Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de vineri, prin videoconferinţă

A.D.
Politică / 19 iunie 2020

Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de vineri, prin videoconferinţă

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la reuniunea Consiliului European în format videoconferinţă, context în care va puncta faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în procesul de recuperare economică, anunţă Digi24.ro.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul reuniunii, vor fi abordate Planul de relansare economică şi Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit propuse recent de către Comisia Europeană, procesul de negociere a relaţiilor viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii, precum şi subiecte de politică externă.

Şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii vor avea discuţii aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri de relansare economică propus de către Comisia Europeană (Next Generation EU), prezentând poziţionările cu privire la aspectele de interes prioritar pentru statele membre.

Ulterior acestei reuniuni, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va prezenta varianta revizuită a pachetului de negociere pentru viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi pentru Planul de relansare economică.

Administraţia Prezidenţială arată: "Preşedintele României va menţiona că propunerile Comisiei Europene reprezintă o bună bază de pornire în negocieri, în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanţiale din perioada post-criză COVID-19. Şeful statului va sublinia faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în acest proces de recuperare economică, chiar dacă într-o măsură diferită, în condiţiile în care instrumentele şi mecanismele naţionale se dovedesc insuficiente într-un astfel de context.

Astfel, asigurarea unui acces rapid şi eficient la finanţare pentru toate statele membre este esenţială pentru a permite acestora să diminueze daunele produse de criză.

Preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul României pentru avansarea negocierilor în vederea obţinerii, cât mai curând posibil, a unui acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii, subliniind că viitorul buget ar trebui să fie substanţial, echilibrat şi capabil să răspundă preocupărilor statelor membre".

De asemenea, membrii Consiliului European vor discuta despre paşii de urmat în cadrul negocierii relaţiilor viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii, având în vedere faptul că progresele obţinute până în prezent în procesul de negociere sunt limitate, existând un număr de domenii în care se menţin divergenţe importante între cele două părţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare o intelege ceva, la astfel de reuniuni? Sau, poate vorbi liber acolo, fara sa citeasca ? Apropo, de acest analfabet functional de la Cotroceni, imi vine in minte urmatorul banc: "Iohannis iese in Piata Universitatii cu un papagal pe umar. Uimit, un trecator il intreaba: vorbeste??

    NU, raspunde… papagalul!!" 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb