iPhone are mai mulţi utilizatori decât toate smartphone-urile cu Android din SUA

F.D.
Companii / 4 septembrie 2022

iPhone are mai mulţi utilizatori decât toate smartphone-urile cu Android din SUA

Pentru prima oară în 15 ani de existenţă, smartphone-urile Apple au în Statele Unite o bază mai mare de utilizatori decât smartphone-urile celorlalţi producători care folosesc Android, relatează News.ro.

iPhone a atins în al doilea trimestru al acestui an cea mai mare cotă de piaţă în Statele Unite de când există, susţin analiştii de la Counterpoint Research. Sunt luate aici în calcul toate smartphone-urile aflate în folosinţă cu cele două sisteme de operare, iOS şi Android.

Smartphone-urile celor de la Apple deţin acum peste 50% din piaţa Statelor Unite, mai mult decât cele peste 150 de modele cu Android care sunt folosite în prezent de americani.

Nu este vorba de o creştere bruscă a vânzărilor de iPhone în acest caz, ci de creşterea treptată, an de an, a numărului de oameni care au folosesc unul din smartphone-urile dezvoltate de Apple, susţin analiştii.

Aceeaşi analişti susţin că acelaşi trend este observat şi alte "pieţe relevante", unde puterea de cumpărare este mai mare. La nivel global, însă, Android deţine peste 70% din piaţă.

Oricine cumpără un iPhone, indiferent că este nou ori la mâna a doua, reprezintă o nouă sursă de bani pentru Apple, deoarece acesta va folosi, cel mai probabil, unele din numeroasele servicii oferite de companie, de la iCloud şi Apple Pay, la serviciile de streaming pentru muzică şi filme.

Apple va prezenta miercuri noua serie iPhone 14, în ceea ce va fi primul eveniment cu prezenţă fizică organizat de compania americană de la izbucnirea pandemiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Foamea'n gat la popor amerikn si platim oricat pt. ceva lipit cu letcon-ul in Make China Great Again ... Again ... Again. Un "ecosistem" de mare anver-Gura.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb