Kaufland şi-a redus amprenta de carbon cu peste 1.457 de tone, pentru lanţul de aprovizionare, în 2023

T.B.
Companii / 11 aprilie

Kaufland şi-a redus amprenta de carbon cu peste 1.457 de tone, pentru lanţul de aprovizionare, în 2023

Performanţele obţinute de Kaufland, la nivel operaţional, în 2023 în direcţia sustenabilităţii sunt recunoscute pentru al patrulea an consecutiv, se arată într-un comunicat al Kaufland, remis redacţiei. Compania a primit certificatul de sustenabilitate din partea CHEP România.

Acesta atestă că, în 2023, Kaufland România şi-a redus amprenta de carbon cu 1.457 de tone, a evitat producerea a peste 117.000 kg de deşeuri operaţionale şi a economisit circa 1.250.000 dm³ de resurse de lemn, potrivit sursei.

Cu aceste rezultate, compania continuă acţiunile sustenabile în vederea reducerii impactului asupra mediului înconjurător, cu măsuri şi procese concrete de tranziţie către economia circulară, având ca ţintă să deţină unul dintre cele mai sustenabile lanţuri de aprovizionare.

Performanţele au fost posibile cu ajutorul serviciilor CHEP, care oferă spre închiriere paleţi albaştri destinaţi transportului de produse, în sistemul de pooling construit după principiile economiei circulare. Utilizarea paleţilor albaştri CHEP în locul paleţilor albi clasici se traduce într-o optimizare a consumului de resurse şi o reducere a gradului de poluare şi a cantităţii de deşeuri, din grijă faţă de mediu.

Pentru acest certificat, calculele au fost efectuate prin metodologia RDC IS014044, în conformitate cu studiul european Life Cycle Assessment, prin compararea modelului sustenabil de reutilizare prin închiriere a paleţilor CHEP. Life Cycle Assessment este o metodă de evaluare a impactului unui produs asupra mediului, pe parcursul ciclului său de viaţă, se mai arată în comunicat.

Investiţiile constante în acţiuni şi proiecte de sustenabilitate, ce se regăsesc în rapoartele anulale de sustenabilitate, i-au adus companiei în 2023, pentru al şaselea an consecutiv, titlul de "Cea mai transparentă şi performantă companie în direcţia sustenabilităţii", din sectorul de retail din România, conform CST Index, arată datele companiei.

Kaufland investeşte constant în acţiuni de protejare a mediului înconjurător şi s-a angajat să susţină şi să contribuie la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) lansate de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), printre care se numără Viaţa terestră, Acţiune climatică şi Consumul şi Producţia Responsabile, potrivit sursei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb