Lavrov susţine că Rusia convenise cu Ucraina să poarte negocieri, dar Occidentul le-a împiedicat

S.B.
Internaţional / 23 ianuarie 2023

Lavrov susţine că Rusia convenise cu Ucraina să poarte negocieri, dar Occidentul le-a împiedicat

Rusia a fost dispusă să negocieze cu Ucraina în primele luni ale războiului, dar Statele Unite şi alte ţări occidentale au sfătuit Kievul să nu poarte discuţii, a declarat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, informează news.ro.

"Este binecunoscut faptul că am susţinut propunerea părţii ucrainene de a negocia, la începutul operaţiunii militare speciale, şi până la sfârşitul lunii martie, cele două delegaţii conveniseră asupra principiului de a rezolva acest conflict", a declarat Serghei Lavrov, aflat într-o vizită în Africa de Sud. "Este binecunoscut şi absolut public şi faptul că ai noştri colegi americani, britanici şi unii colegi europeni au spus Ucrainei că este prea devreme pentru a negocia, iar aranjamentul, care fusese aproape convenit, nu a mai fost niciodată aprobat de regimul de la Kiev", a afirmat şeful diplomaţiei ruse.

Statele Unite şi alte ţări occidentale au declarat că Rusia nu este serioasă în ceea ce priveşte dorinţa de a încheia un acord pentru a pune capăt războiului de aproape un an, care a început la 24 februarie. Rusia a respins în mod repetat cererile ucrainene şi occidentale de a se retrage complet din Ucraina ca o condiţie pentru orice negocieri. Preşedintele american Joe Biden a indicat, la rândul său, că ar fi dispus să discute cu Putin, dacă liderul rus ar demonstra că doreşte în mod serios să pună capăt invaziei.

Lavrov se află la Pretoria pentru discuţii cu omologul sud-african, Naledi Pandor. Moscova vrea să-şi consolideze legăturile cu cea mai dezvoltată ţară africană, un aliat istoric, pe fondul conflictului actual din Ucraina.

Africa de Sud continuă să menţină legături puternice cu Rusia după ce Uniunea Sovietică a sprijinit actualul partid de guvernământ al ţării, Congresul Naţional African, pe vremea când acesta era o mişcare de eliberare ce lupta pentru a pune capăt sistemului de apartheid al ţării. Această relaţie este, în mare parte, ceea ce a determinat Africa de Sud să se abţină anul trecut de la un vot al ONU de condamnare a acţiunilor Rusiei în Ucraina, deşi un mic grup de persoane a manifestat, luni, împotriva Rusiei şi a invaziei sale pe scară largă în Ucraina în faţa clădirii în care Lavrov şi Pandor au purtat discuţii.

Africa de Sud este cea mai semnificativă dintre mai multe naţiuni africane care au adoptat o poziţie neutră faţă de război şi a refuzat să condamne invazia Rusiei - spre dezamăgirea SUA şi a altor parteneri occidentali care, de asemenea, consideră Africa de Sud ca fiind esenţială pentru planurile lor de a construi relaţii în Africa.

Lavrov s-a întâlnit cu Pandor în capitala Africii de Sud şi este aşteptat să viziteze şi alte ţări africane, în cadrul unui turneu. Este deja a doua vizită a ministrului rus în Africa în decurs de şase luni, în condiţiile în care Moscova încearcă să obţină sprijin şi să câştige influenţă într-un teritoriu care interesează şi alte puteri mondiale, între care China şi SUA.

Războiul Rusiei din Ucraina şi impactul acestuia asupra celor 1,3 miliarde de locuitori ai Africii înseamnă în primul rând creşterea preţurilor la petrol şi la alimente.

"Suntem pe deplin conştienţi de faptul că un conflict, oriunde ar exista în lume, are un impact negativ asupra noastră, a tuturor. (...) Acesta este motivul pentru care noi, Africa de Sud, afirmăm în mod constant că vom fi întotdeauna gata să sprijinim soluţionarea paşnică a conflictelor de pe continent şi de pe tot globul", a spus şefa diplomaţiei sud-africane.

Lavrov a repetat o acuzaţie pe care a mai făcut-o înainte, potrivit căreia Occidentul este responsabil pentru creşterea preţurilor globale la alimente.

În ciuda neutralităţii exprimate de Africa de Sud în ceea ce priveşte Ucraina, vizita lui Lavrov vine la câteva zile după ce forţele armate sud-africane au anunţat că vor organiza, luna viitoare, exerciţii comune cu marina ruse şi cea chineză în largul coastei de est a Africii de Sud, ceea ce va aduce nave de război ruse şi chineze în Oceanul Indian.

Luni, Lavrov a insistat asupra faptului că exerciţiile navale vor fi "transparente" şi vor respecta dreptul internaţional.

"Trei ţări suverane vor organiza exerciţii fără a încălca dreptul internaţional şi nu înţeleg cui poate aduce asta vreun prejudiciu", a declarat Lavrov, citat de agenţia de presă a statului rus, TASS.

Lavrov a vizitat Etiopia, Egiptul, Uganda şi Republica Congo în cadrul turneului său african de anul trecut. Acesta a fost urmat la scurt timp de o vizită în Africa de Sud a secretarului de stat american Antony Blinken, o mişcare considerată o încercare a Washingtonului de a contracara extinderea influenţei ruseşti pe un continent important din punct de vedere strategic.

De data aceasta, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, va începe miercuri o vizită oficială în Africa de Sud, după ce va mai avea escale în Senegal şi Zambia.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Boris Johnson s a deplasat personal sa opreasca negocierile acestea care ar fi insemnat totusi un potential armistitiu si salvarea a zeci de mii de vieti omenesti plus salvarea infrastructurii esentiale din Ucraina . Deoarece ,la un an de la invazia eronata de catre Rusia , tot ce s a distrus in Ucraina nu poat fi inlocuit ,Ucraina este intr o situatie disperata,de supravietuire si acum negocierile chiar sunt blocate . Ambele tabere media au virat spre un sprijin neconditionat pentru razboi pina la victorie ( ca nu au incotro ,in ambele tabere sunt represalii ,cenzura ,destituiri si chiar executii) . Iar in presa din UK a ajuns stirea ca Johnson a recompensat o persoana cu un post la BBC pentru sprijin pt un imprumut gigant ! Asta era in spatele marii pozitionari in favoarea libertatii de expresie ,de vot ,de alegerea drumului independentei Ucrainei etc . Posibil ca acel post la BBC era si o mutare privind alegerile din UK . Iar acum liderii EU ,care s au deplasat in comun la Kiev ,stringeri de mana cu Johnson,declaratii comune ...au o problema mare de imagine . EU e o comunitate pro pace ,prin tratat . NATO e o alianta strict defensiva . Liderii sa urmeze principiile de baza din tratate !

    1. Aderarea Ucrainei la UE, presupunea masuri ca cele din Romania, adica distrugerea combinatelor siderurgice, chimice, agroindustriale, a uzinelor constructoare de utilaje, masini, electronice, a termocentralelor, mineritului, in general a industriei si agriculturii.

      Si aceasta distrugere in Ucraina, cu tarmacopul, ranga si roaba, ar fi durat ani si ani.

      Asa ca, prin acest razboi, Rusia a rezolvat problemele de aderare si a pus economia Ucrainei la pamant, deci Ucraina poate fi primita in UE imediat. Nu mai produce decat cereale.  

      Aderarea la UE nu presupune distrugere, vezi ce au facut alte tari din Europa. In Romania industria a ramas la mana fostilor politruci si securisti pe care nu i-a dus mintea decat sa le devalizeze.

      Mafia ruseasca a transformat industria grea a Romaniei in paradis imobiliar. :)

      Acea industrie a disparut din motivul ca nu era competitiva cu nimeni, si asta s-a vazut imediat cand s-au deschis granitele: ganditi-va ca Ceausescu a facut acelasi model de Dacie intre 1969 si 1998, si in momentul in care s-au deschis granitele s-a vazut ca nu e competitiva cu nemtii de exemplu. Si erau si scumpe : 70000 de lei una, inseamna de 35 de ori salariul mediu de 2000 de lei. Azi un Logan e cca 50000 lei , de 25 de ori salariul de 2000 de lei sau si mai putin dc ne gandim la un salariu mediu de 3000 de lei.

      Domeniul meu de experienta e industria mobilei. Pai ganditi-va ce porcarii de mobila producea Romania pe vremea lui Ceasca, si la ce preturi, ajungea si la 25000 lei o granitura de living. Erau alea competitive in ziua de azi? Le-ati fi cumparat pentru dvs acum?? Unele fabrici de mobila s-au retehnologizat si produc si acum, dar la standarde europene, Elvila, Mobexpertul, si mai sunt cateva care lucreaza cu Parisot, Ikea etc. in plus au aparut fabrici complet noi, cum e Lemet sau Casa Rusu.  

      La fel agricultura era numai de recorduri mondiale dar noi nu gaseam mancare in magazine. Comparati cu ce e acum in supermarketuri, magazine mai mici, piete.  

      Adevarul e ca pe vremea lui Ceausescu aveam ceva ce n-avem acum: MINCIUNA ZILNICA CUM CA SUNTEM CEI MAI BUNI DIN LUME, SI SUNT UNII CARE INCA O CRED SI-N ZIUA DE AZI.

      Ajutata de indivizi gen Cozmin Gusha, vezi Combinatul Industria Sarmei Campia Turzii. Canalia nu shi-a vizitat dahmult zona de bashtina....

      Poate nu se mai produce sarma la Campia Turzii, dar sarma se produce in Romania in cantitati suficiente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb