Iranul în faţa pandemiei COVID-19

Reporter: Care este situaţia actuală din Iran?

Flavius Caba-Maria: Criza actuală generată de noul coronavirus (COVID-19) a apărut într-un moment politic foarte dificil pentru guvernul iranian, suprapunându-se presiunii economico-financiare interne din cauza sancţiunilor economice impuse de SUA şi a unui sprijin minim din partea comunităţii internaţionale. La 3 februarie 2020, autorităţile iraniene au anunţat primul caz suspect de coronavirus (o persoană în vârstă de 29 de ani angajată pe aeroportul Isfahan şi care a intrat în contact direct cu turişti chinezi), iar pe 19 februarie 2020, au confirmat primele două decese într-un spital din oraşul Qom (doi vârstnici, care sufereau de alte complicaţii medicale), din cauza COVID-19.

Iranul a fost primul stat din Orientul Mijlociu care a confirmat prezenţa virusului, pe fondul unor relaţii comerciale intense între Beijing şi Teheran. De atunci, Iranul a devenit cel mai afectat stat de coronavirusuri din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, iar pe 5 aprilie 2020 se afla pe locul şapte în lume, înregistrând peste 58 de mii de persoane infectate, 3603 de morţi şi 19.736 de cazuri vindecate.

Reacţia autorităţilor iraniene pentru a preveni răspândirea infecţiei cu populaţia cu Covid-19 a fost latentă, fiind influenţată de o combinaţie de factori, de exemplu, vacanţa de două săptămâni, începând cu 20 martie, cu ocazia sărbătoriri noului an iranian (Nowruz, 21 martie). Deşi au fost emise recomandări cu privire la limitarea călătoriilor cu ocazia aceastei sărbători, a existat un flux între localităţi de aproximativ 8 milioane de iranieni, la aceasta s-a adăugat lipsa materialelor de protecţie din sistemul de sănătate pe fondul sancţiunilor impuse de SUA, favorizând vulnerabilitatea populaţiei în faţa focarului de infecţie şi limitând capacitatea guvernului de a răspunde la limitarea răspândirii virusului.

Sancţiunile au complicat posibilitatea de a importa materiale sanitare de bază, iar restricţiile asupra tranzacţiilor financiare au restricţionat capacitatea companiilor iraniene de a finanţa importurile umanitare, inclusiv cele cu medicamente şi echipamente medicale.

La începutul crizei, autorităţile de pe diferite niveluri erau nepregătite din cauza lipsei de materiale de protecţie sanitară. Începând cu 23 februarie, autorităţile guvernamentale au adoptat treptat măsuri şi restricţii pentru prevenirea răspândirii virusului, şi anume: distanţarea socială, închiderea şcolilor şi universităţilor, anularea activităţilor culturale; întreruperea activităţilor religioase în zilele de Vineri; închiderea locurilor sportive şi religioase, închiderea activităţilor de afaceri neesenţiale, precum şi a centrelor comerciale, limitarea / anularea zborurilor aeriene şi limitarea călătoriilor între diferite localităţi. Cu toate acestea, au existat unele dispute între autorităţile guvernamentale şi clerul Qom şi Mashhad în ceea ce priveşte restricţionarea accesului la locurile sfinte şi măsurile restrictive pentru limitarea transmiterii virusului.

În plus, ca orice alte state similare afectate de pandemia COVID-19, autoritatea guvernamentală supraveghează o comandă naţională privind gestionarea şi lupta împotriva virusului, iar forţele armate au sarcini speciale cu privier la amenajarea unei zone de campanie (4000 paturi) în săli de sport şi centre expoziţionale, asigurând respectarea comenzilor, precum şi coordonarea eforturilor de apărare biologică.

Până la jumătatea lunii martie, au fost eliberaţi din închisori o mulţime de prizonieri pentru a preveni răspândirea virusului printre deţinuţi.

Ultimul plan prezentat de preşedintele Hassan ROUHANI a intrat în vigoare pe 27 martie pentru o perioadă de două săptămâni, impunând necesitatea reconsiderării măsurilor preventive în funcţie de evoluţia în timp real a situaţiei. Ministerul Sănătăţii a informat că, până la sfârşitul lunii martie, peste 47 de milioane de iranieni din cele 83 de milioane au fost supuşi procedurilor de screening, care vor continua în perioada următoare.

La nivel medical, Iranul dispune de anumite capacităţi mai bune decât alte state, şi anume are peste 20.000 de paturi gratuite în spitale, personal medical numeros şi centre de cercetare tehnologică foarte bine pregătite, dar din cauza sancţiunilor economice nu are materiale de protecţie de necesitate imediată (măşti, costume, ventilatoare) şi medicamente (inclusiv medicamente antivirale de bază), ceea ce limitează efortul guvernamental susţinut de combatere a pandemiei.

De asemenea, unele dintre caracteristicile societăţii iraniene, şi anume menţinerea relaţiilor strânse cu familia şi prietenii, duc, de asemenea, la apariţia fenomenului nerespectării sau respectării limitate a restricţiilor de călătorie atât în interiorul, cât şi în afara localităţilor. Dar trebuie subliniat că populaţia poate găsi dezinfectant în magazine, din producţia internă şi, până în prezent, nu există restricţii privind accesul la alimente.

Impactul pandemiei asupra economiei ar putea afecta circa 3% din PIB, cu pierderi estimate la 20-30 miliarde de dolari. Cel mai afectat sector este sectorul serviciilor (51%, peste 12 milioane de locuri de muncă) turismul, restaurantele, magazinele cu produse de beauty. Mai mult, un sfert din economie este reprezentat de industrie, transport şi retail. De asemenea, clasele mijlocii şi inferioare, şi anume muncitorii, sunt foarte afectate, deoarece lucrează mai ales în sectoarele direct afectate de pandemie, contribuind la pierderea unui număr mare de locuri de muncă. Preşedintele ROUHANI a anunţat o serie de măsuri privind stimulul financiar în perioadele de criză, respectiv alocarea a 20% din bugetul actual pentru lupta împotriva coronavirusului. Astfel, Guvernul a alocat 10 miliarde de dolari pentru stimularea sectoarelor economice afectate, a solicitat şi a obţinut 1 miliard de dolari din Fondul Naţional de Dezvoltare, sub coordonarea liderului suprem, iar Banca Centrală Iraniană a prezentat măsuri de asistenţă financiară pentru oameni şi afaceri afectate de situaţia actuală.

Chiar dacă situaţia actuală este speculată de diferiţi politicieni pentru a critica măsurile luate de autorităţile guvernamentale, până acum au reuşit să ţină sub control presiunile medicale, politice, economice şi sociale. Acţiunile autorităţilor iraniene atât din partea Guvernului, cât şi a Liderului Suprem au drept scop asigurarea protecţiei populaţiei iraniene şi menţinerea încrederii acesteia în acţiunile autorităţilor, pentru a evita nemulţumirea pe scară largă. Ca şi alte state occidentale, acţiunile se desfăşoară şi pentru imaginea politică, având în vedere că alegerile prezidenţiale sunt programate să aibă loc în 2021, menţionând că moderaţii vor să rămână la putere, în timp ce Parlamentul este dominat de conservatori, care vor să exploateze situaţia actuală în favoarea lor.

Reporter: Care este reacţia Statelor Unite ale Americii în situaţia actuală?

Flavius Caba-Maria: În ceea ce priveşte reacţia SUA, în timpul apogeului pandemiei, Teheran şi Washington s-au învinuit reciproc asupra situaţiei umanitare şi economice critice din Iran. Autorităţile iraniene susţin că sancţiunile americane i-au limitat eforturile de a stopa răspândirea virusului, aducându-le în imposibilitatea de a avea acces internaţional la echipamente medicale de protecţie, medicamente şi materii prime necesare pentru producţia medicală internă, dezavantajând populaţia iraniană.

În schimb, oficialii americani au transmis un mesaj clar că pandemia coronavirusului nu va salva Iranul de la ridicarea sancţiunilor economice, subliniind că acestea nu afectează posibilitatea de a primi ajutor umanitar din partea iraniană. În acest sens, Administraţia TRUMP s-a referit (28 februarie) la Mecanismul Elveţian pentru Comerţ Umanitar (SHTA), prin care a fost realizată o primă tranzacţie pilot de 2,3 milioane de euro (ianuarie 2020), iar mecanismul poate fi utilizat pentru acordarea de ajutor umanitar pentru Iran în combaterea COVID-19. SHTA este echivalentul elveţian al INSTEX european (Instrument pentru susţinerea schimburilor comerciale) şi îşi propune să faciliteze tranzacţiile financiare pentru exporturile elveţiene de produse umanitare (produse alimentare, produse agricole, medicamente şi echipamente medicale), fiind dezvoltat de Elveţia, în cooperare cu autorităţile din Iran şi SUA, special concepute pentru companiile elveţiene.

Cu toate acestea, situaţia altor bănci în legătură cu partea elveţiană nu este reglementată şi sunt reticenţi să efectueze tranzacţii financiare privind plata materialelor umanitare, de teama de a nu fi acuzaţi de încălcarea regimului de sancţiuni. De asemenea, procedurile sunt foarte dificil de accesat de către alte bănci, limitând disponibilitatea acesteia. Dar principalul impediment constă în îngheţarea fondurilor financiare iraniene de la bănci străine, pentru a putea fi utilizate pentru plata materialelor medicale.

Potrivit unui interviu realizat de Grupul Internaţional de Criză, oferta americană de ajutor umanitar a fost respinsă de oficialii iranieni, precizând că iranienii nu au nevoie de ajutorul americanilor, ci de ridicarea sancţiunilor. Refuzul Iranului de a accepta ajutorul american, însoţit de observaţia liderului suprem Ayatollah Ali KHAMENEI, care sugera că Statele Unite ar putea avea un rol în "producerea" coronavirusului, ar putea fi considerat un indiciu în menţinerea distanţei actuale între cei doi rivali folosind problema coronavirusului. Ali KHAMENEI a spus, de asemenea, că propunerile SUA de a ajuta Iranul cu medicamente şi tratamente sunt "ciudate".

În mijlocul disputelor în curs, Administraţia TRUMP (în a doua jumătate a lunii martie) a sancţionat cinci oameni de ştiinţă în domeniul nuclear din Iran; cinci companii din Emiratele Arabe Unite, trei din China teritorială, trei din Hong Kong, două din Africa de Sud, una din Iran şi trei persoane, în urma comerţului cu produse petrochimice din Iran, precum şi 20 de entităţi (companii iraniene-irakiene şi alte companii afiliate) şi persoane care se presupune că sunt implicate în transferul ajutorului letal din Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice către forţele paramilitare irakiene.

Pe de altă parte, preşedintele Rouhani a publicat, cu ocazia Anului Nou Iranian, o scrisoare deschisă adresată poporului american, solicitându-i retoric: "Nu este uimitor că, chiar şi în astfel de circumstanţe, nu se opreşte presiunea, sancţiunile şi asprimea?" şi continuă: "În numele dreptăţii şi umanităţii, mă adresez conştiinţei şi sufletelor voastre dumnezeieşti şi vă invit să faceţi ca Administraţia şi Congresul dumneavoastră să vadă că drumul sancţiunilor şi a presiunii nu a avut niciodată succes şi nu va avea niciodată nici în viitor".

Iranul a solicitat cetăţenii lumii şi oamenilor din America, dar nu a solicitat administraţiei americane direct să retragă sancţiunile sau să reducă tensiunile în relaţiile bilaterale. Chiar dacă partea iraniană a refuzat ofertele americane, Casa Albă ar putea, de asemenea, să demonstreze bunăvoinţă faţă de poporul iranian, diferit de politica sa, de schimbarea comportamentului regimului, prin sprijinirea publică a livrărilor de materiale umanitare şi a ONG-urilor.

Reporter: De ce impune SUA măsuri coercitive în Iran?

Flavius Caba-Maria: Relaţiile actuale dintre SUA şi Iran nu pot fi înţelese doar analizând evenimentele din ultimii ani, calea către un război deschis între cele două state fiind rezultatul a aproximativ 70 de ani de disensiuni. Punctul de pornire este anul 1953, când premierul Mohammad Mosaddegh, un puternic adversar al investiţiilor străine în Iran a fost izgonit de la putere în urma loviturii de stat organizate cu implicarea SUA. Apoi au urmat 26 de ani în care SUA au sprijinit regimul lui Shah Mohammad Reza Pahlavi. Vârful relaţiilor coincide cu Revoluţia Islamică din 1979, mai exact noiembrie 1979, când un grup de studenţi iranieni au ocupat Ambasada SUA la Teheran şi au luat ostatici 52 de cetăţeni americani pentru 444 de zile. Ulterior, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte şi au intrat într-o perioadă de tensiune continuă. Astfel, la două zile după asasinarea (3 ianuarie 2020) a generalului Qasem Soleimani, preşedintele Trump a ameninţat, într-un tweet, că va ataca 52 de locaţii istorice iraniene, ceea ce reprezenta numărul americanilor care au fost luaţi ostatici în 1979.

Din 1979 până în prezent, Washingtonul a descris constant Iranul drept un actor ostil şi periculos şi i-a impus sancţiuni economice aproape unilaterale, cu unele excepţii minore. După ce Naţiunile Unite şi UE au impus sancţiuni Iranului după 2000, în iulie 2015, în urma unei campanii diplomatice susţinute, statele P5 + 1 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania, respectiv UE) au semnat acordul nuclear cu Iranul (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune - JCPOA) prin care se instituie ridicarea treptată a sancţiunilor în schimbul reducerii activităţii nucleare a Iranului, păstrându-l în limitele unui program civil şi permiţând accesul inspectorilor internaţionali la unităţi nucleare pentru a le verifica activitatea.

Cu toate acestea, în mai 2018, preşedintele american Donald Trump a denunţat unilateral acordul nuclear al predecesorului său şi a adoptat o politică de "presiune maximă" care ar putea duce la prăbuşirea economiei iraniene. Preşedintele Trump a precizat că JCPOA este "cel mai proast acord la care a asistat vreodată", condamnând modul în care a fost negociat, deoarece nu au fost incluse alte probleme - activitatea regională a Iranului şi programul său balistic, chiar dacă aspectele tehnice erau în sfârşit reglementate.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a spus că politica de "presiune maximă" are ca scop stoparea exporturilor de petrol cu intenţia de a limita capacitatea Teheranului de a finanţa acţiuni externe şi de a schimba comportamentul autorităţilor din Teheran. Mike POMPEO a fost foarte categoric, precizând că nu va exista nicio renegociere a acordului nuclear, acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă autorităţile iraniene îndeplinesc simultan o listă de 12 cerinţe. Toate acestea sunt în contradicţie cu politica externă iraniană, astfel că autorităţile iraniene nu au luat în considerare, condamnând retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear şi calificând decizia SUA drept o greşeală strategică

În ciuda imaginii sale din trecut de am de afaceri strict, preşedintele Trump vrea să renegocieze acordul nuclear şi să ajungă la un acord mult mai larg, dar sugestia sa a fost respinsă de Teheran. Cel mai probabil campania de "presiune maximă" a afectat grav economia Iranului. În loc să oblige autorităţile iraniene să accepte condiţiile de compromis, au adoptat metoda de supravieţuire printr-o strategie de rezilienţă. Liderii iranieni consideră că principalul obiectiv al presiunii maxime este schimbarea regimului, similar planului de eliminare a lui Saddam Hussein, implementat de SUA în Irak în 2003.

În prezent, se pare că o parte a Administraţiei Trump speră ca efectele complicate ale pandemiei Covid-19 şi sancţiunilor economice vor readuce Iranul la masa de negocierilor. Cu toate acestea, cel mai probabil, Iranul nu va fi interesat de o negociere la nivel inferior, într-un moment în care are o neîncredere profundă în SUA.

Reporter: Care consideraţi că este scopul real al sancţiunilor Statelor Unite şi al comportamentului acestora pe parcursul crizei COVID-19?

Flavius Caba-Maria: Scopul real al acţiunilor americane asupra Iranului nu este foarte bine definit, a oscilat de când preşedintele Trump a preluat funcţia şi până acum. Dar susţinătorii politicii Casei Albe evidenţiază anumite obiective prin promovarea campaniei de "presiune maximă" şi prin impunerea unilaterală de sancţiuni economice. Astfel, pe plan intern la nivel politic, se prevede schimbarea comportamentului clasei conducătoare, în special a clerului, în conformitate cu interesele regionale americane. SUA nu doresc să ofere compromisuri compensatorii şi limitarea programului nuclear la parametrii civili, deoarece consideră că acesta ar pune în pericol echilibrul regional de energie şi ar contribui probabil la creşterea cursei armelor nucleare în regiune.

