Joe Biden renunţă la proiectul său de reformă privind garantarea a doi ani de universitate publică gratuită

G.U.
Internaţional / 8 februarie 2022

Sursă foto: Facebook

Sursă foto: Facebook

Preşedintele SUA, Joe Biden, a renunţat la unul dintre proiectele sale de reformă cele mai semnificative, acela de a le oferi tinerilor americani posibilitatea de a urma gratuit timp de doi ani cursurile unei universităţi publice, a anunţat soţia sa Jill Biden, aceasta însăşi profesoară universitară, relatează AFP, conform Agerpres.

"Universitatea publică gratuită nu mai face parte din programul" de reforme pe care preşedintele încerca să-l treacă prin Congresul american, a declarat Jill Biden, susţinătoare ferventă a acestei reforme, în cadrul unui discurs susţinut la Washington.

Joe Biden, care a promis să consacre aproape 1.800 de miliarde de dolari unor cheltuieli sociale şi de mediu, a inclus în acest program de o amploare fără precedent doi ani gratuiţi de "community college", o reformă foarte semnificativă într-o ţară unde studiile pot fi foarte scumpe.

Însă preşedintele democrat nu a reuşit să obţină adoptarea întregului program de către Senat, în special din cauza reticenţelor unui ales democrat. Joe Biden a promis să salveze câteva elemente din programul său, dar a trebuit să sacrifice altele.

Aşa-numitele "community college" sunt instituţii publice care propun cicluri scurte de învăţământ superior, cel mai adesea de doi ani.

Acest tip de învăţământ este cu plată. Potrivit societăţii de cercetare specializată "Education Data Initiative", în 2021 costul mediu în SUA al studiilor într-un "community college" era de aproape 7.500 de dolari pentru doi ani.

Facturile celor mai prestigioase universităţi americane sunt mult mai ridicate, ceea ce are drept rezultat o creştere tot mai mare a datoriei studenţilor în SUA.

Potrivit Education Data Initiative, datoria studenţilor atinge în prezent 1.750 de miliarde de dolari şi peste 43 de milioane de americani sunt îndatoraţi. Suma a crescut accentuat, întrucât în 2010 era de 760 de miliarde de dolari.

Joe Biden a instituit la sosirea la Casa Albă un moratoriu asupra datoriilor studenţilor, care a fost de mai multe ori prelungit şi care urmează să expire la 1 mai.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb