KMG anunţă că operaţiunile sale nu sunt afectate de sancţiunile impuse Rusiei

S.B.
Companii / 7 iunie 2022

KMG anunţă că operaţiunile sale nu sunt afectate de sancţiunile impuse Rusiei

KazMunayGas (KMG), cât şi alte companii producătoare de ţiţei din Kazahstan, desfăşoară activităţi de informare a clienţilor săi cu privire la lipsa restricţiilor în legătură cu operaţiunile cu ţiţeiul kazah, care este transportat pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Uniunea Europeană a aprobat, în 3 iunie 2022, al şaselea pachet de sancţiuni, care prevede o renunţare etapizată la ţiţeiul şi produsele petroliere de origine rusă. Implementarea acestei măsuri va dura 6 luni pentru ţiţei şi până la 8 luni, în cazul produselor petroliere.

Aceste restricţii nu se aplică achiziţiilor de ţiţei din terţe ţări şi livrate pe cale maritimă, dacă un astfel de ţiţei este încărcat în sau tranzitează Federaţia Rusă.

În acest moment, ţiţeiul din Kazahstan se comercializează sub cotaţiile Urals şi Siberian Light. Începând cu luna iunie a acestui an, în actele comerciale pentru vânzarea ţiţeiului kazah (certificatul de origine a mărfii), care este livrat prin conducta Atyrau - Samara şi încărcat în porturile ruseşti, se va menţiona denumirea de ţiţei "KEBCO" (Kazakh Export Blend Crude Oil). Acest lucru este necesar pentru diferenţierea pe piaţă a ţiţeiului de origine kazahă.

KazMunayGas, împreună cu autorităţile de stat ale Republicii Kazahstan, desfăşoară activităţi prentru a minimiza consecinţele negative ale sancţiunilor internaţionale asupra exporturilor ţiţeiului kazah.

"KMG depune toate eforturile pentru a asigura un export stabil şi în condiţii de siguranţă pentru ţiţeiul kazah. S-a ajuns la înţelegerea privind accesul nelimitat la ţiţeiul care tranzitează Federaţia Rusă, pe piaţa europeană, fapt care va permite asigurarea cu ţiţei propriu a rafinăriei Petromidia, deţinută de KMG International, precum şi a altor clienţi ai ţiţeiului nostru", a declarat Magzum Myrzagaliev, directorul executiv al KazMunayGas - compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. tot Rusia decide si pentru Kazahstan

    parte din petrolul vandut de Kazahstan este din Rusia 

    Kazahstan este la rand

    atentie la PTR RRC si alte............. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb