Kovesi, din nou în faţa CSM

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 8 mai 2019

Laura Codruţa Kovesi a spus în mai multe rânduri că înregistrarea cu ea apărută în spaţiul public a fost trunchiată, distorsionându-se astfel conţinutul şi înţelesul vorbelor sale.

Laura Codruţa Kovesi a spus în mai multe rânduri că înregistrarea cu ea apărută în spaţiul public a fost trunchiată, distorsionându-se astfel conţinutul şi înţelesul vorbelor sale.

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are pe ordinea de zi, astăzi, trei sesizări ale Inspecţiei Judiciare cu privire la activitatea procurorilor Laura Codruţa Kovesi, Marius Iacob şi Lucian Onea. Cei trei sunt sunt acuzaţi de încălcarea dispoziţiilor art.99 din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Laura Codruţa Kovesi este acuzată de Inspecţia Judiciară în două dosare: într-unul apare singură, iar în celălalt, alături de fostul său subaltern din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul Marius Iacob.

În primul dosar, Kovesi este acuzată că nu a respectat "secretul deliberării sau confidenţei lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, dacă fapta nu constituie infracţiune".

În celălalt dosar, în care este acuzată disciplinar alături de procurorul Marius Iacob, fosta şefă a DNA ar fi comis fapte care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi ar fi avut atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi. De asemenea, Laura Codruţa Kovesi este acuzată de Inspecţia Judiciară că nu a respectat nejustificat dispoziţiile sau deciziile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea sau obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Anchetarea disciplinară a demarat în ianuarie 2018, în urma apariţiei în mass-media a înregistrărilor audio în care Kovesi, în cadrul unei şedinţe, îşi admonesta colegii şi le solicita, în condiţiile apariţiei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68/2017 privind abuzul în serviciu, să instrumenteze urgent dosare cu miniştrii, deoarece acestea ar avea impact mediatic. Tot atunci, şefa DNA şi-ar fi exprimat dezacordul faţă de decizia Curţii Constiuţionale şi ar fi folosit expresii care puteau induce în rândul opiniei publice ideea prioritizării subiective a instrumentării dosarelor penale, unele dintre criterii fiind impactul mediatic şi calitatea oficială a persoanelor cercetate sau inculpate. Tot cu acel prilej, Kovesi ar fi folosit faţă de colegii săi un ton superior şi agresiv, situat dincolo de standardele minime de etică şi deontologie ale unui magistrat. Conform celor de la Inspecţia Judiciară, tonul folosit ar fi fost de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, a legilor adoptate de Parlament şi a imparţialităţii procurorilor.

Faţă de acuzaţiile de mai sus, Laura Codruţa Kovesi a spus în mai multe rânduri că înregistrarea cu ea apărută în spaţiul public a fost trunchiată, distorsionându-se astfel conţinutul şi înţelesul vorbelor sale.

Dosarul respectiv nu se află la primul termen în faţa Secţiei pentru procurori din cadrul CSM şi se aşteaptă ca magistraţii să ia o decizie în privinţa faptelor sesizate de Inspecţia Judiciară.

Amintim că Laura Codruţa Kovesi a mai fost cercetată disciplinar în alte două dosare, pe parcursul anului trecut, dar CSM a decis că nu se impune sancţionarea fostului procuror şef al DNA. Inspecţia Judiciară a făcut recurs împotriva deciziilor CSM, dar aceste demersuri au fost respinse în luna aprilie 2019 de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au menţinut hotărârile Consiliului şi nu au sancţionat-o pe Kovesi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    1. Slugoiul șef de la Inspecția Judiciară se gudură față de gașca de infractori din politică, făcând mizerii lui Kovesi și intimidând pe procurorii și judecătorii care mai îndrăznesc să-și facă datoria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb