La ce e bun pătrunjelul?

La ciorbă, o să spuneţi dumneavoastră, oameni gospodari şi cu mintea la cap!

Uşurel, uşurel, o să spună euro-scepticii români. O fi bun, dar numai dacă respectă normele impuse de UE. Adică să fie înalt de maxim 5 centimetri la maturitate, să nu aibă mai mult de patru frunze pe ramură, să fi crescut cu lumină naturală directă cel puţin 40 de ore pe săptămînă, să nu fi fost cules pe ploaie şi să aibă pe etichetă datele de bază ale cultivatorului: nume, prenume, data naşterii, domiciliul stabil, domiciliul flotant, ultima radiografie pulmonară şi pe cea dentară, cazierul personal şi al membrilor familiei, declaraţia de avere reactualizată, poliţa de asigurare de viaţă, un scurt CV şi aprobarea primăriei pentru comercializarea în locuri publice a mărfurilor de interes alimentar şi medicinal. Pînă cînd o să punem la punct toate verigile instituţionale pentru a-l putea comercializa, luaţi dumneavoastră şi puneţi în ciorbă pătrunjelul de import, doar 2 euro legătura! Şi uite aşa, peste scepticismul nostru solid, istoric şi contemporan, se mai aşterne un strat nou, euro-scepticismul.

Ce o să se facă biata Românie, cînd o da cu oiştea în gardurile de fier ale reglementărilor europene? Industria o să se prăbuşească! Mă rog, nu că acum ar fi înfloritoare. Agricultura o să fie distrusă! Adică ce a mai rămas din ea după ce "omul nou" al tranziţiei a distrus fie din prostie, fie din interes, fie dintr-o nefericită combinaţie a celor două, aproape totul. Serviciile nu vor putea face faţă concurenţei, pe piaţa forţei de muncă din Europa nu o să prea putem concura, ba că nu sînt diplomele recunoscute, ba că s-au creat restricţii prin tratatul de aderare, ba că nu avem calificările cerute, ba că sîntem supra-calificaţi. Cît despre preţuri, ele cresc mai ceva decît cotele apelor Dunării la Drencova, pe vreme de potop, astfel încît pentru noi românii, ele, preţurile şi creşterea lor impetuoasă au devenit un fel de ghiocei, adică vestitori ai primăverii europene în varianta horror. Cît despre salarii, sîntem tot la suta de euro nu doar pe lună, ci şi pe pămînt şi nu sînt şanse prea mari să sărim ştacheta prea curînd. Pe scurt, euroscepticismul nu creşte pe terenul arid al presupunerilor, aprehensiunilor or al spaimelor generate de complicate complexe freudiene, ci pe solul fertil al realităţii.

Singura nedumerire apare cînd constaţi că "realiştii", adică cei ce "văd" ceea ce ni se întîmplă o dată cu integrarea în Europa, reprezintă o minoritate firavă, vreo 15%, în timp ce majoritatea zdrobitoare pare să trăiască "pe altă lume". 85% dintre români ştiu că o dată cu integrarea or să crească preţurile, iar salariile mai încet, şi totuşi vor în Europa. Ei ştiu că după ce am speriat vestul cu "exportul de borfaşi" de calibre mai mari şi mai mici, cînd spui că eşti român pe o stradă oarecare din Europa se face gol în jurul tău, neaşteptat de repede, şi totuşi vor în Europa. Ei ştiu că locuri de muncă vor fi tot mai puţine în zonele industriale, pentru că sistemul de inspiraţie "social-democrată" al sub-venţiilor pentru întreprinderi care produc pagube la stat şi beneficii grase în buzunarele "managerilor" şi ale partidelor care-i ţin în braţe se va prăbuşi sub legile de fier ale liberei concurenţe şi totuşi vor să se integreze în Europa. Ei ştiu că Europa aceasta care, în sfîrşit, s-a hotărît să ne integreze, aproape în ciuda noastră, făcînd pe alocuri eforturi, inclusiv financiare, mult mai mari decît noi pentru a ne putea prenumăra printre membrii ei, ei bine Europa aceasta de care ne mai desparte doar o fracţiune de timp, nu este nici paradisul adamic, nici supermarketul în care poţi să-ţi umpli coşul fără să plăteşti, nici locul ideal al vacanţei noastre perpetue, nici limanul la care toate durerile şi ofurile noastre vor fi ostoite. Şi cu toate aces-tea, 85% dintre români vor să fie în Europa.

Întrebarea este inevitabilă: De ce, oare?

Bănuiala mea este că ei, ca şi dumneavoastră, sînt oameni gospodari şi cu mintea la cap! Adică s-or fi gîndind că dacă tot sîntem în Europa, cu toate greutăţile trecute, prezente şi viitoare, ceva tot se va schimba. Am putea avea şi noi, spre exemplu, Justiţie, nu doar un sistem corupt de politică, interese de clan şi de bani. Am putea avea, ca să luăm un alt exemplu, o Administraţie care să facă şi altceva decît să-şi împartă funcţiile şi afacerile locale după aceleaşi criterii de partid şi de clan. O Administraţie care să administreze, adică să asigure civilizat şi eficient serviciile de care oamenii şi comunităţile au nevoie pentru dezvoltarea lor sau măcar pentru un trai decent. Am putea avea, în sfîrşit, autostrăzi, parcuri industriale, şcoli şi universităţi competitive. Am putea avea chiar şi o nouă clasă politică. Una eliberată în sfîrşit de măştile şi paiaţele tranziţiei.

Şi cînd te gîndeşti că toate astea ar putea să ne coste nu mai mult de 2 euro la legătură, mai că-ţi vine să crezi că nu e leac mai bun pentru români decît euro-pătrunjelul!