"L'homme assis", realizat de Michelangelo la vârsta de 12 ani

L.A.
Cultură / 27 mai 2019

L'homme assis (Sursă foto: Twitter)

L'homme assis (Sursă foto: Twitter)

"L'homme assis", un desen care este în prezent expus la Musee des beaux-arts din Budapesta, ar putea fi, potrivit unui specialist în arta Renaşterii, realizat de tânărul Michelangelo Buonarotti, potrivit Le Figaro.

Giorgio Vasari, în "Les vies des meilleurs peintres, sculpteurs et architectes", scria deja în secolul XVI că Michelangelo, un perfecţionist absolut, nu a ezitat să ardă primele opere de tinereţe, pe care le considera imperfecte.

Posibila atribuire sculptorului a unui desen intitulat "L'homme Assis", pe care l-ar fi realizat în anii 1487, la vârsta de 12 ani, este deci o revelaţie senzaţională care ar putea avea consecinţe asupra înţelegerii formării artistice a viitorului mare maestru, mai scrie Le Figaro.

Un colecţionar britanic, a cărui identitate este necunoscută, este cel care a cumpărat această lucrare, încă anonimă, de la o casă de licitaţii franceză în 1989.

"L'homme assis", desen realizat cu cerneală maro, de aproape 10 centimetri pe 20, reprezintă un bărbat îmbrăcat cu un fel de togă din Renaştere, aşezat pe un tron şi având un sceptru în mână.

Un eminent istoric de artă englez, Sir Timothy Clifford, a declarat pentru Daily Mail că el regăseşte aici o manieră caracteristică lui Michelangelo: "Cu această rotunjime a bărbiei, această linie foarte dreaptă a nasului se ştie că niciun alt elev al lui Domenico Ghirlandaio nu desena aşa".

Michelangelo Buonarroti s-a născut în 1475 într-o familie florentină ce făcea parte din mica nobilime. A lucrat ca ucenic al lui Domenico Ghirlandaio de la vârsta de 12 ani. Între anii 1490-1491, el s-a aflat sub tutela lui Bertoldo di Giovanni. Un sculptor semnificativ, Bertoldo a fost şi curator al colecţiei de antichităţi pe care Lorenzo de Medici a strâns-o pentru a spori statutul social al familiei sale. Pentru Michelangelo, acest interludiu a fost formativ. A confirmat faptul că sculptura a fost mediul pe care l-a preţuit cel mai mult.

A fost, alături de Leonardo da Vinci, unul dintre cei mai importanţi artişti din perioada de vârf a Renaşterii Italiene. Geniul său universal este oglindit în pictură, desen, sculptură şi arhitectură. Totodată, Michelangelo Buonarroti a scris poezii şi sonete, mai relatează publicaţia.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb