La Lorraine România, una dintre cele mai mari fabrici de pâine şi patiserie din ţară, sărbătoreşte 10 ani de activitate, într-un moment marcat de noi planuri de extindere, atât a capacităţii de producţie, cât şi a echipei, conform unui comunicat remis redacţiei. Evenimentul a avut loc joi, 11 noiembrie, la Câmpia Turzii, cu participarea delegaţiei Ambadasei Belgiei în România, condusă de Excelenţa sa Philippe Benoit, Ambasadorul Regatului Belgiei în România şi Republica Moldova şi a reprezentanţilor autorităţilor administrative locale.
În cei 10 ani de activitate, La Lorraine România, parte din La Lorraine Bakery Group Belgia, a devenit unul dintre cei mai mari procesatori de făină din România şi una dintre cele mai moderne şi performante unităţi de panificaţie din Europa. Folosind ingrediente româneşti în proporţie de 95% şi fiind dotată cu echipamente de ultima generaţie, fabrica din Câmpia Turzii este un important centru de producţie pentru grup, asigurând exportul pentru Europa de Sud-Est şi o parte din Europa Centrală.
"Sărbătorim 10 ani într-un moment foarte bun în existenţa La Lorraine în România. Deşi cei aproape doi ani de pandemie au ţinut întreaga industrie de panificaţie în fluctuaţii greu de prevăzut, de mai bine de jumătate de an ne bucurăm să vedem revenirea abruptă a cererii atât pe piaţa românească, cât şi pe cea externă. De aici şi planurile de extindere pentru viitorul apropiat. În cei 10 ani, am depus toate eforturile pentru a atinge cea mai bună calitate a produselor ce ies din fabrica noastră, având alături parteneri de încredere, furnizori şi retaileri, şi pentru a aduce inovaţii în categoriile noastre de produse, pâine şi patiserie.", declară Răzvan Boşomoiu, General Manager La Lorrraine România.
Potrivit comunicatului, evoluţia a fost una spectaculoasă, din 2011, când fabrica a început producţia cu o singură linie, o capacitate de producţie anuală de 11.000 de tone şi 11 angajaţi, pentru a ajunge în 2021 la o capacitate de producţie de 56.000 de tone, cu cele patru linii de producţie pâine şi o linie de producţie patiserie. Echipa este formată în prezent din 300 de angajaţi, compania aflându-se într-un proces continuu de recrutare.
În ceea ce priveşte investiţiile, acestea au ajuns la 70 de milioane de EUR de la înfiinţare şi până în prezent, pentru ca în următorii doi ani să se adauge o nouă investiţie, de 70 de milioane de EUR, pentru construcţia a trei noi linii de producţie. Cu această nouă extindere, capacitatea de producţie va creşte cu aproape 100%, ajungând la 90.000 de tone pe an, produse destinate atât pieţei interne, cât şi celei externe.
Ambasadorul Belgiei, Philippe Benoit, felicită La Lorraine România în cadrul evenimentului aniversar: "În decurs de 10 ani, La Lorraine România s-a dezvoltat în mod constant şi echilibrat prin faptul că a angajat mulţi oameni în Câmpia Turzii, diversificând în acelaşi timp gama de produse pentru piaţa din România şi nu numai. Felicitări şi La mulţi ani!"
"Am găsit aici oameni extrem de dedicaţi şi de pasionaţi de domeniul panificaţiei. Alături de tehnologiile de ultimă generaţie din fabrică, echipa este foarte importantă pentru succesul business-ului nostru şi de aceea investim constant în trainingul oamenilor pentru ca ei să înţeleagă perfect specificul produselor noastre. Fabrica din Câmpia Turzii produce în prezent pâine şi patiserie de cea mai bună calitate, produse ce ajung pe mesele clienţilor noştri din România şi din multe ţări europene", a declarat Kris Geeraert, COO La Lorraine Bakery Group.
La evenimentul organizat în cadru restrâns, a participat şi Primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, care a declarat că "La Lorraine este un exemplu de bune practici comerciale şi manageriale şi o garanţie a faptului că se poate. În cei 10 ani, dezvoltarea şi prosperitatea fabricii La Lorraine a adus un plus de stabilitate în zonă, un număr important de locuri de muncă şi, la fel de important, a adus prestigiu oraşului şi comunităţii noastre prin produsele de calitate realizate aici."
"Apreciem că investiţia făcută de La Lorraine la Câmpia Turzii pentru producţia de pâine şi patiserie este una dintre cele mai mari realizate în industria alimentară din România, beneficiind de tehnologii de ultimă oră. Subliniem că plusvaloarea creată prin obţinerea de produse de panificaţie şi patiserie congelate realizează atât o ofertă locală pe piaţa produselor făinoase congelate, cât şi un potenţial deosebit pentru export, reuşind astfel să creştem ponderea produselor alimentare procesate, în detrimentul materiilor prime exportate.", a transmis Aurel Popescu, Preşedintele ROMPAN.