La nivel militar, SUA intenţionează să limiteze programul de rachete balistice pentru a proteja interesele principalilor aliaţi ai acesteia în regiune, în special Israel şi Arabia Saudită. În plus, sancţiunile vizează reducerea capacităţilor economice care susţin programele nucleare şi balistice. În acelaşi timp, preşedintele Trump doreşte renegocierea acordului nuclear iranian atât dintr-o perspectivă politică în scopul obţinerii de capital electoral, cât şi din perspectivă economică unde îşi propune controlul pieţei petrolului, astfel încât SUA să rămână lider mondial în sectorul petrolului şi gazelor.

La nivel regional, SUA consideră că interesele sale sunt afectate, un exemplu fiind hărţuirea navelor americane din Golful Persic. SUA doresc să combată eforturile Iranului de a-şi extinde influenţa în regiune ca un obiectiv important al politicii sale externe.

SUA pot profita de contextul generat de pandemie pentru a garanta anihilarea completă a economiei Iranului. Situaţia creată de criza Covid este probabil să agraveze efectul sancţiunilor, iar Iranul va fi limitat în acţiuni şi alternative. Cu alte cuvinte, prin reducerea comerţului regional şi prin reducerea vânzărilor de petrol din Iran, coronavirusul poate reuşi să decimeze acele surse de venit rămase pe care sancţiunile americane nu au fost în măsură să le elimine. Economia s-a contractat cu aproximativ - 9,5% în 2019, în mare parte din cauza impactului sancţiunilor americane. Până în prezent, Iranul a reuşit să evite orice compromis şi nu există semne clare că autorităţile iraniene sunt pe punctul de a ceda şi nici nu ar intenţiona să oprească activităţile regionale şi programul de rachete balistice.

Efectele sancţiunilor şi conflictelor armate sunt contraproductive, pentru că repercusiunile lor nu se limitează la statele vizate. În literatura de specialitate se face o distincţie clară între conceptul de sancţiuni economice şi conceptele de război economic şi război comercial. Istoricul sancţiunilor economice ne-a arătat că nu îşi ating scopul propus (notă: au existat anumite cazuri cu o suprafaţă limitată de acoperire), deoarece întotdeauna statele sancţionate vor beneficia de ajutorul oferit de aşa-numitele state prietene, oferind costuri opportune pentru a exploata situaţia creată şi cu atât mai mult, în cazul statelor autoritare, bazate pe un sistem centralizat, acestea au capacitatea de a coordona politica economică în mod unitar pentru a preveni prăbuşirea ţării.

Retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear şi reimpunerea sancţiunilor au dus la conturarea a două decizii strategice principale. Statele UE s-au confruntat cu dilema: crearea unei fisuri în uniunea transatlantică pentru salvarea acordului sau renunţarea la acordul nuclear, necesar pentru stabilitatea relaţiilor Iran-UE. Din perspectiva economică iraniană, relaţia UE cu Iranul este mai atractivă decât cea cu SUA. Încercând să rezolve dilemele tranzacţiilor cu Iranul, Franţa, Germania şi Marea Britanie au dezvoltat un mecanism separat de comerţ cu Iranul, aşa-numitul INSTEX (Instrumentul pentru sprijinul schimburilor comerciale). Acesta îşi propune să facă comerţ cu Iranul evitând sancţiunile americane. Instrumentul a fost lansat în ianuarie 2019, dar nicio tranzacţie nu a putut fi finalizată până la sfârşitul lunii martie 2020, creând o serie de frustrări pentru autorităţile iraniene care au acuzat UE de lipsă de determinare în utilizarea acestui mecanism. În ultima perioadă, Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Norvegia şi Suedia s-au alăturat INSTEX, demonstrând efortul european de a facilita comerţul legitim între UE şi Iran.

Iranul şi-a pus accentul pe orientarea politicii externe din ce în ce mai mult spre Est, pentru a menţine dezvoltarea ţării prin utilizarea mecanismelor regionale - Iniţiativa Belt & Road, Organizaţia de Cooperare din Shanghai şi Uniunea Economică Euro-asiatică.

În urma retragerii din acordul nuclear, guvernul SUA a implementat peste o sută de măsuri colective împotriva Iranului, care vizează în special principalele sectoare economice şi financiare, provocând economiei şi poporului Iranian daună de sute de miliarde. Sancţiunile impuse vizează diminuarea performanţei economice şi reducerea puterii de cumpărare, pentru a genera presiuni sociale pentru a crea premisele schimbării regimului sau pentru a schimba comportamentul autorităţilor din Teheran.

Reporter: Care este poziţia oficială a guvernanţilor americani în acest caz?

Flavius Caba-Maria: Statele Unite au transmis Iranului un mesaj contondent: răspândirea coronavirusului nu-l va salva de sancţiunile americane care îi sufocă veniturile din petrol şi îi izolează economia şi au impus noi sancţiuni săptămâna trecută. Însă nouă legislativi americani au semnat o scrisoare prin care i-au cerut lui Trump să suspende sancţiunile ca urmare a pandemiei de coronavirus. "Politica noastră de presiune maximă asupra regimului continuă", a declarat reporterilor Brian Hook, reprezentantul special al Statelor Unite pentru Afaceriile Iranului, care a mai spus: "Sancţiunile SUA nu împiedică ajutoarele să ajungă în Iran".

Joi (2 aprilie), premierul prezidenţial democrat, Joe Biden, a cerut Americii să uşureze sancţiunile asupra Iranului, afirmând că SUA ar trebui să ofere o relaxare Republicii Islamice şi altor naţiuni pentru a putea face faţă pandemiei de coronavirus, argumentând că: "În timpuri de criză globală, America ar trebui să conducă. Ar trebui să fim primii care să ofere ajutor oamenilor răniţi sau în pericol. Acesta este cine suntem. Asta am fost întotdeauna ". Comentariile lui Biden au venit la o zi după ce Trump a avertizat Iranul de represalii dure în cazul în care acesta sau reprezentanţii săi ar lansa atacuri asupra forţelor sau unităţilor americane.

Reporter: Cine sprijină Iranul în această situaţie dificilă?

Flavius Caba-Maria: Autorităţile guvernamentale iraniene au intensificat eforturile diplomatice în încercarea de a beneficia de sprijin umanitar internaţional şi au făcut presiuni asupra SUA pentru ridicarea sancţiunilor, făcând apel la ajutoare în diferite maniere (canale ONU, artişti, clerici, parlamentari americani, politicieni etc.). Principalele acţiuni în acest sens au fost:

a. Campania de sprijin diplomatic

- Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a trimis o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres;

- O petiţie numită Crona2 +, a fost semnată de oameni din întreaga lume, solicitând înlăturarea sancţiunilor asupra Iranului, care până în prezent a strâns în jur de 250000 de semnatari din întreaga lume (până în prezent aproximativ 3000 de români au semnat această petiţie).

- 235 de artişti iranieni au trimis scrisori către parteneri din alte state ale lumii;

- Un număr semnificativ de activişti şi oameni de ştiinţă iranieni care locuiesc în străinătate i-au scris preşedintelui Trump;

- Un influent cleric iranian i-a scris Papei Francisc;

- Rusia şi China au condamnat public menţinerea regimului de sancţiuni;

- Prim-ministrul britanic Boris Johnson a formulat o solicitare privată în acest sens.

b. Campanie umanitară

- China a trimis echipe medicale, materiale medicale şi kituri de testare şi a solicitat SUA să ridice sancţiuni din motive umanitare, dar nu a existat niciun semnal pozitiv din partea SUA;

- Organizaţia Mondială a Sănătăţii a trimis doctori şi consumabile din Dubai cu o aeronavă militară din Emiratele Arabe Unite. După aceea, la jumătatea lunii martie, Emiratele Arabe Unite au trimis în Iran două avioane care transportau materiale medicale critice în Iran. Acest sprijin generat de Emirate este un exemplu pozitiv de prioritizare a intereselor globale faţă de politicile naţionale;

