IONEL BLĂNCULESCU: "Privatizarea CFR Marfă ar trebui să se încheie aici"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 24 mai 2013

"Privatizarea CFR Marfă ar trebui să se încheie aici"

Update 09:48

Toţi cei trei ofertanţi, Compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, s-au precalificat pentru privatizarea CFR Marfă, fiind înscrişi pe lista scurtă.

---

"Procedura este şi criticabilă, şi contestabilă, poate fi considerată ajutor de stat", consideră Ionel Blănculescu

Procesul de privatizare a CFR Marfă ar trebui să se încheie aici, potrivit lui Ionel Blănculescu, consilier onorific al premierului Victor Ponta. Domnia sa consideră că acest lucru ar fi cel mai benefic pentru statul român, în condiţiile în care această privatizare este "şi criticabilă, şi contestabilă".

Ionel Blănculescu ne-a declarat: "Este un deja-vu. Am mai văzut acest lucru anul trecut, la Oltchim, şi, de asemenea, la Cupru Min. Tot ce se întâmplă este în afara statutului de business. Relansarea la privatizare peste noapte, relaxarea dramatică a condiţiilor de participare la procedură, evaluarea dosarelor în câteva ore nu înseamnă decât mularea pe profilul companiilor interesate".

"Dacă, iniţial, firmele nu au îndeplinit condiţiile - privitoare la cifra de afaceri, la scrisoarea angajantă etc. - şi, ulterior, autorităţile au minimizat condiţiile, înseamnă că una dintre ele a dictat şi că procedura este viciată. Dacă o astfel de privatizare se finalizează, vor exista contestaţii, procese, va ajunge în instanţă şi poate fi chiar anulată sau poate ajunge la Comisia Europeană, fiind considerată ajutor de stat. Atâta vreme cât statul şi-a manifestat unele cerinţe, după care şi-a retras aceste cerinţe, se poate considera că a vrut să ajute o companie.

Dacă, însă, totul este numai pentru a respecta termenele stabilite cu Fondul Monetar Internaţional, atunci totul este în regulă şi privatizarea poate fi încheiată aici - se resping toate ofertele, statul a încercat, iar procedura nu reuşeşte pentru că deponenţii nu au îndeplinit condiţiile, nu din cauza statului. Acest lucru ar fi cel mai benefic pentru stat".

Ionel Blănculescu este de părere că, dacă statul va privatiza CFR Marfă, rezultatele ar putea fi necorespunzătoare.

Domnia sa a adăugat: "În business-ul modern, nu există nicio procedură în care să reduci nişte cerinţe decât dacă există câştig pe altă parte. În cazul de faţă, după ce au fost modificate condiţiile din anunţul de privatizare, au candidat aceiaşi trei investitori. Dacă erau 10-15 ofertanţi, creştea preţul de vânzare. Acum, însă, privatizarea este şi criticabilă şi contestabilă".

Noul anunţ de privatizare, postat pe site-ul MT după încercarea eşuată de săptămâna trecută de a întocmi o listă scurtă pentru vânzarea CFR Marfă, presupune condiţii mult mai relaxate faţă de cele solicitate în anunţul iniţial.

Printre altele, cifra de afaceri impusă investitorilor a fost redusă de cinci ori, de la 100 milioane euro la numai 20 de milioane de euro, iar participanţii care fac parte dintr-un consorţiu nu mai sunt obligaţi să aibă, fiecare, o anumită cifră de afaceri. Nici licenţa de transport nu mai trebuie să fie "în vigoare", potrivit noului anunţ.

De asemenea, dacă participanţilor la privatizarea CFR Marfă li se solicitau, iniţial, scrisori de confort, acum aceştia pot participa la licitaţie doar cu scrisori de bonitate bancară.

După ce au fost descalificaţi, aceiaşi trei investitori vor să cumpere CFR Marfă

OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea Transferoviar Grup (TFG) - Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria au depus din nou documente de precalificare în vederea achiziţionării pachetului majoritar de 51% din acţiunile CFR Marfă.

