Japonia a ales un nou prim-ministru, ajungând astfel la al şaselea în ultimii cinci ani de zile, informează news.sky.com, potrivit Antena3.ro.
Yoshihiko Noda, în vârstă de 54 de ani, a primit astfel sarcina de a redresa economia ţării după cutremurul şi tsunamiul din martie 2011.
Noda îndeplinea până acum funcţia de ministru al Finanţelor. Ultimul premier nipon, Naoto Kan, a renunţat la funcţie după nici 15 luni.
Printre priorităţile noului prim-ministru se numără redresarea ţării după catastrofa din martie 2011, stoparea crizei nucleare şi întărirea yenului.