- Banca Centrală a Iranului a solicitat sprijin din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), marcând pentru prima dată când ţara a solicitat facilităţi FMI în 50 de ani. Oficialii iranieni consideră că, cu sprijinul Europei, pot atinge pragul de 51% din voturile părţilor interesate necesare pentru acordarea împrumutului, chiar dacă SUA votează împotriva lui. Dacă estimările sunt corecte, Trump nu ar avea nimic de pierdut renunţând la cerinţa reprezentanţilor SUA de a vota împotriva împrumutului; în schimb, Washingtonul ar putea cere FMI să transfere fondurile către canalul umanitar elveţian;

- Ministerul de Externe din Coreea de Sud a anunţat (23 martie) că ia în considerare modalităţile de a oferi ajutor umanitar Iranului. Aceasta ar putea include instituirea unui mecanism similar cu canalul elveţian;

- Alte ţări au oferit asistenţă semnificativă: Japonia, Rusia, Qatar şi Kuweit;

- India ar putea ajuta Iranul pe baza unor relaţii economice foarte bune cu Iranul;

- La începutul lunii martie, Marea Britanie, Franţa şi Germania au procedat la analizarea livrării de ajutor umanitar în Iran, concretizând (31 martie) primele expedieri de mărfuri prin INSTEX, inclusiv teste de laborator pentru detectarea COVID şi materiale de protecţie. Astfel, în comerţul cu ajutor umanitar, INSTEX poate juca un rol important în sprijinirea populaţiei iraniene.

Reporter: Credeţi că vor continua acţiunile SUA împotriva Iranului?

Flavius Caba-Maria: În prezent, SUA şi Iran sunt blocate într-o competiţie strategică în regiunea Orientului Mijlociu. În contextul în care ultimele două administraţii americane au discutat în mod repetat despre reducerea prezenţei militare în Orientul Mijlociu şi Afganistan, pe fondul dezbaterilor privind cheltuielile militare (6,4 trilioane de dolari, din 11.09.2001 până la 30.09.2019, în operaţiuni din Orientul Mijlociu şi Asia) fără capitalizare în zona economică, în timp ce Iranul a valorificat influenţa, extinzându-şi constant influenţa regională.

În perspectiva relaţiilor Iran-SUA, într-un prim scenariu, cel mai probabil vom asista la un status quo manifestat prin decizia Administraţiei Casei Albe de a nu renunţa la campania de "presiune maximă", în timp ce partea iraniană va aplica politica de aşteptare strategică până la alegerile prezidenţiale din SUA de la sfârşitul acestui an. De fapt, SUA nu numai că nu au oferit Iranului, în timpul pandemiei, eliberarea de presiunea sancţiunilor, dar au impus şi noi sancţiuni, introducând multiple restricţii într-o singură săptămână. Autorităţile iraniene monitorizează îndeaproape evoluţia campaniei prezidenţiale, considerând că, dacă un democrat câştigă cursa electorală la Casa Albă, relaţia bilaterală cel mai probabil se va îmbunătăţi semnificativ.

Un alt scenariu ar putea fi, ca urmare a pandemiei COVID-19, să asistăm la o schimbare a politicilor interne ale ambelor state, care ar putea fi transpusă ulterior în identificarea soluţiilor reciproce privind relaţiile bilaterale, bazate pe aspecte umanitare. Ar fi recomandabil ca părţile să efectueze un schimb umanitar care să răspundă cerinţelor lor imediate, şi anume: scutirea de sancţiuni targetate care să sporească capacitatea Iranului de a combate coronavirusul, în schimbul eliberarii de către Teheran a unor deţinuţi americani şi străini pe motive umanitare. O a doua fază de descarcerare ar putea extinde discuţiile pentru a evita o fricţiune regională ulterioară, urmând rapid paşi pentru a uşura tensiunile regionale, în special în Irak.

Cel mai pesimist scenariu este o confruntare militară directă, cu toate că are foarte puţine şanse de materializare, datorită mediului complex de securitate regională. În realitate, nici administraţia americană, nici autorităţile iraniene nu preferă opţiunea de război deschis, deoarece rezultatele ar fi catastrofale pentru părţile implicate în conflict. Pe scurt, deşi SUA este încă o superputere militară şi ar putea distruge forţele armate ale unui stat într-o perioadă scurtă de timp, Iranul poate avea capacitatea de a perturba întreaga activitate regională, inclusiv fluxul de petrol.