Toţi cei trei investitori au depus oferte ieri, înainte cu puţin timp de expirarea termenului limită. Până la finalul zilei, comisia de privatizare trebuia să termine de evaluat cele trei dosare, pentru a anunţa care dintre firme rămân pe lista scurtă.

Ministrul transporturilor Relu Fenechiu a dat asigurări, zilele trecute, că se va lucra până noaptea, dacă va fi nevoie, menţinând: "Joi (n.r. ieri), vom parcurge trei termene: depunerea ofertelor, analiza preliminară şi stabilirea listei scurte. Comisia va lucra până la ora 24, dacă este nevoie, ca să finalizăm luni procedura. Noi dorim şi sperăm din toată inima să reuşim ca termenul final, cel de 20 iunie, să fie în continuare respectat, chiar dacă au fost toate aceste întârzieri nedatorate nouă".

Cei trei investitori care au depus dosare de precalificare sunt aceiaşi care au fost respinşi, în urmă cu o săptămână, în cadrul aceluiaşi proces, Guvernul relansând imediat compania de stat la privatizare.

În şedinţa de Guvern de marţi, premierul Victor Ponta s-a declarat "moderat optimist" cu privire la reluarea procedurii de privatizare a CFR Marfă, în timp ce ministrul transporturilor consideră că termenul final al privatizării, de 20 iunie, va fi respectat.

Noul calendar de privatizare prevede că cei înscrişi pe lista scurtă vor depune, până la 5 iunie, oferta preliminară şi neangajantă, comisia de privatizare urmând să poarte negocieri cu fiecare dintre aceştia începând din 6 iunie.

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, potenţialii cumpărători trebuie să depună, până cel mai târziu la data de 19 iunie, documentele de participare care nu au fost solicitate în faza de precalificare, oferta de cumpărare în plic sigilat şi dovada privind achitarea taxei de participare la licitaţie.

Termenul pentru deschiderea ofertelor şi anunţarea câştigătorului a rămas data de 20 iunie.

Preţul de pornire a licitaţiei este de circa 797 de milioane de lei, iar garanţia de participare se ridică la 10 milioane de euro.

În anul 2008, operatorii feroviari CFR Marfă şi Grup Feroviar Român (GFR) au înfiinţat compania "General Rolling Stock Company", care se ocupă cu închirierea de locomotive şi vagoane în ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Societatea a înregistrat, anul trecut, un profit de 4,5 milioane de euro, urmând să plătească dividende, după cum ne-au informat, recent, reprezentanţii companiei. În 2012, profitul din activitate a fost de 19,4 milioane lei.

La înfiinaţarea societăţii, GFR a avut un aport în numerar de circa 50 de milioane de euro.

Parcul "General Rolling Stock Company", la care CFR Marfă a contribuit cu vagoane vechi, destinate casării, este alcătuit din 5.735 de vagoane.

Înainte de 1989, parcul de material rulant al CFR Marfă conţinea peste 120.000 de vagoane, însă, potrivit unor estimări, 80.000 de vagoane au fost tăiate şi valorificate ca fier vechi.

În perioada 2008-2009, compania a încheiat contracte de închiriere pentru vagoanele modernizate cu operatori feroviari de transport privat şi agenţi economici din Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, România etc.

GFR este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România, după compania de stat, având, în 2011, o cifră de afaceri de circa 761 milioane de lei şi un profit de aproape 29 de milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

După ce a depus prima data ofertă de precalificare, Gruia Stoica, deţinătorul Grampet, din care face parte GFR, a precizat, într-un comunicat: "Considerăm că o societate de importanţă strategică pentru Europa Centrală şi de Sud-Est, care a participat şi a ajuns în finala unor privatizări internaţionale precum cele din Ungaria, Bulgaria sau Muntenegru, are toate premisele de a fi un un concurent serios şi responsabil şi pentru privatizarea societăţii de transport feroviar de marfă din România. În plus, subliniem faptul că experienţa noastră pe calea ferată şi amploarea activităţii noastre din România reprezintă dovezi ale eligibilităţii noastre.

