Kelemen: Am avut o discuţie cu Boc şi am convenit să blocăm legea lui Giurgiu în Senat

Ziarul BURSA #Politică / 19 mai 2011

Kelemen Hunor, Emil Boc

Kelemen Hunor, Emil Boc

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, că a avut o discuţie cu premierul Emil Boc în care au convenit ca legea adoptată tacit la Cameră care prevede abrogarea studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă să fie "blocată" în Senat. "Am discutat cu premierul Emil Boc şi am convenit că acest proiect de lege va fi blocat în Senat. Aceasta este dorinţa PDL, aceasta este solicitarea şi dorinţa noastră", a declarat preşedintele UDMR, citat de Mediafax.

Kelemen s-a referit la proiectul de modificare a Legii educaţiei naţionale, iniţiat de către deputatul Mircia Giurgiu, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. "Proiectul de lege trebuie să fie blocat la Senat, care este Cameră decizională, unde se poate remedia această defecţiune. Suntem supăraţi, avem o nemulţumire în ceea ce priveşte prezenţa la Camera Deputaţilor. A fost o perioadă mai dificilă pentru PDL, fiind în campanie electorală internă, au avut congresul", a explicat liderul UDMR.

Domnia sa a amintit că, la nivel naţional, la nivelul conducerii celor două partide nu au avut loc dispute şi s-a declarat convins că se va lucra pentru remedierea acestei defecţiuni. "Supărarea noastră este reală, supărarea noastră este puternică, dar eu am speranţa că toţi suntem oameni responsabili şi consecvenţi şi nimeni nu vrea să creeze o criză politică şi tensiuni în coaliţie", a subliniat Kelemen Hunor.

Camera Deputaţilor a adoptat, tacit, propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu potrivit căreia se elimină din Legea educaţiei prevederea privind obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor naţionale. Iniţiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere şi vot final, 1 mai 2011, a fost depăşit. Comisia pentru învăţământ a propus respingerea proiectului, iar Guvernul nu a trans-mis un punct de vedere cu privire la acest proiect.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional. La Senat însă, coaliţia are majoritatea, însă aceasta este extrem de fragilă. Din 137 de senatori, PDL, UDMR şi UNPR au 69 de parlamentari.

Adoptarea iniţiativei "demagogice şi ultranaţionaliste" care elimină obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor dovedeşte defecţiunile coaliţiei, iar susţinerea acesteia ar putea arunca în aer coaliţia, a declarat marţi, vicepremierul UDMR Marko Bela. El a precizat că Guvernul şi coaliţia susţin varianta deja adoptată a Legii educaţiei, dar că promovarea acestei iniţiative, adoptate deja tacit de Camera Deputaţilor, ar putea arunca în aer coaliţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb