionalitatea normelor era necesară o corelare a Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române cu completările aduse Legii nr. 1/2011 prin legea transmisă la promulgare. În plus, în cazul în care IOSUD este format din consorţii universitare sau prin parteneriate între instituţii de învăţământ superior şi unităţi de cercetare - dezvoltare, nu este clar ce senat universitar ar decide acordarea titlului de doctor.

În ceea ce priveşte renunţarea voluntară la titlul de doctor, prin completările aduse la art. unic pct. 11 şi 13 din legea transmisă la promulgare (168 alin. 51-55 şi art. 168 alin. 72 din Legea nr.1/2011), nu este clarificat statutul lucrării de doctorat, odată cu renunţarea autorului acesteia la titlul de doctor şi nici efectele ce se vor produce în planul raporturilor de muncă. Totodată, norma poate afecta activitatea structurilor abilitate să analizeze suspiciunile de plagiat şi poate duce la imposibilitatea aplicării legii prin simpla renunţare la titlu, structurile care pot dispune sancţiuni mult mai grave ca retragerea titlului nemaiavând baza legală pentru a acţiona.

La art. unic pct. 13 din legea transmisă la promulgare (art. 168 alin. 72 din Legea nr. 1/2011) se prevede că actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii actului de revocare şi produce consecinţe doar pentru viitor. În opinia noastră, această reglementare vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 1461 din Legea nr. 1/2011 (introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 şi nemodificate), potrivit căruia diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului. Având în vedere importanţa momentului de la care actul de revocare produce efecte juridice, apreciem că se impune reanalizarea acestor prevederi în vederea corelării dispoziţiilor menţionate.

Art. unic pct. 15 din legea transmisă la promulgare (art. 168 alin. 9 din Legea nr. 1/2011) elimină obligativitatea publicării tezelor pe o platformă naţională, accesibilă publicului larg, încălcându-se astfel principiul transparenţei şi accesibilităţii. Totodată, scade probabilitatea ca regulile să fie respectate în mod omogen de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat.

Art. unic pct. 17 din legea transmisă la promulgare (art. 170 din Legea nr. 1/2011) reglementează cu privire la retragerea titlului de doctor/atestatului de abilitare acordate prin ordin al ministrului. Această normă are în vedere numai titlurile acordate, fără însă să reglementeze cu privire la posibilitatea retragerii titlurilor de doctor ce vor fi acordate potrivit noii legi. În aceste condiţii, intrarea în vigoare a pct. 17 în forma prevăzută de legea transmisă la promulgare ar putea genera dificultăţi în aplicare.

Totodată, apreciem că prevederile potrivit cărora IOSUD anulează diploma în baza ordinului ministrului de retragere a titlului de doctor/atestatului de abilitare contravin art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că anularea unui act administrativ intrat în circuitul civil poate fi dispusă numai de instanţa de judecată. De asemenea, subliniem faptul că această contradicţie subzistă şi în raport de dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 1/2011, care reglementează posibilitatea rectorului de a anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.

Intervenţia legislativă operată în cadrul art. 170 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 (art. unic pct. 17) prevede, totodată, că în ceea ce priveşte cercetarea, formularea propunerii comisiei de etică a IOSUD de retragere a titlului de doctor/atestatul de conducător de doctorat acordate prin ordin al ministrului educaţiei şi anularea diplomei se pot realiza în baza legislaţiei în vigoare la data acordării titlului. Din modul în care legiuitorul a ales să reglementeze aplicarea în timp a legii, se pot identifica mai multe probleme. Astfel, caracterul supletiv al normei va conduce la soluţii diferite în practică. Pe de altă parte, opţiunea pentru aplicarea legii în vigoare la data acordării titlului lipseşte de efecte art. 170 alin. (7) în forma din legea transmisă la promulgare. Nu în ultimul rând, în sine, redactarea unei norme supletive pune în discuţie eficienţa sancţiunii pentru nerespectarea standardelor de etică profesională.

Prin art. unic pct. 21 din legea transmisă la promulgare (art. 300 alin. 5 din Legea nr. 1/2011) se elimină rolul CNATDCU în organizarea şi validarea abilitărilor, deciziile devenind atributul exclusiv al senatului universitar/Prezidiului Academiei Române. După cum am subliniat anterior, o asemenea prevedere ar putea genera lipsă de transparenţă şi creşterea numărului de conducători de doctorat, cu pierderea unui filtru obiectiv cu privire la asigurarea standardelor de calitate.

Prin art. unic pct. 22 din legea transmisă la promulgare (art. 318 din Legea nr. 1/2011) se completează sancţiunile care pot fi aplicate de către comisia de etică universitară. Dintre acestea, apreciem că cea prevăzută la art. 318 lit. f) - respectiv interzicerea, pentru o perioadă determinată, a accesului la finanţarea din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării - vine în contradicţie cu normele ce permit accesul la finanţarea din fonduri publice, acces facilitat de stat, şi care nu poate fi limitat de către comisia universitară.

Semnalăm că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a candidaţilor care au susţinut teza, însă nu li s-a acordat încă titlul prin ordin al ministrului educaţiei, motiv pentru care considerăm că se impune introducerea unor dispoziţii tranzitorii.

Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.