Grupul de companii Grampet şi Grup Feroviar Român urmăreşte în continuare procesul de privatizare a CFR Marfă şi, în funcţie de evoluţia procedurii, va lua cea mai bună decizie pentru interesele companiei şi pentru cei 9.000 de angajaţi din ţară şi din străinătate".

În anul 2011, CFR SA a atribuit operatorului "Transferoviar Grup" din Cluj Napoca un contract de închiriere de cale ferată aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile aferent sucursalei din Bucureşti pentru trei secţii de circulaţie. Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii publice derulate la Bursa Română de Mărfuri, iar "Transferoviar Grup" şi-a adjudecat secţiile Bucureşti Sud Călători -Titan Sud, Bucureşti Sud Călători - Olteniţa şi Căciulaţi - Snagov Plaje.

Durata de valabilitate a contractului este de patru ani, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai mare şi preluarea secţiei în cel mai scurt timp de la adjudecare.

Operatorul feroviar a fost obligat să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii.

Valentin Dorobanţu, directorul general la CFR Călători, ne-a precizat, recent, că operatorul feroviar se judecă pe o sumă importantă de bani cu Remarul 16 Februarie, una dintre companiile care fac parte din Grupul Transferoviar.

Sindicaliştii de la Remarul 16 Februarie ne-au menţionat că, la finalul lui 2011, CFR Călători datora 26 de milioane de lei - contravaloarea unor automotoare Diesel - societăţii Remarul 16 Februarie din Cluj-Napoca, în ultimele luni operatorul feroviar de călători achitând circa jumătate din datorie.

"Transferoviar Grup" a fost înfiinţat în 2003 de omul de afaceri Călin Mitică, activitatea sa principală fiind trans-portul de marfă şi manevrele feroviare, iar cea secundară - reparaţiile de vagoane de marfă şi călători şi locomotive. În 2010, grupul a intrat pe piaţa transportului feroviar de călători, pe două rute din judeţele Buzău şi Bihor.

Se pare că societatea "OmniTRAX" din SUA este reprezentată la noi de Philip Bloom, despre care se ştie că a a avut afaceri în ţara noastră şi în Irak, fiind condamnat la închisoare pentru conspiraţie, luare de mită şi spălare de bani.

Întrebat de jurnalişti despre compania americană care vrea să cumpere CFR Marfă şi despre reprezentanţii acesteia la noi, ministrul transporturilor Relu Fenechiu a precizat, după prima deschidere a dosarelor de precalificarea: "Am citit despre compania OmniTRAX, cu siguranţă vom studia mai mult despre toţi investitorii care vor rămâne. Eu respect fiecare dintre cele trei companii, nu vreau să fac speculaţii pe marginea vreuneia dintre ele. Eu vorbesc despre compania OmniTRAX, nu despre vreun reprezentant al ei. Să lăsăm speculaţiile deoparte".

Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, care s-a asociat cu "Transferoviar Grup" SA pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, este un fond de investiţii de tradiţie din Austria fondat în 1957, care administrează active de peste 2 miliarde euro în domenii precum managementul activelor, investiţii, fuziuni şi achiziţii, restructurări, dezvoltare rezidenţială. Compania deţine participaţii în societăţi din domeniul industrial şi imobiliar.

Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a unităţii de transport de marfă a Căilor Ferate Bulgare (BDZ), pe lista scurtă cu potenţialii cumpărători ai BDZ aflându-se şi GFR.

Scrisoarea de bonitate cuprinde informaţii de interes general şi date referitoare la performanţele financiare, neconstituind un angajament din partea băncii pentru acordarea unor credite sau angajamente viitoare. În schimb, scrisoarea de confort este un document eliberat de către instituţia bancară care certifică existenţa şi disponibilitatea fondurilor necesare încheierii unui contract comercial/tranzacţie, precum şi angajamentul băncii de a pune la dis-poziţie respectivele fonduri, în anumite condiţii, eliberându-se anterior încheierii unei tranzacţii financiare sau comerciale şi facilitând finalizarea tranzacţiei respective.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb