KLAUS IOHANNIS: "Susţinem asistenţa financiară a UE pentru Republica Moldova"

M.I.A.
Politică / 2 iulie 2019

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Cotroceni, după discuţiile cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, că, la iniţiativa sa, România a constituit un grup de experţi pentru a acorda asistenţă Chişinăului pentru consolidarea instituţiilor şi a anunţat că România va susţine deblocarea asistenţei financiare a Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

"Este foarte important şi simbolic faptul că această primă vizită oficială a dnei prim-ministru, a conducerii Guvernului Republicii Moldova de la preluarea mandatului are loc în România. România a fost, este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova pentru transformarea democratică a ţării şi pentru atingerea nivelului de securitate şi prosperitate pe care îl doresc cetăţenii săi şi pentru parcursul european. Este simbolic pentru că România a susţinut prin acţiunea sa transferul paşnic de putere, care a avut loc la Chişinău pe 14 iunie şi care a pus capăt situaţiei de criză politică", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, transmite News.ro.

El i-a urat Maiei Sandu mult succes în acest mandat deloc uşor.

Preşedintele a dat asigurări în privinţa sprijinului României şi al său personal pentru eforturile Guvernului de la Chişinău pentru parcursul european al Republicii Moldova.

"Am evidenţiat susţinerea clară a României pe aceste coordonate. I-am infoormat despre disponibilitatea României de a acorda, pe baza solicitărilor concrete ale Guvernului de la Chişinău, asistenţă dedicată consolidării instituţiilor. La iniţiativa mea, Administraţia prezidenţială a transmis deja Guvernului României propunerea de creare a unui grup de experţi din ministerele relevante, care împreună cu experţii desemnaţi de Guvernul Republicii Moldova să identifice de urgenţă domeniile în care este nevoie de astfel de asistenţă, iar pe baza acestui demers să fie demarate proiecte concrete. Partea română deja a constituit acest grup. Dna premier Sandu a răspuns pozitiv. Voi urmări personal derularea acestor iniţiative", a precizat şeful statului, conform News.ro.

Preşedintele Iohannis a precizat că un subiect al discuţiilor a vizat continuarea derulării proiectelor bilaterale, mai ales a celor de interconectare energetică.

"România va susţine deblocarea asistenţei financiare a Uniunii Europene pentru Republica Moldova, necesară investiţiilor în reforme, dar şi trimiterea de experţi şi reluarea activităţii comisiei bilaterale", a anunţat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că a reiterat importanţa majoră reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi cu neafectarea vectorului proeuropean.

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită marţi dimineaţa, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Maia Sandu a venit împreună cu vicepremierul moldovean, Andrei Năstase, scrie News.ro.

După primirea de la Cotroceni, premierul moldovean se va întâlni cu omologul său român, Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, unde sunt programate, de asemenea, declaraţii comune de presă.

Este prima vizită externă a prim-ministrul Maia Sandu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb